La Chișinău a avut loc astăzi Forumului Economic organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova, printre fondatorii căreia se numără şi prim-vicepreședintele Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, de curând coordonator executiv al Consiliului Alianței de guvernare. La Forum a fost prezent şi fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, care, printre încurajări, s-a arătat îngrijorat de starea lucrurilor în Republica Moldova. Experţi care au urmărit desfăşurarea evenimentului, tind să creadă că acesta a fost organizat mai degrabă pentru „lustruirea” imaginii liderului neoficial democraţilor, decât cu scopul de a găsi soluţii reale la problemele din economia naţională.
Forumul organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova a adunat la Chişinău antreprenori din România, experţi din Federaţia Rusă. La întrunire au participat şeful delegaţiei Uniunii Europene, Pirkka Tapiola, fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, reprezentanţi ai Corporaţiei Financiare Internaţionale, divizia de investiţii a Băncii Mondiale. Cu toţii s-au arătat convinşi că autorităţile de la Chişinău trebuie să continue reformele asumate în faţa partenerilor occidentali şi nu au ezitat să vorbească despre îngrijorările legate de corupţie, cunoscutul „furt al miliardului” şi nevoia unei justiţii eficiente.
Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a menţionat că guvernul Republicii Moldova mai are încă multe de făcut pentru a atinge un progres economic şi social: „Trebuie să recunosc sincer că am fost dezamăgit când am auzit despre câteva cazuri importante de corupţie şi instabilitate din Republica Moldova. Or, eu ştiu cât de mult cetăţenii moldoveni aşteaptă ca ţara lor să progreseze”.
În editorialul semnat în „Ziarul Naţional” şi dedicat, între altele, Formului organizat de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Moldova, expertul economic Victor Ciobanu face următoarea observaţie: „Organizare impecabilă. Sesiune foto cu Barroso. Doar că acest forum nu are nimic în comun cu economia Republicii Moldova”.
L-am rugat pe editorialistul Victor Ciobanu să explice pentru postul nostru de radio de ce evenimentul de astăzi, din punctul său de vedere, va avea puţine efecte pentru economia naţională:
„La forumul de astăzi s-a vorbit de lucruri arhicunoscute şi care în esenţă nu conţin nimic. Cum a spus premierul Filip: suntem şi pro-Europa şi pro-reformă, deci, orientarea o păstrăm. Aceasta este o mantră repetată în continuu de actualul Guvern, de actuala majoritate parlamentară şi cuvântul cheie este stabilitate. Or, ştim că stabilitatea cea mai mare este la cimitir. Exact cimitir este acum economia Republicii Moldova. Forumul nu ajută cu nimic pentru că e una să spui: vrem să facilităm mediul de afaceri şi alta să faci pe bune acest lucru. Or, mediul de afaceri este altul, nu acel care orbitează în jurul actualei guvernări.”
Fără a diminua necesitatea comunicării între mediul de afaceri şi autorităţi, vicepreşedinta Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei, Mariana Kalughin, este de părere că una din ţintele colaterale ale organizatorilor Forumului economic de astăzi a fost PR-ul politic.
„Nu este Plahotniuc unicul asemenea exemplu. Practic, toţi recurg la astfel de procedee. Problema nu e în aceste persoane, problema mai degrabă e în persoanele care se lasă antrenate în astfel de evenimente. Mie mi se pare că astfel de evenimente nu sunt tocmai formatul în cadrul căruia se iau deciziile, inclusiv în partea ce ţine de politica economică în Republica Moldova. Suntem la faza când, într-adevăr, Republica Moldova este un stat capturat, iar interesele private economice sunt în mâinile unui grup foarte restrâns de persoane. În astfel de stat chiar nu se iau deciziile la evenimente de acest gen.”
Nu este pentru prima dată când interacţiunea prim-vicepreşedintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, cu reprezentanţi ai cancelariilor occidentale provoacă discuţii şi comentarii. La începutul acestei luni, el a făcut parte din delegaţia Republicii Moldova la Washington, condusă de ministrul Economiei Octavian Calmâc. Atunci, fostul ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, în prezent director executiv la IDIS Viitorul, Igor Munteanu, declara postului nostru de radio: „niciun personaj politic nu poate fi sută la sută sigur că şansele lui sunt asigurate printr-o strângere de mâini într-o cancelarie occidental”. Mass-media loială Partidului Democrat a insistat să sugereze astăzi că urmare a recentei vizite la Washington a liderului informal al democraţilor, Vlad Plahotniuc, vicepreşedintele american Joe Biden a cerut Bucureştiului să acorde sprijin guvernării din Republica Moldova, fiind invocat un comunicat de presă de la Casa Albă.