În gara din Odesa, pe clădirea impunătoare tronează de-o parte steaua comunistă cu cinci colțuri, iar de partea cealaltă efigia lui Lenin. Legea decomunizării, adoptată de Ucriana în primăvara anului 2015, precizează că simbolurile comuniste sunt interzise, dar multe astfel de însemne fac parte din viața orașlor și, mai ales în Estul țării, oamenii renunța cu greu la ele.
La Odesa, steaua roșie și Lenin, apare în mai multe locuri, iar scoaterea lor e complicată, pentru că, după cum mi-a explicat Vadim Bacinschi, publicist de limbă română, acestea au fost oferite de Uniunea Sovietică în 1945 atunci când au declarat „Odesa-oraș erou” pentru eroismul de care au dat dovadă localnicii în al Doilea Război Mondial, adică „în marele război patriotic”. Doar 12 orașe din fosta URSS au fost decorate cu un ordin atât de important. Ordinul Lenin și Steaua de Aur reprezintă recunoașterea vitejiei oamenilor din Odesa, îmi spune Vadim, în vreme ce ne întorceam pe Bulevardul Șevcenko spre centru și am văzut Obeliscul însoțit de cele două simboluri.
A fost o formă de prețuire a rezistenței de care au dat dovadă cei din Odesa, în august 1941, când au fost atacați de forțele românești, aliate ale Germaniei naziste. Orașul a fost cucerit în octombrie, dar partizanii ruși rămași aici au continuat luptele folosind vestitele catacombe ale Odesei.
Este vorba despre o rețea de tuneluri, pe care ți le pot arăta niște „ghizi” locali pentru 50 de euro, ceva mai mult sau mai puțin, în funcție de cât poți negocia. Unele tunelurile au folosite în secolul trecut pentru exploatarea pietrei de var, dar altele ar fi fost făcute, după cum scriu mai mulți scriitori locali, pentru a trafica produsele care ajungeau în port sau pentru a pune la păstrat obiecte furate. Aici se ascundeau bandiții și mărfurile lor, înainte să vină comuniștii la putere. O parte din catacombe ajung până în Moldovanka, de unde erau preluate unele din bunurile de contrabandă și duse mai departe sau vândute în afara orașului fără niciun fel de taxe.
Acum, Molodvanka e o periferie a Odesei, care păstrează multe din casele construite acum 100 de ani de ani sau mai demult și care seamănă cu descrierile lui Isaac Babel. Intrând într-una din curțile interioare ale clădirilor cu două sau trei etaje, îți și imaginezi că acolo s-a întâmplat „Prima dragoste”, între băiatul care era autorul și soția unui ofițer țarist detașat din Nikolaev, dar și apartamentul în care cei doi ruși au ajutat familia din nuvela lui Babel să scape de unul dintre dintre pogromurile care s-au abătut asupra orașului mai ales începând cu a doua jumătate a secolul al XIX-lea.
Moldovanka era la sfîrșitul secolului al 19-lea o zonă locuită mai cu seamă de evrei, dar chiar mai înainte de fondarea Odesei, aici s-au așezat moldovenii în căutare de pământ bun pentru agricultură și apă destulă pentru animale. Pe la 1750, o parte dintre ei au lucrat ca muncitori la refacerea cetății otomane Hadigibey (construită după 1529), rebotezată cu această ocazie Yeni Dunya, adică „Lumea Nouă”.
În timpul războiului ruso-turc din 1787-1792, rușii au cucerit fortăreața fără luptă, prin dibăcia lui Jose Domingo de Ribas, un comandant de origine spaniolă, cunoscut în Rusia sub numele de Iosif Mihailovici Deribas.
La terminarea războiului cu otomanii, după ce a fost promovat ca amiral, în urma izbânzilor de pe front, Deribas îi propune Împărătesei Ecaterina să transforme cetatea turcească într-un mare port rusesc, în care marea să nu înghețe iarna. Tot Deribas a venit cu ideea ca orașul să se numească Odessos, după așezarea antică din zonă, dar Ecaterina a propus feminizarea denumirii: Odessa (în limba rusă este cu doi de „s”, în vreme ce în ucraineană cu unul singur).
