Încet şi implacabil, prin Parlament îşi face drum un proiect care ar putea schimba regulile şi harta comerţului cu amănuntul în marile lanţuri de magazine, dar şi principiile de bază ale comerţului. Este vorba despre legea care stabileşte ca mărfurile puse în vânzare să fie, în proporţie de cel puţin 50 la sută, româneşti.
Politica uşilor deschise şi a ferestrelor închise
Agenda miilor de fermieri care au manifestat marţi la Parlament a avut câteva puncte nenegociabile: oprirea imediată a vânzării terenurilor către străini, recuperarea până la sfârşitul lunii iunie a subvenţiilor agricole aflate în mare întârziere, proiectul de lege a vânătorii şi, subiectul cel mai important pentru un sezon agricol încărcat, stadiul şi principiile legii comercializării produselor alimentare.
Agricultorii vor ca vânzările de terenuri către investitorii străini să fie oprite de îndată. Pe masa guvernului se află ciorna unui proiect de lege referitoare la acest subiect, iar fermierii sunt categorici: această problemă „de importanţă naţională,” spun ei, trebuie rezolvată cât mai repede. Iar ministrul Agriculturii Achim Irimescu şi politicienii afirmă că sunt gata de dialog, altminteri i-ar aştepta o lungă vară fierbinte şi o toamnă electorală aridă. Săptămâna viitoare urmează să se întâlnească cu reprezentanţii fermierilor pentru a discuta despre regimul terenurilor, dar par să fi acordat deja un cec în alb pentru acest proiect. Ministrul Achim Irimescu le-a promis că legea va fi adoptată până în toamnă.
Subiectul cel mai important pe agenda fermierilor este însă cel al modificării şi completării Legii privind comercializarea produselor alimentare. Deputatul PNL, Nini Săpunaru, şeful comisiei de agricultură din Cameră, le spunea protestatarilor că noul proiect a fost adoptat cu unanimitate de voturi de comisie. Politicienii par să se fi predat cu arme şi bagaje voinţei sindicaliştilor agricoli, adoptându-le versiunea fără să schimbe o virgulă, după cum pretinde Nini Săpunaru.
Proiectul de modificare a Legii comerţului alimentar este creaţia a opt parlamentari PNL care-şi propuneau astfel „să revitalizeze comerţului tradiţional.” Măsurile care ar schimba obiceiurile consumatorului român ar fi reducerea programului hypermarketurilor la sfârşitul săptămânii şi închiderea acestora în ziua de duminică „pe care s-o dedice familiei, mişcării în aer liber sau culturii.” Consiliul legislativ recomandă chiar ca hipermarketurile să fie închise şi cu ocazia sărbătorilor legale, nu doar duminica. De asemenea, la presiunea fermierilor, parlamentarii vor să stabilească o normă de comercializare a produselor alimentare româneşti de minim 50 la sută.
Liberalism sau economie centralizată?
Este neclar cât are legătură cu liberalismul acest proiect liberal şi cât cu spaima pe care le-o stârnesc apropiatele alegeri. Unii spun că legea este sortită eşecului întrucât în graniţele Uniunii Europene este imposibil de stabilit dacă un producător este român, dacă îşi produce doar marfa în România, dacă este o franciză sau importul unor produse care au ca materie primă producţia din România. De asemenea, nu se ştie ce se va întâmpla cu partenerii tradiţionali. Conform legii, de pildă, mărfurile din Republica Moldova ar intra la categoria importurilor şi se vor supune reglementărilor: aşadar ar face loc la raft produselor româneşti. Mai mult, controalele în magazin, o nouă sursă de corupţie instituţională, ar însemna încălcarea unor reguli de bază ale economiei de piaţă şi, alături de impunerea unui program de lucru centralizat, s-ar interfera cu principiile unui comerţ liber. De asemenea, s-ar crea un climat de competiţie inechitabilă, de vreme ce un producător autohton care va vinde prin hipermarket, îşi va putea vinde produsele şi duminica în pieţele agrioalimentare, în vreme ce producătorilor externi le este interzisă această piaţă “tradiţională”.
Cât costă naţionalismul economic pe piaţa liberă?
Este un proiect controversat care a cunoscut mai multe formule respinse de-a lungul timpului. Chiar şi traseul acestui proiect a fost sinuos. Prezentat în mai anul trecut în Senat a fost respins câteva luni mai târziu însă şi-a continuat drumul prin Parlament şi a ajuns în Camera Deputaţilor unde se ia decizia finală. Peisajul politic s-a schimbat, dar şi momentul dezbaterii. Apropierea alegerilor face ca toate partidele să subscrie acum la principii pe care până nu demult le combăteau.
Legea pare să lovească în principal în marile lanţuri comerciale internaţionale şi furnizorii acestora. Obişnuiţi să dicteze regulile comerţului en gros şi en-detail dimpreună cu metehnele consumatorului român, aceşti investitori-cheie au intrat în război cu agricultorii români şi cu cei care încearcă să dicteze noi reguli pe piaţă. Ei trag un semnal de alarmă spunând că această atitudine este agresivă şi că nu are alt obiectiv decât să-i ţină sub control pe investitorii străini din România. Conceptul de aprovizionare „pe lanţul scurt,” sunt de părere aceştia, nu ar reprezenta o garanţie a accesului consumatorului la produse româneşti şi nici că producătorii autohtoni ar fi apăraţi de concurenţa externă. „Dimpotrivă, susţin ei, apare riscul ca, de exemplu, producătorii bulgari să devină mai atractivi pentru magazinele din sudul României şi cei din Ungaria pentru magazinele din vestul ţării.” Ei mai afirmă că afirmaţii de genul „agricultura românească poate acoperi integral necesarul de produse alimentare” nu fac decât să trezească ostilitatea faţă de reţelele comerciale internaţionale. Dacă această lege va fi adoptată, ameninţă ei în final, îşi vor restrânge treptat activitatea şi se vor retrage de pe piaţa românească.
De partea cealaltă se află federaţiile sindicale şi asociaţiile profesionale din agricultură care îi acuză pe marii retaileri că s-au organizat pe principii mafiote pentru a interzice accesul producătorilor români, blocând un imens segment al pieţei interne cu produse de import de proastă calitate. Iar ministrul Agriculturii a spus fără ocoliş că România este o piaţă de mâna a zecea, unde se aduc produse expirate.”
Bătaie pe o masă îmbelşugată
Cifra de afaceri a marilor lanţuri de magazine prezente în România se ridică aproximativ 40 de miliarde de lei (chiar mai mult, dacă ţinem cont şi de supermarketuri, mai mici ca dimensiuni, având totuşi o suprafaţă de peste 2500 de m2, cum prevede legea), iar fermierii vor jumătate din această piaţă la care să se adauge cifra de afaceri de pe piaţa tradiţională. Însă piaţa tradiţională este locul unde se întâlnesc de cele mai multe ori interesele marilor carteluri subterane de importatori de produse agroalimentare cu cele ale interlopilor din primării şi Direcţia pieţelor.
Sunt puţini ţărani autentici în pieţele marilor oraşe. Se spune chiar că 75% din mărfurile puse în vânzare în pieţele agroalimentare sunt aduse în România de pe pieţe noneuropene pe baza unor documente false, producând găuri de 3-4 miliarde de euro anual. Nu există mare oraş unde să nu se vorbească despre mafia pieţelor locale, adică o reţea infracţională cu rădăcini în administraţia publică şi poliţie, care ar controla spaţiile comerciale, marfa şi certificatele de producător. Micii producători autohtoni nu prea au cum pătrunde în aceste reţele decât dacă îşi plătesc taxa de protecţie şi cotizaţiile la zi. În ciuda promisiunilor, niciun ministru al Agriculturii nu a reuşit să pună pe picioare sau să încurajeze constituirea unui sistem de preluare şi comercializare a produselor agroalimentare.
S-a spus că dezbinaţi de legi ambigue, ţărani puteau fi mai bine controlaţi. Odată cu ei, şi imensa şi haotica producţie pe care acum o vând la marginea drumului pentru că nu au acces la pieţe sau pentru că transportul îi seacă de bani. Policienii au dat vina pe proprietatea ţărănească prea fragmentată, improprie unei colectări susţinute, dar spun că în scurtă vreme vor adopta o lege a cooperaţiei cum n-a mai fost alta. Ei le promit producătorilor care se asociază că vor fi scutiţi vreme de cinci ani de impozite. E posibil ca, odată ce se vor forma aceste asociaţii agricole şi se vor extinde terenurile de producţie, şi colectarea mărfurilor să fie mai simplă şi mai eficientă. Însă pentru ţărani termenii „cooperaţie” şi „cooperativă agricolă” sunt de tristă amintire şi nu prea se găsesc amatori să-şi cedeze pământurile sau să se alăture unor producători mai mari, de teamă să nu fie înghiţiţi cu totul. S-a mai întâmplat. Preferă agricultura de subzistenţă, lăsând lupta pentru locurile în hyper- şi supermarket pe mâna acelor producători agricoli care au suficient sprijin politic, financiar şi administrativ, de regulă, ei înşişi politicieni sau finanţatori ai acestora.
Mulţi dintre marii producători autohtoni provin din agricultura comunistă şi din structurile de conducere ale partidelor care s-au aflat la putere. Ei au fost, în primul rând, adversarii micilor proprietari de terenuri cărora le-au luat terenurile în arendă pentru sume infime, sărăcindu-i şi forţându-i pe toate căile să-şi vândă pământul ca să scape de impozite şi de taxele locale. De asemenea, piaţa funciară a fost liberalizată după 1 ianuarie 2014, conform termenilor tratatului de aderare negociat cu Uniunea Europeană, şi de atunci, se plâng producătorii autohtoni mari şi mici, 40% din terenul arabil a ajuns în arenda sau proprietatea fermierilor străini care au acces la instrumente financiare şi la tehnologii de vârf, produc mai mult şi mai bine şi vând la fel de mult roadele pământului, ceea ce explică de ce fermierii autohtoni cred că blocarea prezenţei agricultorilor străini în România este urgentă: competiţia trebuie stârpită de la rădăcină.
Promisiunea că noua lege a produselor comerciale va concentra atenţia consumatorului român asupra pieţelor autohtone pare deocamdată o gafă la nivel înalt, dar şi semnul unei politici economice tot mai atentă la balanţa comercială şi preocupată să controleze fluxul de bunuri alimentare. Sau poate că modificarea legii 321 este doar o primă etapă a recuceririi pieţelor interne de către producătorii autohtoni care vor pe mai târziu să deţină şi controlul pieţelor tradiţionale. În ciuda neclarităţilor şi controverselor, proiectul merge înainte şi este pe punctul de a primi votul final al Camerei.
