Ziua de Doliu a mutat, ca un gropar imperturbabil, deschiderea festivalului de operă de la Butuceni în după-amiaza zilei de sâmbătă, lăsând ploaia să-şi verse în voie amarul.
Satul s-a retras la adăpost, unde mereu e ceva de făcut – poate le vine rîndul borcanelor să fie ghilite în apa de pleaşcă, ori poate are norocul şi sapa să fie pusă în sfârşit într-o coadă mai acătării.
Până şi câinii dormitează cuibăriţi în cârpe. Merg pe uliţa pustie şi mi-l imaginez pe … Giusepe Verdi păşind ţanţoş peste băltoace. I-aş fi cedat cu plăcere cizmele mele de cauciuc nou-nouţe.
Verdi în cizme de cauciuc şi cu mămăliga în faţă
L-aş fi condus neapărat până la restaurant. Nu cred că ar fi acceptat să-i plătesc masa. Dar un vin “Sol negru” tot ar fi acceptat din partea casei.
Chiar după primul pahar ar fi dat năvală peste noi reporterii tv care ar fi vrut să afle câţi bani a câştigat la viaţa lui celebrul compozitor şi cine încasează acum onorariile pentru drepturile de autor.
Bătrânul cu barba stufoasă, aşa cum îl vedem în dosarul Wiki, i-ar fi răbdat un sfert de oră, maxim două, după care ar fi deschis capacul ceasului de buzunar dându-le de înţeles că indulgenţa sa are limite.
Ca să aibă cu cine să stea de vorbă aş fi invitat-o pe Svetlana Bivol să-i ţină hangul. Impresionat de interlocutoare italianul galant s-ar fi oferit să-i pună vin în pahar şi să taie mămăliga cu aţa, urmând instrucţiunile Olesei, prima vioară în orchestra lui Anatol Botnaru …
Pentru că un tunet zdravăn mă readuce în realitate, îmi tai o felie din măliga şi caut în agendă numele « Svetlana Bivol ». Imediat după bună ziua o întreb de ce este Verdi perfect valabil şi în zilele noastre ?
« Deoarece a scris accesibil pentru publicul larg. Deoarece a avut talentul înnăscut să scrie foarte complex pentru tenori şi soprane. Pentru că muzica sa a fost bazată pe melosul folcloric. Dovadă e faptul că foarte multe fragmente din lucrările sale au devenit şlagăre … » În timp ce Svetlana Bivol îmi brodează la telefon o frumuseţe de articol enciclopedic despre Giuseppe (Fortunino Francesco) Verdi (09/10 octombrie 1813, Le Roncole, ducatul Parma – 27 ianuarie 1901, Milano, Italia), mămăliga mea se răceşte transformându-se, fatalmente în materie primă pentru sculpturile lui Ghenadie Popescu. Descinderea lui Verdi la Butuceni s-a amânat pentru sâmbătă.
