De astăzi Victor Ponta nu mai este doctor în drept. Consiliul naţional de atestare a titlurilor academice (CNATDCU) a aprobat punctul de vedere primit de la Comisia tehnică a consiliului şi anume că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat „Curtea Penală Internaţională”. Victor Ponta şi-a susţinut doctoratul în 2003, pe când era şeful corpului de control a guvernului. Îndrumătorul lui ştiinţific a fost Adrian Năstase, pe atunci premier, dar şi profesor universitar şi conducător de lucrări doctorale. Îl adoptase pe Victor Ponta şi-l alinta cu numele de „Micul Titulescu”. Ponta şi-a publicat un an mai târziu lucrarea sub formă de carte. Prefaţa era semnată chiar de unul dintre autorii pe care i-a plagiat.
Un plagiat cu rădăcini istorice
Victor Ponta a absolvit dreptul în 1995 şi, înainte de a ajunge şeful Corpului de Control al guvernului Năstase, a fost o vreme procuror. În 1999 făcea parte din comitetul însărcinat cu schiţarea regulilor de procedură ale Curţii Penale, din partea Ministerului Public român. A spus, de altfel, mereu că nu avea de ce plagia paginile unei lucrări pe care el o trăise la prima mână.
În 2012, revista Nature publica un articol în care vorbea despre posibilitatea ca doctoratul premierului român să se bazeze pe un plagiat. Ulterior, pe pagina de Internet a revistei puteau fi consultate faţă în faţă textul lucrării cu tratatele pe care se presupunea că le-a plagiat.
Victor Ponta, aflat încă din 2011 în fruntea Uniunii Social Liberale, alături de Crin Antonescu, înlăturase în aprilie 2012 cabinetul Boc prin moţiune de cenzură, blocase formarea altui guvern pro-Băsescu şi a fost desemnat, în cele din urmă, premier. Publicarea materialului compromiţător, în chiar acele zile tulburi când se juca soarta politică a preşedintelui Băsescu (acesta fusese suspendat şi aştepta organizarea referendumului de demitere), a părut o răzbunare a intelectualilor cu relaţii privilegiate în rândul elitei ştiinţifice şi mediatice internaţionale. Victor Ponta arăta cu degetul către consilierul prezidenţial Daniel Funeriu care ar fi avut relaţii în lumea universitară germană, susţinând că acesta ar fi călătorit la Muenchen cu câteva săptămâni înainte de publicarea articolului, în zilele în care preşedintele Băsescu făcea sarcastic aluzie la titlul doctoral dubios al premierului PSD. Informaţia referitoare la plagiat a fost preluată apoi de îndată de publicaţiile ostile noului premier şi susţinătoare ale lui Traian Băsescu. A fost preluată şi în presa germană, mai precis în Frankfurter Allgemeine Zeitung unde era citată revista Nature. În cotidianul german se spunea că noul premier a plagiat, după cum se pare, cel puţin jumătate din lucrarea sa de doctorat. În timp, s-a stabilit că autorii plagiaţi de Victor Ponta sunt Dumitru Diaconu („Curtea Penală Internaţională, Istorie şi Realitate”), Vasile Creţu (Drept Internaţional Penal) şi Ion Diaconu (The International Criminal Court, A New Stage).
Lucrarea din care ar fi copiat cele mai consistente fragmente aparţine profesorului Dumitru Diaconu, care a publicat în 1999, aşadar cu patru ani înainte de doctoratul lui Victor Ponta, lucrarea „Curtea Penală Internaţională. Istorie şi realitate”. Au fost plagiate, susţin cei care au pus faţă în faţă cele două lucrări, zeci de pagini, contribuţia lui Victor Ponta reducându-se la folosirea sinonimelor, mici inversiuni de text şi noi semne ortografice. E drept, cartea lui Dumitru Diaconu este citată la bibliografie însă secvenţele copiate în cuprinsul cărţii sunt asumate de Victor Ponta, fără vreo trimite la subsol sau vreo citare explicită a adevăratului autor. Păgubaşul a refuzat să comenteze şi nici măcar nu a făcut reclamaţie la Consiliului Naţional de Etică.
De altfel, ministerul Educaţiei emitea cu puţin înaintea publicării articolului din Nature, un Ordin prin care stabilea că acest consiliu nu poate acţiona decât dacă primeşte o sesizare sau se autosesizează, dar că deciziile acestuia nu sunt valabile decât după ce le aprobă Ministerul Educaţiei. Or ministru al Educaţiei era la acea vreme Liviu Pop, un apropiat al lui Victor Ponta, care s-a făcut luntre şi punte să blocheze investigaţia: a schimbat componenţa comisiei de etică, a dizolvat-o şi a numit oamenii lui, a inventat noi norme, a tăiat curentul comisiei când membrii acesteia au stabilit că este vorba despre plagiat şi au cerut, în consecință, retragerea titlului academic. Victor Ponta a negat mereu plagiatul, recunoscând totodată că lucrarea nu a respectat normele moderne academice de citare, că a citat cărţile folosite doar în bibliografie, la finalul lucrării, nu şi în josul paginii. El susţine însă că nu e chiar aşa de important ce s-a întâmplat şi că totul este o înscenare politică. Însă premierul PSD nu mai avea credibilitate de când se dovedise că, pe lângă doctoratul incert, îşi adăugase la biografia profesională, conform unei practici larg răspândite printre politicieni şi demnitari, studii inventate şi alte diplome inexistente. Ancheta consiliului de etică şi-a urmat cursul, mereu luată de la zero şi blocată la nivel ministerial.
În 2014 Victor Ponta, încă premier, îi trimitea o scrisoare rectorului Universităţii din Bucureşti spunând că renunţă la titlul de doctor. Ba chiar trecea prin guvern o hotărâre care-i permitea să ia unilateral această decizie. Evident, totul a părut o farsă de carnaval şi mediul universitar a cerut ca premierul să fie oricum judecat de Comisie de etică. După căderea cabinetului Ponta, ministrul Educaţiei Adrian Curaj a părut şi el preocupat să amâne evaluarea lucrării. În ianuarie desfiinţa practic Comisia de Etică şi lăsa în sarcina universităţilor decizia de retragere a titlurilor doctorale. Multora li s-a părut că era o relaxare de care nu puteau profita decât cei care plagiaseră, mai ales că mulţi o făcuseră cu acceptul sau ştiinţa conducătorilor de lucrări din cadrul universităţilor respective.
În martie, guvernul adopta o decizie prin care însărcina Consiliul de Atestare cu stabilirea plagiatul doctoral însă includea şi prevederea ca universităţile să aibă un cuvânt hotărâtor. Mai apoi, ministrul revenea la sentimente mai bune, după ce mai multe nume sonore din lumea academică îi trimiteau o scrisoare deschisă în care-l somau să accelereze deciziile în privinţa demnitarilor acuzaţi de plagiat.
Poate şi din pricina presiunilor publice, ministerul a dat mână liberă Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor Academice care a pus pe masă câteva dintre cele mai sensibile dosare. Se mai află în discuţie, după cum se pare, dosarele Gabriel Oprea, Neculai Onţanu şi Petre Tobă, cu toţii acuzaţi de plagiat în lucrările de doctorat. Dar plagiatul are o lungă carieră intelectuală şi mai ales politică, devenind parcă o probă obligatorie pentru cei care voiau să parvină în primele rânduri ale establishmentului. De-a lungul vremii s-au mai rostit acuze de plagiat şi în cazul altor personalităţi: Ioan Mang, fost ministru al Educaţiei a fost silit să-şi dea demisia după ce plagiatul său doctoral a fost dat în vileag. Mircea Beuran, fost ministru al Sănătăţii, a plagiat mai multe lucrări pentru a îndeplini condiţiile avansării în funcţie. De plagiat au mai fost acuzaţi şi succesoarea lui la Sănătate, Daniela Bartoş, dar şi Sorin Oprescu sau profesorul Ioanel Sinescu, un academician despre care unii spune că are un talent real în arta plagiatului. Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilescu, şi-a plagiat şi ea doctoratul citând fără ghilimele din chiar autorul despre care era lucrarea. Corina Dumitrescu, rector al Universităţii Dimitrie Cantemir, a fost acuzată că şi-a falsificat istoria profesională şi că a plagiat alături de soţul ei mai multe cărţi de drept comunitar fără ca instanţele să fi dat vreo soluţie până azi. Alături de alte zeci de politicieni şi demnitari, Elena Udrea a vrut să-şi dea şi ea doctoratul la Şcoala doctorală a Universităţii Naţională de Apărare Carol I, adică la renumita fabrică de diplome a generalului Oprea. Fosta consilieră preferată a lui Traian Băsescu a renunţat la susţinerea doctoratului după ce s-a constatat că a plagiat şi s-a autoplagiat generos în lucrările complementare de pe parcursul doctoratului. Lista de impostori ar putea continua la nesfârşit pe măsură ce sunt scuturate mai bine biografiile profesionale ale demnitarilor şi politicienilor. Şi nu numai ale lor. Multe dintre celebrităţile aflate în închisoare şi-au câştigat libertatea scriind cărţi care, după cum s-a dovedit, au fost plagiate.
Decizia Consiliului de atestare este o formalitate. Plagiatul lui Victor Ponta devenise evident de multă vreme, o impostură care ar trebui studiată la şcoală. Ca în multele cazuri de furt intelectual pomenite mai sus, titlul doctoral nu i-a deschis doar mai uşor uşile Parchetului sau guvernului, ci mai târziu, în 2005, pe cele ale baroului unde a intrat fără examen pe baza faptului că avea doctorat. La începutul lui 2015, o parte dintre membrii baroului Bucureşti ar fi vrut ca Ponta să fie exclus şi să nu fie primit decât prin concurs. Cu toate acestea şefii baroului spuneau că ordonanţa de anulare a titlului doctoral nu funcţionează retroactiv. Unul dintre procesele în care s-a început urmărirea penală a lui Victor Ponta este cel în care se spune că a primit ca avocat bani de la Dan Şova deşi nu a făcut nimic pentru acesta. De-a lungul anilor, Victor Ponta a câştigat milioane de lei ca avocat, membru al unui barou din care, de fapt, nu avea dreptul să facă parte. Şi chiar dacă, în cele din urmă, va fi dat afară din Barou nu are de ce se teme. Cum spunea el însuşi, nu-l face pe el om un doctorat, acolo. Pe de altă parte, autorii plagiaţi de Victor Ponta nu vor să facă plângeri penale şi nici să ceară despăgubiri. Iar membrii comisiei doctorale au fost exoneraţi pentru că la vremea respectivă nu erau stabilite sancţiuni pentru malpraxis profesional.
În România nu au fost pedepsite decât două cazuri notorii de plagiat. Scriitorul şi traducătorul George Stanca a fost condamnat în 2013 la un an de închisoare cu suspendare pentru că ar fi plagiat traducerea “Jurnalului” lui Tolstoi. De asemenea, administraţia penitenciarelor a făcut o sesizare referitoare la lucrările pe baza cărora s-au liberat condiţionat scriitorii penali: George Copos, care ar fi plagiat integral o lucrare de dizertaţie despre alianţele matrimoniale între ţările române între secolele XIV-XIV. Restul, cum s-ar spune, e istorie.
