Printre globe-trotterii literaturii europene contemporane, elveţianul Christian Kracht face figură de estet, autorul mizând nu atât pe latura „exotică” (şi ar fi avut de unde: Teheran, Tibet, Noua Pomeranie din Mările Sudului ş.a.m.d.), cât pe scriitură. Sigur că recentul său roman, Imperium, Cartier, 2016, se ţine nu doar pe stil, ci şi pe o intrigă bine definită – înfiinţarea unei colonii de cocovori în coloniile germane din Mările Sudului, de către „August Engelhardt, vegetarian şi nudist”, totul pe fundalul „marilor transformări prin care trecea Reichul German” în ajunul Primului Război Mondial –, dar anume stilul îi conferă excelenţa. L-aş numi „ridicarea la putere”, şi funcţionează cam aşa: pe când „propovăduia puterea tămăduitoare a cocovorismului”, Engelhardt se inflamează şi afirmă că „omul este imaginea animală a lui Dumnezeu, în timp ce fructul cocotierului – care, din toată lumea plantelor, seamănă cel mai bine cu capul omului – ei bine, fructul acesta e imaginea vegetală a lui Dumnezeu”, căci „O, da! Nuca-de-cocos era într-adevăr (…) graalul teozofic!” (Peste alte 60 de pagini i se pare că „nu-i mai curge prin vine sucul vieţii roşu, animal, ci zeama vegetală mult superioară a fructului suprem…”)
Cât priveşte trama propriu-zisă, aceasta-i a unui roman de aventuri – mai multe personaje intrând în contact cu Engelhardt sau urmându-l în insula Kabakon sfârşesc prost: lui Aueckens îi cade o nucă de cocos în cap, omorându-l pe loc; compozitorul Lutzow cade între „două nave ale căror pântece se apropie necruţător unul de altul şi-l zdrobesc”; „acuzat de piraterie, căpitanul Slutter e dus lângă un palmier şi împuşcat”; însuşi apostolul cocovorismului sfârşeşte prin a mânca din nou carne de animal, „după o jumătate de secol şi mai bine”.
Cum să nu-i dau dreptate Elfriedei Jelinek, laureata austriacă a Premiului Nobel, ea însăşi o mare stilistă, care afirmă: „A scrie o frază despre romanul Imperium al lui Christian Kracht e ca şi cum ai vrea să gravezi Convorbirile emigranţilor germani ale lui Goethe pe un sâmbure de portocală. Sau poate pe o nucă-de-cocos?”
4 iulie ’16
