Linkuri accesibilitate

DescOPERA...ţiunea Butuceni. Cu cine va fi să ţină Dumnezeu? (3)


Despre atracția operei, cu Nicolae Botgros, Natalia Gordienco şi Nata Albot.

Nu cumva e împotriva firii să exilezi un spectacol de operă din sala cu candelabre şi jilţuri capitonate cu catifea în lunca Răutului? Această întrebare, recunosc, sută la sută provocatoare, le-am adresat-o deunăzi Monicăi Babuc, ministrei protectoare a Festivalului de operă de la Butuceni, şi pictorului scenograf Iurie Matei.

Am auzit răspunsuri previzibile. Nu e Opera de la Chişinău prima care iese în aer liber. Dar totuşi, este un experiment. Chiar dacă anul trecut Butuceniul a găzduit un spectacol inedit prezentat de Opera Naţională.

DescOpera sau vocile Operei din Chișinău la Butuceni
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:31 0:00

Eforturile depuse de organizatorii celor trei zile de festival nu au cum să nu-l înduioşeze pe Dumnezeu, care cred că se va îndura să închidă robineţii pe durata spectacolelor. Ori poate nu, ca să testeze motivaţia iubitorilor de operă.

Profitând de o sesiune foto la care am fost invitat, i-am întrebat pe câţiva colegi de copertă de revistă dacă ar putea fi ademeniţi moldovenii cu titlul „DescOPERA” glisând pe coapsa unui violoncel? Ce cred Nicolae Botgros, Natalia Gordienco şi Nata Albot?

XS
SM
MD
LG