Peste câteva luni Olga Abdurașitova ar fi împlinit 29 de ani, dacă o rachetă GRAD lansată de tovarășii ei din forțele proruse nu ar fi lovit-o mortal pe ea și pe alți 30 de oameni în zona pieței din Mariupol, anul trecut în ianuarie.
Olga milita pentru trecerea orașului ei și chiar a întregii Ucraine sub administrație rusească, iar una dintre ultimele ei poze postate pe VKontakte, o versiune rusească a Facebook, o arată îmbrăcată într-un tricou cu dungi albastre și cu un Kalașnikov AK-47. A fost executată de cei alături de care ar fi vrut să lupte.
Ucraina a reușit să păstreze cu greu Mariupol, „un loc strategic din punct de vedere geografic și comercial pe care Rusia încă și-l dorește”, potrivit unui funcționar internațional, implicat în monitorizarea situației din zonă, care socotește, însă, că „Moscova nu poate pune mâna pe acest oraș pentru că ucrainenii au făcut deja fortificațiile militare necesare apărării, au adus armament și trupe”.
Armata ucraineană își dă examenul de trecere la Mariupol. Trebuie să-i țină departe de oraș pe rebelii proruși și să-și fidelizeze populația.
Cel mai mare port ucrainean la Marea Azov, cunoscut și ca „poarta maritimă a Donbasului”, Mariupol, a fost folosit intens de Rusia, fiindcă este conectat nu doar cu toate regiunile Federației, grație canalelor navigabile, ci și cu Baltica, Marea Albă și Marea Caspică.
2 septembrie 1889, când 18 vagoane de tren încărcat cu cărbune intrau în port, este considerată ziua în care portul Mariupol a început cu adevărat să fie important din punct de vedere economic. Șapte ani mai târziu, Moscova dădea voie companiei americane Rothstein and Smith să înființeze o întreprindere metalurgică și de exploatări minere. Combinatul de la Mariupol de astăzi, rebotezat Ilici după naționalizarea din 1920, este moștenitorul celui pus pe picioare de americani acum 120 de ani. Cei mai mari angajatori ai orașului de jumătate de milion de locuitori sunt Ilici și Azovstal, ambele uriașe întreprinderi metalurgice controlate de cel mai bogat om din Ucraina, Rinat Ahmetov prin System Capital Management, un imens holding care include combinate metalurgice, mine de cărbune, centrale electrice, investiții în mass-media, comunicații, asigurări, servicii financiare și bancare.
Privatizate în perioada fostului președinte Vikor Ianukovici, pe care Ahmetov l-a finanțat și susținut, întreprinderile din Mariupol ale oligarhului au înregistrat pierderi de peste 50% după 2014, când a început conflictul în regiune. Cu toate acestea cel mai bogat ucrainean, care a condus regiunea Donbas ani de zile ca pe propria feudă, continuă să facă jocurile politice și economice în sud-estul țării. La începutul conflictului a finanțat ambele tabere, dar și-a dat seama relativ repede că toate investițiile sale sunt în Ucraina și că ar fi păcat să le piardă, așa că a devenit un pro-european și un aliat al președintelui Poroșenko.
În Mariupol, primarul Vadim Boicenko este fostul angajat al magnatului oțelului și cărbunelui, care a candidat ca independent susținut de muncitorii de pe platforma metalurgică, iar Consiliul Municipal este majoritar compus din reprezentanți ai Blocului Opoziției, formațiune filorusă în care s-au ascuns politicienii din vechile partide.
Vladmir, inginer metalurgist spune că varianta lui Ahmetov de a face o punte între o Ucraină democratică și Rusia este o soluție bună, care le-ar putea salva locurile de muncă celor din Mariupol. Cei mai mulți dintre lucrătorii lui sunt proruși, dar nu și-ar dori să ajungă asemenea celor din Donețk și Lugansk, să trăiască printre bombardamente. „Pentru noi politica înseamnă preluarea puterii de către un grup de oligarhi de la celălalt grup, așa că ne interesează doar ca oligarhul nostru să reziste și să-și poată continua afacerile, în așa fel încât și noi să ne putem lua salariile”.
Privind peisajul dezolant de pe malul Mării Azov, Vladimir crede că nimic nu va mai fi ca înainte, nici viețile lor liniștite, nici combinatele, nici puterea banilor pe care îi câștigau.
Un expert militar ucrainean îmi explică la o cafenea ținută de un rus că „niciunul dintre scenariile Moscovei de preluare a Mariupolului nu a fost pus în operă, ceea ce nu înseamnă că acest scop a fost abandonat”. Rusia ar fi avut nevoie de peste 50.000 de militari și de armament greu pentru a pune stăpânire pe oraș, dar acum „nici cu astfel de forțe n-ar avea șanse, în ipoteza, puțin probabilă, că Moscova ar avea nesăbuința să se expună”. Poate că dacă ar miza pe un război deschis și asumat, Ucraina nu ar face față în fața Rusiei, iar Mariopul, acest nod maritim ar cădea. Expertul din domeniul apărării crede că episodul trist din mai 2014 în care orașul a fost preluat de separatiștii proruși, dar recâștigat repede de forțele guvernamentale, nu mai poate fi repetat.
Galina Andreevna, care lucrează ca traducătoare, are rude în Donbas și în Rusia, ca mulți dintre cunoscuții ei și speră într-o reconciliere, fiindcă oamenii nu pot trăi despărțiți. Iubește Ucraina și ar vrea ca țara ei să meargă spre UE, dar nu poate să nu vadă că după luptele care s-au dat în Mariupol în 2014 și 2015, statul nu i-a ajutat pe oameni să-și refacă apartamentele: „ajutoarele promise de guvern nu au venit, mulți au trecut iarna fără fereste, cei care și-au permis au făcut credite pentru reparații și destui stau încă pe la rude, aici în Mariopul sau aiurea”.
Pe bulevardul Păcii, căruia toată lumea continuă să-i spună Lenin, fetele sunt îmbrăcate în rochii vesele de stambă, multe mame tinere, aproape adolescente se plimbă în pantaloni scurți împingând cărucioare noi. În fața teatrului, unde nu demult au murit oameni, porumbeii grași abia-și mai iau zborul, în parcul din spate doi frați tocmai au venit cu un cal bine țesălat și un ponei împodobit cu fundițe să-i închirieze amatorilor de echitație urbană, iar pe o bancă un domn cărunt cu ochelari stă în fața unei măsuțe cu tot felul de tabele și cărți, cu un afiș pe care scrie „astrolog”. În spatele acestui peisaj, care te face să crezi că Mariupol e un oraș ca oricare altul, fetița Olgăi Abdurașitova nu-și va mai aduce aminte de mama ei, iar la 20 de km, noaptea se aud încă împușcături dinspre Șirokin, satul până la care au ajuns separatiștii.
Astrograma orașului depinde de Armată, de loialitatea înalților ofițeri față de țara lor, și de felul în care Kievul a reușit sau nu, să-și curețe instituțiile de forță de oamenii vechiului regim, de cei care ar putea răspunde unor duble comenzi.
