Curtea Constituţională trebuie să pronunţe pe 15 iunie decizia finală la cererile de dezincriminare a abuzului în serviciu. Abuzul în serviciu este o componentă esenţială a culturii puterii din România pentru că numai cei care au pâine şi cuţitul în mână îşi pot privilegia abuziv rudele, prietenii sau clienţii sau îşi pot discrimina abuziv colegii, solicitanţii, subalternii. Şi nu e vorba doar despre şefi. La fel de abuziv poate fi funcţionarul de la ghişeu care pretinde mită pentru un serviciu sau funcţionarul superior care promite angajarea sau promovarea în funcţie în schimbul unui favor. Mulţi consideră că singura instituţie care a contribuit cumva la reforma administraţiei şi a clasei politice a fost Direcţia Naţională Anticorupţie care a trimis în judecată şi, ulterior în închisoare, nenumăraţi demnitari mai mici sau mai mari.
Contestatarii procurorilor anticorupţie spun că multele anchete asupra abuzului în serviciu sunt interesate, direcţionate politic şi că procurorii folosesc abuziv Codul penal şi legislaţia pentru a-i neutraliza pe incomozi, chiar dacă încalcă astfel prevederi constituţionale. Laura Kövesi, procuror şef la Direcţia anticorupţie, susţine, la rându-i, că încercările politicienilor de a scoate abuzul în serviciu din Codul Penal ar aduce mari prejudicii de imagine şi, mai ales, economice.
Cât costă dezincriminarea abuzului în serviciu
Într-o scrisoare adresată săptămâna trecută Curţii Constituţionale, Direcţia Anticorupţie cere să nu fie dezincriminat abuzul în serviciu. Prevederea din Codul Penal, se spune în scrisoare, este eficientă şi a produs consecinţe: din 2006 până în 2016 au fost trimişi în judecată 1471 de inculpaţi dintre care 569 au fost deja condamnaţi. De asemenea, în scrisoare este invocat faptul că deciziile judecătoreşti au urmărit o jurisprudenţă naţională constantă, excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la „îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, folosul necuvenit şi vătămarea drepturilor sau intereselor legitime” fiind analizate frecvent de Curtea Constituţională care le-a validat. Cele trei excepţii sunt, de altfel, capete de acuzare în câteva dosare de corupţie dragi procurorului-şef şi, în cazul dezincriminării abuzului, acestea ar fi primele dosare închise. E drept că legea nu defineşte foarte clar cine se poate face vinovat de abuz dar, susţine DNA, însăşi Curtea Constituţională a decis că „nu judecătorii de contencios constituţional, ci judecătorii de drept comun stabilesc cum se aplică legea.”
Laura Kövesi, procuror şef la Direcţia Anticorupţie, şi-a clădit o mare parte din cazuri şi prestigiu pe acuzarea demnitarilor de abuz în serviciu. Imaginea ei publică este de vânătoare de înalţi funcţionari corupţi care au clădit marea corupţie cu ştampila şi antetul instituţiei. Abuzul în serviciu, este ea de părere, stă la baza actelor de corupţie instituţională şi, dacă scapă de sub incidenţa legii, nu va mai putea fi stârpit răul de la sursă, iar corupţia va prolifera nestânjenită sub alte forme dar din aceleaşi rădăcini.
Într-un recent interviu, Laura Kövesi spunea că dezincriminarea abuzului în serviciu ar face imposibilă recuperarea prejudiciilor care se ridicau anul trecut la 620 de milioane de euro. Numărul dosarelor penale de abuz în serviciu a crescut de la an la an. Dacă în 2013 erau aproape 270, în 2015 au trecut de şase sute. Direcţia Anticorupţie îşi apără teritoriul, invocând Convenţia de la Merida unde, în 2004, s-a decis incriminarea abuzului în serviciu ca o condiţie de preaderare la Uniunea Europeană. Laura Kövesi mai spune că mulţi funcţionari corupţi „s-au specializat și au ajuns la concluzia că nu e bine să dai un contract prin încredințare directă, atunci când ar trebui să faci licitație, și să iei mită. Și atunci mita se face prin contracte, acte adiționale.” Aşadar, corupţii şi-ar fi diversificat oferta, pentru a da impresia legalităţii. Şi, ce e drept, nu odată s-a dovedit că preocuparea principală a statului a fost să-şi legalizeze prin ordonanţe, norme şi metodologii actele de corupţie sau abuzurile. Nu odată astfel au fost muşamalizate mari acte de corupţie care au putut fi prezentate mai apoi drept contracte de atribuire directă, decizii administrative sau de interes public legitime.
Război cu Codul Penal
Nu e o întâmplare că vorbeşte despre posibilitate ca infracţiunea de abuz în serviciu să fie dezincriminată. Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta i-au declarat război. „Ne arată toată Europa cu degetul,” se plângea preşedintele Senatului, acceptând deopotrivă că în România, coruptia e un fenomen grav, „dar nu trebuie să o transformăm în cea mai coruptă ţară din lume.” Aşadar este nemulţumit de imaginea ţării, nu de faptul că a fost acuzat nu odată de abuz în serviciu şi că recent a fost pus sub urmărire penală de oamenii Laurei Kövesi care-l acuză de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului. De asemenea, legăturile lui Victor Ponta cu DNA devin tot mai complicate. Pe lângă dosarele de corupţie în care apare alături de prietenul său Dan Şova, fostul premier a fost şi el, nu odată, subiectul unor plângeri şi reclamaţii de abuz în serviciu. Efortul celor doi de a scoate abuzul în serviciu din Codul Penal are aşadar mai degrabă de-a face cu propriul lor cazier decât cu posibilitatea ca palmaresul de corupţi al României să crească tot mai mult.
Nu sunt singurii. Lista celor acuzaţi, inculpaţi sau condamnaţi de abuz în serviciu este tot mai mare. Această acuzaţie i-a dus în pragul închisorii pe Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, fostul şef al Consiliului Judeţean Constanţa, Gabriel Oprea, Cristian Popescu Piedone, fostul primar de la sectorul 4 şi pe mulţi alţi baroni locali sau centrali. Nu e de mirare că este cea mai politizată acuzaţie din Codul Penal.
Contestatarii la atac
Curtea Constituţională primeşte valuri de contestaţii. Printre contestatari se distinge Elena Udrea care susţinea că nicăieri în Europa abuzul în serviciu nu este considerat o faptă penală şi nici măcar de corupţie. „Dacă cineva face o greşeală în serviciu, fie e sancţionat administrativ, fie se recuperează prejudiciul. La noi abuzul în serviciu poate să însemne puşcărie până la 15 ani. Eu cred că această faptă trebuie să fie scoasă din Codul Penal, abuzul în serviciu,” spunea fosta consilieră a lui Traian Băsescu, urmărită pentru abuz în serviciu în mai multe dosare penale. Acesteia i s-a alăturat şi prietena ei de viaţă şi de dosar penal, Alina Bica, fostă procuror şef la Crimă organizată şi actualmente inculpată într-un dosar de corupţie, care a constat la rându-i abuzul în serviciu.
Argumentele tuturor sunt că definiţia abuzului în serviciu este ambiguă, că nu e clar cine poate fi acuzat de aşa ceva şi că prevederile Codului Penal lasă loc la interpretări. Conform Codului penal articolul 297, abuzul în serviciu este „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.
Cronica unei decizii anunţate
Dezbaterea din cadrul Curţii Constituţionale pe marginea abuzului în funcţie a fost dură, iar deznodământul a fost amânat de două ori, decizia finală urmând să fie anunţată pe 15 iunie. Curtea Constituţională nu este la prima confruntare cu juriştii asociaţi Laurei Kövesi şi Monicăi Macovei. La începutul anului, Curtea decidea că prevederea referitoare la confiscarea extinsă a averii corupţilor inclusă în Codul Penal în 2012 poate fi aplicată doar în cazul averilor obţinute după modificarea codului. Confiscarea extinsă a averii este o măsură pentru recuperarea banilor din marile dosare de corupţie şi a fost promovată şi susţinută în Parlamentul european de Monica Macovei. În România, a fost preluată de ministrul Justiţiei, Raluca Prună, care anunţa recent că, în ciuda deciziei Curţii, nu renunţă la idee şi că va transpune în scurtă vreme în legislaţia românească această directivă europeană adoptată în 2013.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, spunea că articolul dedicat abuzului în serviciu din Codul penal redefinit de Legea 78 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (care agravează pedepsele şi dă sensuri mai largi sintagmei) poate naşte discuţii şi interpretări.
Legea 78 a fost adoptată în 2000 şi este actualizată periodic, fiind una dintre cele mai folosite arme împotriva corupţilor de partid şi de stat. Textul defineşte mai amănunţit „măsurile de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie” şi se referă la persoanele care, exercitând funcţii publice sau influenţând prin deciziile lor activitatea unor agenţi economici, sunt învestite cu atribuţii de control, asistenţă specializată sau au o funcţie de conducere în vreun partid, sindicat, organizaţie patronală sau în vreo fundaţie şi se pot implica în acte de corupţie. În această lege sunt adunate sub aceeaşi umbrelă infracţiunile de corupţie din Codul Penal, nuanţându-le. Legea prevede pedepse cu închisoarea până la 15 ani pentru „infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.” Insistenţa cu care Direcţia Anticorupţie apără denumirea generală a făptaşului de funcţionar public şi încadrarea automată a deficienţelor sau deciziilor proaste de management printre abuzurile de serviciu duce la supoziţia că DNA se foloseşte de aceste legi nu doar pentru a se lupta cu corupţia şi ci pentru a putea investiga şi controla decizii administrative şi politice. Este şi motivul pentru care şi-a atras acuzaţia de poliţie politică din partea adversarilor care spun că multe decizii politice rezultate din asumarea unor programe de guvernare au fost ţinta procurorilor anticorupţie.
Oricum, ambiguităţile legii l-au şi făcut pe Augustin Zegrean să gloseze generos şi înţelegător pe marginea abuzului în serviciu spunând că: „Nu cred că orice încălcare de lege de către un funcţionar public trebuie să fie abuz în serviciu, lucrurile trebuie analizate de la situaţie la situaţie”. Şi ca să fie şi mai clar ce crede despre această prevedere de lege, şeful Curţii Constituţionale spunea că doar 12 ţări din Uniunea Europeană mai prevăd sancţiuni pentru asemenea abuzuri.
La vremuri noi, tot ei
Aşadar, deşi n-o spune direct, şeful Curţii dă de înţeles că va vota pentru dezincriminare. Este posibil să empatizeze în felul acesta cu foştii săi colegi din FSN, ţinte predilecte pentru procurorii anticorupţie. Între timp, structura Curţii s-a schimbat: au fost numiţi trei noi judecători dintre care unul din partea PSD, altul de la UDMR (cu sprijinul PSD) şi încă unul din partea preşedinţiei. În Curtea Constituţională sunt acum trei judecători numiţi de PSD ceea ce le asigură o capacitate sporită de negociere. PNL, în schimb, a pierdut un loc şi nu mai are decât doi judecători desemnaţi. Aceste noi numiri vor da votului o şi mai pronunţată culoare politică decât până acum într-o problemă pe care, după cum s-a spus nu odată, însăşi Direcţia Anticorupţie a politizat-o excesiv.
