Orice comentariu de politică internă sau externă în aceste zile începe obligatoriu cu Brexit. De ce? Pentru că este evenimentul care deschide calea unor schimbări semnificative pe mapamond. Brexitul, așa îndepărtat cum pare de problemele noastre, vine să zdruncine încrederea moldovenilor în ideea europeană, după prestația lamentabilă a guvernărilor din ultimii șase ani, care și-au arogat titulatura de „pro-UE”.
Brexitul va croi, se spune, o altă hartă politică a Europei și Republica Moldova va fi afectată de aceste consecințe, pentru că nimeni azi nu poate trăi izolat de restul lumii. Est-europenii, în orice caz, au motive serioase de îngrijorare. O eventuală ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană va lăsa țările din fostul bloc sovietic, azi membre ale clubului occidental, mult mai vulnerabile în fața agresiuni rusești, pentru că Londra era partenerul transatlantic cel mai important al Washigton-ului în Europa și un actor puternic și exigent față de Rusia lui Putin. În lipsa britanicilor, comentează presa internațională, Bruxelles-ul și îndeosebi tripleta franco-italo-germană s-ar putea dovedi mai concesivă în ce privește menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei.
Cea mai categorică și mai sumbră apreciere formulată la Chișinău pe seama referendumului britanic din 23 iunie aparține analistului de politică externă, Victor Chirilă, care a spus: „Brexit înseamnă timpuri incerte pentru UE. Extinderea UE, cu regret, s-a terminat... De-acum încolo, UE va fi preocupată de propria supraviețuire… Moldova a ratat pe veci șansa aderării la UE ca stat independent... Suntem singuri în fața unor furtuni iminente”. Această opinie a fost criticată de Dumitru Diacov, președintele de onoare ale Partidului Democrat de la Chișinău, un veteran al politicii basarabene și fondator al statului Republica Moldova în forma sa actuală. Domnul Diacov s-a arătat deranjat de pesimismul lui Victor Chirilă și a ținut să sugereze mai multă înțelepciune și cumpătare: „Autorii declarațiilor respective trebuie să înțeleagă că orice schimbare a frontierelor în Europa nu se va face fără ruși. Mai ales într-o Europă slăbită! Așa că să ne căutăm de treabă, să muncim, să demonstrăm că suntem europeni prin tot ceea ce facem... Și fără panică!”
Iată o „altercație” care spune multe despre cum s-a făcut politică la noi în ultimii 25 de ani: guvernanții și-au dorit banii europeni, dar n-au făcut reformele cerute de Europa, și au avut nevoie de „ruși”, au invocat mereu interesele Moscovei pentru a împiedica apropierea Republicii Moldova de România. O ilustrație perfectă a acestei duplicități ne-a oferit alianța ad-hoc dintre democrați, socialiști și comuniști, care au votat în parlament pentru investigarea activității ONG-ului „Onoare, Demnitate și Patrie”, organizație a unor tineri basarabeni studioși care militează pentru Unire. Or, dacă ții la independența Republicii Moldova, adică la bunăstarea cetățenilor ei, nu doar la bunăstarea clanului din care faci parte, nu-ți devalizezi, nu-ți pârjolești țara.
Pentru că nimic în Moldova nu este ceea ce vrea să pară. Condamnarea lui Vlad Filat într-un proces închis, ignorarea opiniei publice interne și a partenerilor noștri occidentali care au criticat această secretomanie, adaugă o bilă neagră la imaginea mult prea șifonată a justiției moldovenești. Dacă au fost furați banii poporului, de ce poporul este ținut la ușa sălii de tribunal, de ce i s-a refuzat dreptul să urmărească dezbaterile, să audă acuzațiile procurorilor și argumentele apărării, să asculte pledoaria inculpatului? Vlad Filat nu este un oarecine, a fost prim-ministru și președinte al unui important partid de guvernământ de care se leagă evoluția Republicii Moldova pe calea integrări europene. Sunt moldovenii atât de infantili încât să nu poată înțelege subtilitățile unui proces judiciar, sau e tocmai invers: guvernanții se tem de perspicacitatea alegătorilor?...
Acuzațiile și probele din proces, câte au răzbătut în presă, demonstrează că justiția moldovenească este departe de a fi dat de urma miliardului furat și de marii făptași ai acestei fraude. Unii comentatori spun că și reținerea lui Ilan Shor – principalul suspect în devalizarea băncilor, cel a cărui mită enormă de 250 de milioane de euro, dată lui Filat, nu a mai putut fi demonstrată în instanță –, ar fi doar o stratagemă pentru atenuarea impresiei produse de condamnarea lui Vlad Filat.
Imediat după pronunțarea acestei sentințe, spațiul public a fost invadat de noi dezvăluiri legate de „jaful secolului” în Moldova. Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului CNA pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, și Serghei Sagaidac, fost șef al Secției prevenirea spălării banilor și monitorizarea tranzacțiilor în cadrul Băncii Sociale, au descris un tablou sinistru, o lume feroce a gangsterilor cu gulerașe albe, care nu ezită să-i lichideze pe martorii incomozi. Banca Socială, de altfel, este una dintre cele trei instituții devalizate, unde a fost transferat pe un post de conducere fostul Ministru de Interne, Gheorghe Papuc, judecat pentru represiunea din aprilie 2009 împotriva tinerilor manifestanți anticomuniști. Cred că un Damiano Damiani, un Francis Ford Coppola sau un Martin Scorsese ar fi putut doar să regrete că și-au făcut prea devreme filmele despre Mafia sau că nu mai au cum, unii dintre ei, să profite de niște surse de inspirație și documentare pe care le-o oferă lumea interlopă din Republica Moldova, cocoțată în înalte fotolii ale administrației de stat sau private…
Vom mai avea probabil dezvăluiri, zvonuri, „scurgeri de informații” și replici – cum a fost intervenția lui Iurie Leancă, prim-ministru în anii 2013-2014, care l-a acuzat pe Gofman de manipulare și minciună. Dosarul miliardului furat va aduna alte file incitante și… fantasmagorice. Spunem asta pentru că orice informație-bombă, care va mai fi aruncată pe piață, va primi în contrapondere contestații la fel de vehemente. Opinia publică va rămâne dezorientată și frustrată. Tot ce merită să reținem din acest tir încrucișat – declanșat în contextul campaniei electorale pentru alegerea președintelui –, este că aproape toate instituțiile statului moldovean, abilitate cu apărarea legalității și în speță cu supravegherea securității în sectorul bancar, au capotat. Angajații lor nu și-au făcut datoria. În cel mai bun caz, au transmis rapoarte șefilor, care le-au ignorat, sau au fost intimidați, li s-a recomandat „să-și țină gura” pentru a nu avea probleme. Conducătorii acestor structuri au fost avansați în grad, li s-au acordat importante distincții guvernamentale, în timp ce Republica Moldova era furată ziua în amiaza-mare.
Și mai înțelegem un lucru: adevărata luptă pentru independența și bunăstarea acestei țări ar trebui să înceapă prin reformarea radicală a instituțiilor oficiale, cangrenate de incompetență și imoralitate. Or, deocamdată, singura bătălie care se poartă în Republica Moldova este pentru „independența” corupției și fărădelegii. Pentru independența de București, de Bruxelles, de Washington… dar mai ales de cetățenii moldoveni. Și capătul acestei lupte nu se întrevede.
