Câteva zeci de veterani ai conflictului de pe Nistru și refugiați transnistreni au protestat astăzi în fața Guvernului. Membrii și susținătorii Mișcării Refugiaților Transnistreni au cerut autorităților să intervină în soluționarea problemelor cu care se confruntă, insistând pe privatizarea spațiilor locative.
Acum 24 de ani, rebelii transnistreni au aruncat o mină în casa Tamarei Tuntulescu, ca răzbunare pentru că făcea parte din grupa de inițiativă ce lupta pentru independența Republicii Moldova. Doamna Tuntulescu îmi povestește că în acea zi de martie a rămas fără soț și fără casă. A fost nevoită să fugă din Dubăsari împreună cu fiica.
„De ce am venit? Pentru că m-a impus nevoia. Măcar eu, murind, vreau să mă duc liniștită la soțul meu, să știu că fata mea are unde trăi. Eu sunt chiriaș principal, murind, îi dau afară dacă casa nu e a mea. De-atâta și mă lupt, că altă ieșire n-am, pentru că alte resurse n-am.”
Refugiați transnistreni își cer drepturile la Chișinău
Exact în această situație s-a pomenit tânăra Inna, în vârstă de 29 de ani. Tatăl ei, fost veteran al războiului de pe Nistru, a decedat acum doi ani și i-a lăsat apartamentul drept moștenire. Inna spune că în orice zi poate rămâne pe drumuri cu soțul și fiica de trei ani, iată de ce vine la fiecare protest organizat de Mișcarea Refugiaților Transnistreni.
„Foarte mult vrem să privatizăm acest apartament. E ca o garanție că este colțișorul nostru, casa părintească pentru copilul meu. Nu cerem asta din pod. Părinții noștri au fost patrioții Moldovei, au luptat pentru independența ei. Statul trebuie să-i ajute. Că de altfel, de ce mamele ar trebui să-și trimită fiii la război?”
Protestatarii au mai cerut schimbări în legislația pentru veteranii de război și refugiații din regiunea transnistreană, și să le mărească pensiile invalizilor de război.
Unul dintre veterani, Andrei Burlac ținea în mâini o pancartă pe care scria cu majuscule „JOS DISCRIMINAREA”. Mi-a spus că a ieșit la protest ca să-și apere drepturile umane.
„Timp de 24 de ani numai cu vorbe dulci ne mângâie și nimic nu se face. 24 de ani, cât se mai poate? Chiar merităm lucrurile astea? Am fost la război în ‘92, am luptat pentru țara asta. În loc să fac o copeică undeva, trebuie să stau cu cerutul. Eu sunt de cerșit?”
Lupta pentru cele 160 de locuințe durează deja zeci de ani. Autoritățile insistă că apartamentele sunt spații sociale și că nu pot fi privatizate. Veteranii războiului de pe Nistru și refugiații transnistreni nu sunt de acord și scot în față decizia Curții Supreme de Justiție care le-a dat dreptate în 2013. Ei sunt nemulțumiți că verdictul CSJ nu se execută și astfel sunt forțați să cumpere locuințele cu sume enorme.
Consilierul prim-ministrului, Ion Corobcean intermediază de trei luni discuțiile dintre protestatari și autorități, cu succes intermitent.
„Problemele s-au acumulat de zeci de ani. În baza inițiativei a prim-ministrului a fost elaborat și aprobat un plan de acțiuni. Sunteți invitați și Dvs. să participați cu inițiative, ca să implementăm aceste acțiuni și să rezolvăm problemele. Vă chem prin dialog cu participare constructivă să ne schimbăm situația cu care vă confruntați.”
Reprezentații organizațiilor de veterani s-au întâlnit cu premierul Filip la sfârșitul lunii februarie, în speranța că vor convinge autoritățile să pună capăt litigiului. Protestatarii însă se plâng că rezultatele întârzie să apară.
