La Ateneul Român a fost sărbătoare: Editura Vremea a lansat două cărţi sub semnătura lui Nicolae Stroescu-Stânişoară, fost director al redacției române a Radio Europa liberă. Este vorba despre a doua ediţie a romanului biografic în două părţi Întrezăriri şi o carte de interviuri, Povestea Europei libere.
Un reper, un model, o voce, o conştiinţă. Aşa le-a rămas în memoria celor care l-au cunoscut Nicolae Stroescu-Stânişoară, director la Radio Europa Liberă între 1989 şi 1994. Pentru mulţi este primul nume care le vine pe buze când este vorba despre rolul formator al Europei Libere în perioada de dictatură şi îngheţ cultural a comunismului.
Silvia Colfescu, director al Editurii Vremea, afirmă că vocea lui Nicolae Stroescu-Stânişoară era inconfundabilă. „Emisiunile lui ne-au ţinut la curent cu realităţile lumii într-un moment în care nu aveam acces la aceste realităţi. Era ca o fereastră deschisă către un peisaj imens, la care n-am fi avut altfel acces.”
Nicolae Stroescu-Stănişoară a avut o viaţă de roman. Simpatizant ţărănist, s-a implicat într-o organizaţie anticomunistă şi, pentru că securitatea începuse să-l caute, a stat ascuns 13 ani. În 1964 s-a predat autorităţilor comuniste care l-au închis o vreme. A fost eliberat nu după mult timp pe caz de boală. Câţiva ani mai târziu, în 1969, a fugit în Germania. A devenit colaboratorul postului Radio Europa Liberă în 1972. Au urmat 22 de ani de viaţă redacţională, până când sediul postului s-a mutat de la Muenchen la Praga, în 1994.
Doina Alexandru, fost redactor la Europa Liberă, colegă odinioară cu Nicolae Stroescu-Stânişoară, îşi aminteşte că acesta a fost un martor atent şi fidel al perioadei în care a lucrat la radio: „Nimic din marile întâmplări petrecute în perioada stabilirii sale în Occident, care a coincis în bună parte cu activitatea sa la Europa liberă nu a rămas nesemnalat.”
Aşadar, o viaţă profesională cu care s-a identificat şi care i-a dat cele mai mari satisfacţii. Cumva, pentru omul obsedat de transcendenţă, adevăr şi mărturisire, meseria de jurnalist era o împlinire, pentru că-i oferea mediul şi contextul acestei căutări, posibilitatea de a identifica răul în lume şi de a-l exorciza fie prin ritualul săptămânal al editorialului sau prin interviuri.
Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii George Enescu, l-a cunoscut pe Nicolae Stroescu-Stânişoară pe vremea când primul conducea Radioul public şi are nostalgia perioadei când jurnalismul se făcea cu inteligenţă, pricepere, blândeţe dar responsabilitate. „Nu mai sunt decât foarte puţini jurnalişti de ţinută care să reuşească să aibă o autoritate reală, aşa cum a avut Nicolae Stroescu-Stânişoară. Pentru jurnalişti cred că el trebuie să fie un model.”
Nicolae Stroescu-Stânişoară a condus redacția română într-o perioadă complicată, marcată de evenimentele din decembrie 1989, tulburările sociale care au urmat, culminând cu conflictele interetnice de la Târgu Mureş, mineriadele, reciclarea cadrelor comuniste şi securiste dar şi primele forme de organizare civică, speranţele născute din resuscitarea partidelor istorice, îngheţul din primul mandat ale lui Ion Iliescu care a culminat cu noi revolte de stradă, o nouă venire a minerilor şi o criză guvernamentală. A trebuit să ţină cumpăna unui cod profesional dur, care-i cerea să păstreze neutralitatea tonului, în pofida impulsului normal de protest faţă de o realitate traumatizantă. A fost un efort pentru care a fost criticat de unii, dar care a transformat Europa Liberă în reper de jurnalism occidental, deşteptând la viaţă şi conştiinţă civică mulţi ascultători.
Amintirea acestei voci şi conştiinţe de excepţie nu a fost evocată doar pentru că se apropie comemorarea a doi ani de când s-a stins din viaţă, ci şi pentru că editura Vremea a lansat Povestea Europei Libere, o carte în care Nicolae Stroescu-Stânişoară îi răspunde jurnalistului Andrei Crăciun. Răspunsurile, consistente, au construit parcă de la sine această istorie a radioului, de la înfiinţarea sa, până în pragul Revoluţiei din decembrie 1989, adică în perioada în care Europa Liberă a fost primul motor al democraţiei româneşti şi alternativa absolută la monologul dictaturii comuniste din România. O istorie a radioului, dar şi a propriei deveniri. Din întrebările lui Andrei Crăciun şi, mai ales, din răspunsurile lui Nicolae Stroescu-Stânişoară s-a născut o carte vie, a cărei autenticitate provine în primul rând din sinceritate. Este o carte care reproduce cumva fotografic felul de a fi al fostului director de la Europa Liberă: un mărturisitor blând, obsedat de adevăr, indiferent cât de incomod şi dur ar fi.