Ca în fiecare săptămînă, Gheorghe Cojocaru își expune opinii pe o temă de actualitate, în dialog cu Vasile Botnaru.
Gheorghe Cojocaru: „După numărul consilierilor și importanța sa în viața capitalei, Consiliul municipal Chișinău ar putea pretinde la dreptul de a se plasa imediat după instituția Parlamentului, într-o eventuală ierarhie a instituțiilor reprezentative din Republica Moldova. Bineînțeles, o asemenea onoare obligă, însă ceea ce se întâmplă în ultimul timp în Consiliul municipal, dar, în fapt de mai mulți ani încoace, arată că autoritatea acestui organism ales de locuitorii capitalei este, în mare parte, compromisă.”
Europa Liberă: La ce anume vă referiți, atunci când faceți această afirmație?
Gheorghe Cojocaru: „La certurile recente din Consiliul municipal pe marginea aprobării unui nou regulament privind activitatea aleșilor locali. În timp ce consilierii aleși din partea partidelor socialiștilor, comuniștilor și cel al primarului de Bălți insistă ca ședințele Consiliului să se desfășoare în „limba de stat”, liberalii cer ca activitatea Consiliului să aibă loc în limba română, iar pentru cei care nu înțeleg româna să se asigure traducerea în limba rusă.
Să subliniem că toate aceste certuri au loc în anul în care Republica Moldova va marca un sfert de veac de la adoptarea Declarației de Independență, actul de naștere a noului stat independent apărut după prăbușirea URSS, în care este fixată denumirea corectă a limbii de stat, cea de limbă română.”
Europa Liberă: Cum credeți, care e geneza acestor scandaluri sau ce țintesc aceste controverse?
Gheorghe Cojocaru: „Scandalurile în jurul limbii române din Consiliul municipal, care nu are competența și nici prerogativele de a se preocupa de chestiunile politicii lingvistice, nu sunt accidentale. Ele atestă existența unor forțe politice agresive și revanșarde la scara capitalei, care și-ar dori să anuleze realizările întregii mișcări de emancipare națională de la sfârșitul secolului trecut încoace. Totodată, certurile pe teme lingvistice din Consiliul municipal prefațează deschiderea noului sezon electoral, având în vedere că în toamnă vor avea loc alegerile prezidențiale, când formațiunile politice se vor alinia în spatele unor candidați proprii.”
Europa Liberă: De mai multă vreme în Consiliul municipal nu mai există o majoritate clar constituită pro-Chirtoacă sau anti. Și unii spun că tocmai din această cauză consilierii se împotmolesc în diverse certuri deseori sterile.
Gheorghe Cojocaru: „Sigur, lipsa unei coaliții majoritare frânează activitatea Consiliului municipal și aceasta duce adeseori la perturbarea funcționalității serviciilor întregii primării. Spre deosebire de instituția Parlamentului, în care, sub tutela Partidului Democrat, s-a coalizat o majoritate confortabilă, în Consiliul municipal, în care democrații nu contează ca pondere, liberalii majoritari nu își pot asuma rolul de liant între reprezentații partidelor democratice și pro-europene. De unde și toate aceste certuri inutile și compromițătoare pentru autoritatea Consiliului și a primarului general, confruntat tot mai des cu cereri categorice de demisie. Și, după cum se vede, acest război la scară locală abia începe să ia turații.”