După numărătoarea finală a voturilor de la alegerile locale, PSD şi aliaţii săi au cucerit o mare parte din oraşele importante şi majoritatea în multe consilii judeţene. La nivel local, par să deţină controlul politic, iar această victorie este considerată un test crucial înaintea alegerilor generale de la toamnă. Însă, chiar dacă statistic la nivel naţional PSD şi aliaţii săi stau bine, ar putea avea surprize în Parlament, unde echilibrul politic se schimbă.
A devenit evident, după publicarea rezultatelor oficiale, că marele câştigător la locale a fost PSD care şi-a pus primari în peste 1600 de localităţi, în vreme ce PNL s-a impus la puţin mai mult de o mie de primării. PSD şi-a adjudecat şi 19 dintre cele 41 de reşedinţe de judeţ, la care se adaugă şi primăriile Bucureştiului. De asemenea, votul politic i-a dat pe mână 28 de judeţe unde a câştigat majoritatea mandatelor de consilieri. Acest vot nu înseamnă doar bani la discreţie înaintea alegerilor generale, ci şi vizibilitate şi influenţă la nivel local.
S-ar zice, aşadar, că PSD şi aliaţii săi politici din Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Alianţa liberal democraţilor (ALDE) sunt pe val acum, înaintea alegerilor parlamentare. Însă câştigul înregistrat în ţară nu s-a făcut fără sacrificii. Peste 70 de parlamentari din toate grupurile parlamentare au candidat şi au câştigat alegerile locale. Acum, obligaţi de lege, trebuie să demisioneze din Parlament.
PSD resimte cel mai mult efectele victoriilor locale. Cel mai celebru nume de demisionar este al Gabrielei Firea, câştigătoarea Primăriei Generale, dar şi senatoare PSD, membră a comisiei de cultură şi media, vârf de lance împotriva fostului preşedinte Băsescu şi a succesorului său, Klaus Iohannis. Cum spuneam, nu este singurul caz. Vor trebui să renunţe la mandat şi deputaţii Dan Tudorache, primar ales la sectorul 1, şi Daniel Florea, ales şi el la primăria sectorului 5, sau senatorul Gabriel Mutu de la sectorul 6.
Puţin aritmetică politică
Dar de ce ar conta migraţia către structurile locale? Parlamentul a fost mereu tulburat de curenţii demisiilor şi ai traseismului politic, configuraţia lui a fost mereu mişcătoare. Aceste turbulenţe nu au tulburat supremaţia PSD şi a aliaţilor acestuia, mai cu seamă că partidul lui Dragnea a adus la perfecţiune arta negocierilor cu migranţii politici.
Cu toate acestea, câştigurile la nivel local înseamnă sacrificii la centru şi au impact asupra echilibrului fragil al votului din Parlament. Pentru PSD a fost esenţial să controleze agenda şi votul din Parlament. Aşa se şi explică efortul de a-l ţine la conducerea Senatului pe Călin Popescu Tăriceanu, credincios până la moartea sa politică fostei Uniunii Social Liberale, dar şi manevrele pentru schimbarea recalcitrantului şef al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, un critic interesat al lui Liviu Dragnea, căruia i-a cerut să-şi dea demisia ca să candideze el la şefia partidului. Liviu Dragnea s-a săturat de contracandidatul său, l-a scos din partid şi de la şefia Camerei Deputaţilor, punându-l interimar pe Florin Iordache, om de aparat, credincios şefilor şi partidului. Însă pierderea lui Valeriu Zgonea şi a votului său în Cameră este doar o picătură într-un ocean de instabilitate politică. O picătură care abia în perioade de secetă politică se vede cât e de importantă.
După alegerile din 2012, USL avea o majoritate confortabilă de circa 390 de voturi din totalul de 588 de mandate (412 la Cameră şi 176 la Senat). Pentru a vota şi a susţine guvernul aveau nevoie de 295 de voturi. Maşina de vot funcţiona impecabil. Însă alianţa s-a destrămat şi apele parlamentare s-au împărţit o vreme între susţinătorii cabinetului Ponta şi restul. Chiar şi atunci, PSD avea o majoritate confortabilă, însă nenumăratele dezertări, demisii şi arestări au împuţinat tot mai mult eficienţa majorităţii guvernamentale. Din 2014 până la alegerile locale, de pe listele de deputaţi ale PSD au dispărut peste treizeci de nume. Unii au demisionat din partid, alţii sunt urmăriţi penal, unii au migrat la alte partide sau au devenit independenţi. E adevărat că, deopotrivă, au venit mulţi alţi turişti în grupul parlamentar. Din cei 150 de membri iniţiali, grupul PSD are acum 143. Şi PNL a pierdut mult sânge parlamentar. Cele o sută de locuri câştigate în alegerile din 2012 de PNL împreună cu cele 56 e mandate câştigate de Alianţa România Dreaptă erau mult peste numărul deputaţilor PNL de azi, adică 117.
În Camera Deputaţilor ar fi nevoie de 207 voturi pentru a avea majoritatea, voturi pe care PSD alături de UNPR şi de ALDE nu le adună (au 183 de oameni), cu atât mai mult cu cât parlamentarii acestor partide sunt de multe ori absenţi din sală. Ar putea avea speranţe de la independenţi pentru că mulţi provin din PSD şi s-ar putea negocia cu ei. Aceştia sunt 34 la număr şi ar putea reface majoritatea în camera inferioară. Se mai ajută şi de minorităţi însă votul acestora este, de multe ori, interesat şi nu are culoare politică. La Senat unde e nevoie de 89 de voturi pentru majoritate, PSD are de asemenea dificultăţi să se impună cu 57 de senatori şi 29 de aliaţi din partidele-satelit. Şi aici cei mai mulţi independenţi provin din PSD şi UNPR, dar, ca şi la Camera Deputaţilor, mulţi au plecat cu mare scandal din partid şi e greu de crezut că, fără să li se facă o ofertă consistentă, se vor grăbi să se negocieze cu Liviu Dragnea.
Parlamentul în sine a fost remodelat de Direcţia Anticorupţie ajungând de la 588 de membri la puţin peste 540. Sunt aproape o sută de parlamentari în diverse stadii de cercetare penală, parte dintre aceştia fiind condamnaţi definitiv şi demişi din Parlament. Grupul parlamentar PSD deţine recordul de infracţionalitate. Până la alegeri numărul lor ar putea creşte.
Noi reguli ale jocului
Nu doar DNA ci şi alegerile locale schimbă datele problemei. 77 de parlamentari au câştigat posturi de primari şi consilieri şi trebuie să părăsească Parlamentul. Dintre aceştia 56 sunt de la PSD. Provin, în mare măsură, din Camera Deputaţilor unde fragila majoritate devine o minoritate consistentă.
Printre câştigătorii la locale sunt şi senatori PSD. Partidul i-a sărbătorit cu măsură, preocupat de consecinţele parlamentare ale votului la locale. În Senat, după cum spuneam, echilibrul este extrem de fragil şi, pentru că nu e posibilă completarea grupurilor parlamentare cu următorii pe listă (votul este, cum se ştie, uninominal), nici nu mai e vreme pentru organizarea alegerilor parţiale anticipate, astfel că orice vot în minus este un vot împotriva PSD. Deocamdată nu mai deţine majoritatea în cele două camere nici de ar fi să mizeze pe ajutorul independenţilor. Pentru aceasta, ar trebui să înceapă negocieri, să deşerte tolba cu promisiuni postelectorale, să ofere garanţii, posturi, un viitor parlamentarilor care deocamdată nu au vreunul.
Uzat de anii de putere şi abuzuri, partidul lui Liviu Dragnea are nevoie deocamdată de sprijin parlamentar. Şi nu puţin. Este posibil ca procurorii să ceară ridicarea altor imunităţi pentru a urmări penal alţi parlamentari. Şi în aceste cazuri, majoritatea este crucială. Majoritatea consistentă i-a salvat pe deputaţii Sebastian Ghiţă sau Mădălin Voicu de urmărire penală sau chiar de arest preventiv. După cum spuneam, această majoritate din Cameră aproape că a dispărut.
În schimb majoritatea (din Senat de astă dată) a fost cea care i-a ridicat fără drept de apel imunitatea lui Gabriel Oprea, cercetat pentru abuz în serviciu. Votul a fost marcat de animozităţile de-atunci dintre fostul lider UNPR şi conducerea PSD. Acum probabil că n-ar mai fi posibil, nu doar pentru că UNPR a revenit la sentimente mai bune ( spune că participă singur la alegerile locale) ci şi pentru că PSD a pierdut teoretic controlul Senatului.
Nu este singurul moment în care majoritatea a fost esenţială. Moţiunea simplă pe probleme de justiţie introdusă de ALDE şi considerată esenţială de membrii coaliţiei din jurul PSD-ului a fost respinsă în aprilie. Moţiune pe probleme de agricultură introdusă în mai de PSD şi ALDE a fost şi ea respinsă. S-a spus că la votul final au lipsit unii dintre semnatari. De fapt, lipseau din structura Parlamentului, iar scuza respectivă arată că PSD nu prea înţelege ce i se întâmplă şi de ce iniţiative simple, ca de pildă adoptarea unei moţiuni simple, nu-i mai reuşesc.
Mai mult: după alegerile locale, e greu de crezut că PSD va mai ajunge la controlul de odinioară al legislativului, convocând miniştri pentru audieri, punând la cale voturi de încredere sau pentru anularea ordonanţelor. Este, poate, motivul pentru care, deşi presat de diverşi baroni de partid, Liviu Dragnea nu e convins de oportunitatea unei moţiuni de cenzură şi transmite mesaje contradictorii. Liderul PSD continuă să ameninţe că partidul său va lua măsuri drastice împotriva cabinetului Cioloş pe care-l acuză de neprofesionalism şi rea-credinţă însă nu vrea să rişte un eşec parlamentar pe care PNL l-ar putea capitaliza electoral. În mod paradoxal, chiar dacă PSD şi aliaţii săi par să deţină controlul politic al ţării, în Parlament nimeni nu mai poate fi sigur că o moţiune de cenzură va fi votată, ca să nu mai vorbim despre proiectele de modificare a codurilor penale, a legilor anticorupţie şi de organizare a justiţiei pe care şi le-ar fi dorit nucleul dur al PSD.
Chiar şi-aşa, pierzând controlul legislativului, PSD a considerat că merită să trimită oameni de încredere în teritoriu pentru că de acolo vin vizibilitatea, voturile şi banii de campanie. Victoria electorală i-a asigurat expunere mediatică şi, având în vedere că nu mai e timp în actuala legislatură, PSD nu mai e interesat decât retoric de înlăturarea guvernului sau de alte măsuri radicale. Se teme, probabil, că ar putea pierde voturile din Parlament, însă preferă, pe de altă parte, să se concentreze pe asanarea bazinului electoral din teritoriu, de unde speră să-i vină voturile la alegerile generale din toamnă.