Într-o ţară clasată pe primele locuri în topurile europene ale corupţiei, sărbătorirea Zilei Justiţiei are o doză de speranţă, tristeţe şi umor, deopotrivă. Chiar dacă la festivitatea organizată la Curtea de Apel s-au înregistrat şi mari absenţi (şefii Direcţiei de luptă împotriva crimei organizate şi de la Direcţia anticorupţie de pildă, substituiţi de secunzii lor), tonul a fost în general mobilizator-optimist. Şi de astă dată magistraţii au făcut o inventariere a realizărilor, promiţând ca pe viitor eficienţa lor să crească. Nu e de mirare că, printre şampanii şi discursuri, nu au mai avut loc decât felicitările şi promisiunile pentru un viitor de aur.
Politicienii prezenţi în discursuri, absenţi la şampanie
Magistraţii au primit asigurări că vor fi ajutaţi să-şi împlinească visurile. Însă nu îi aşteaptă vremuri mai bune. Sentimentul că trăiesc într-o cetate asediată a fost accentuat de ministrul justiţiei Raluca Prună care i-a avertizat că munca lor poate fi deturnată „foarte ușor, prin intervenții legislative punctuale. Și atunci, este imperios necesar să ne asigurăm că nu se fac pași înapoi și că ceea ce s-a obținut greu, nu se pierde ușor”. E o aluzie la recentele decizii aprobate în Parlament care le-ar putea face viaţa mai uşoară corupţilor şi mai grea vânătorilor acestora. Recent, parlamentarii au votat pentru dezincriminarea celor care au încălcat legea referitoare la incompatibilităţi, angajându-şi rudele la birourile teritoriale. De asemenea, găurile legilor electorale au permis ca nenumăraţi candidaţi penali să câştige alegerile locale.
Se ştie că Raluca Prună este adepta unei justiţii mai rigide, pentru că, spunea ea, în vremuri de presiuni politice şi de atacuri concertate ale corupţilor, drepturile sunt un lux teoretic. Această afirmaţie făcută pe pagina sa de socializare i-a determinat pe mai mulţi deputaţi din Alianţa Liberal Democraţilor (ALDE) să introducă în aprilie o moţiune referitoare la drepturile fundamentale ale omului. Discuţia fusese generată şi de simultaneitatea afirmaţiei făcute de ministru pe Facebook cu aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă care ocolea decizia Curţii Constituţionale de a nu folosi ca material probator în justiţie interceptările făcute de alte instituţii decât Parchetul. Parlamentarii considerau că această ordonanţă dădea puteri discreţionare unor servicii care, de-a lungul timpului, s-au folosit de informaţiile obţinute în interesul unor puteri oculte. Era un fel de a spune că această ordonanţă de urgenţă dovedea, odată în plus că, pentru guvern, justiţia, procedurile şi, mai ales, deciziile Curţii Constituţionale sunt „un lux teoretic.” Moţiunea simplă a căzut, însă rămân întrebările legate de această Ordonanţă şi de altele care au modificat nu mai puţin de 140 de articole din Codurile penal şi de procedură, fără ca legislativul să aibă ceva de spus. Aşa se explică poate de ce, cu câteva zile înainte de sărbătorirea Justiţiei, Parlamentul a votat împotriva cererii guvernului de a emite Ordonanţe de urgenţă în timpul vacanţei parlamentare şi tot aşa se explică şi avertismentul ministrului Justiţiei că victoriile magistraţilor pot fi transformate foarte uşor în înfrângeri. Însă Ziua Justiţiei nu a fost un eveniment suficient de important pentru a fi marcat ca atare pe pagina de Internet a ministerului. Poate pentru că a fost sărbătorită duminica, o zi de odihnă pentru funcţionarii statului.
Justiţie pentru preşedinte
Nici preşedintele Klaus Iohannis nu a fost de faţă la eveniment. El le-a transmis magistraţilor prin mesajul său că, în România, „discuțiile publice despre justiție sunt corelate de cele mai multe ori cu subiectul corupției, un fenomen care afectează negativ viitorul României“, susţinând că toţi trebuie să se implice în „prevenirea, identificarea infracțiunilor de corupție și sancționarea lor”. Preşedintele s-a delimitat clar de cei care cred că prezenţa şi victoria unor candidaţi penali la alegerile din 5 iunie ar însemna o complicitate tacită a electoratului cu corupţii. „Integritatea și cinstea sunt în continuare așteptate de români de la politicieni, de la aleșii locali, de la toți cei care fac parte din administrație.”
Nu mai puţin de 277 de candidaţi care au participat la alegerile locale au probleme cu legea. Unii au făcut chiar de mai multe ori puşcărie. Alţii şi-au făcut campanie din închisoare. Legea le-a permis-o şi nimeni, nici politicienii şi nici membrii guvernului, nu au făcut nimic pentru modificarea ei, chiar dacă însuşi preşedintele promitea reforma clasei politice şi a legilor electorale. Dar nu e de mirare că nu există nicio prevedere legală care să interzică prezenţa penalilor pe listele electorale din moment ce mai bine de o sută de parlamentari mai vechi sau mai noi au probleme cu justiţia, iar unii dintre ei, folosind maşinăria de vot a parlamentului, au reuşit să evite urmărirea penală.
În mod straniu, deşi ar fi putut alege simbolic această ocazie pentru a dovedi că este solidar în fapt, şi nu doar retoric, cu performanţele justiţiei, preşedintele Klaus Iohannis a preferat să-şi trimită mesajul printr-un consilier. El şi-a petrecut sfârşitul de săptămână acasă şi nu la serbarea de la Curtea de Apel. Clădirea îi trezea, poate, amintiri neplăcute? De pildă, că a intrat şi el în cursa electorală prezidenţială cu un dosar de incompatibilitate prin care Agenţia Naţională de Integritate reclama încălcarea legii conflictului de interese, dosar care, după alegeri, a fost închis cu eleganţă? Poate pentru că nu i-a căzut bine hotărârea judecătorească prin care i-a fost luată una dintre case, pentru că o cumpărase pe baza unor acte dubioase, decizie pe care a anunţat că o va contesta la Înalta Curte? Sau poate că-l preocupă statutul moral al judecătoarei Livia Stanciu, fostă procuroare comunistă, mai apoi preşedintă la Înalta Curte de Casaţie, pe care preşedintele a propus-o, după ce s-a pensionat, ca judecătoare la Curtea Constituţională? Un consistent pachet de pensionare pentru o judecătoare care a fost, cel puţin odată, în dosarul de incompatibilitate, îngerul păzitor al preşedintelui Iohannis. Dar Livia Stanciu a fost acuzată că a manipulat actul de justiţie pentru a obţine acuzarea Marianei Rarinca, acuzată, condamnată, achitată şi apoi iar condamnată la trei ani cu suspendare pentru şantaj împotriva preşedintei de atunci a instanţei supreme de judecată. Judecata s-a făcut la Curtea de Apel Bucureşti, acolo unde magistraţii au sărbătorit Ziua Justiţiei. Mariana Rarinca a anunţat că va depune plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, dar ar putea dura până când se va judeca acest dosar.
Pe lista neagră a justiţiei europene
România are peste 3700 de dosare la CEDO şi anual trebuie să plătească daune consistente pentru malpraxis instituţional sau judiciar. În ultimii trei ani guvernul a trebuit să plătească despăgubiri de 53 de milioane de lei. Cele mai multe condamnări se referă la condiţiile din penitenciar, la malpraxis judiciar sau la durata procedurilor judecătoreşti. Recent, România a fost condamnată şi pentru că statul nu a reacţionat la agresiunile împotriva minorităţilor sexuale, părând să le tolereze şi, mai mult, să le încurajeze. Decizia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul Revoluţiei a provocat şi el o hemoragie de plângeri penale şi de bani în urma reclamaţiilor la CEDO. Recent, 17 români au câştigat procesul după ce au reclamat statul că a îngropat dosarul Revoluţiei. Dosarul a fost reluat, dar, pare-se doar pentru a bloca continuarea depunerii sutelor de plângeri pe acest subiect la CEDO.
Raportul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV) publicat la începutul acestui an lăuda România că a făcut progrese în domeniul Justiţiei şi al luptei anticorupţie, dar critica Parlamentul pentru că a fost reticent în aplicarea deciziilor judecătoreşti şi nici nu a stabilit un calendar clar pentru procedura de trimitere în judecată a membrilor Parlamentului. Aceştia au dovedit în mai multe situaţii că sunt mai presus de lege, votând adesea împotriva cererile DNA de urmărire penală a aleşilor. Nu e de mirare că şeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a lipsit de la Ziua Justiţiei. Dar poate că mesajul pe care ar fi vrut să-l trimită al doilea om în stat ar fi fost acuzaţia că procurorul şef DNA face justiţie selectivă. „Este o abordare politică, ce se vede în modul de raportare a rezultatelor DNA care se centrează pe enumerarea dosarelor care se referă exclusiv la politicieni și parlamentari care au fost trimiși în instanță,“ susţinea el într-o recentă intervenţie televizată.
Temându-se că, dacă pierde proces după proces, România va fi sancţionată de Comisia Europeană sau că va fi introdusă o procedură de infringement pe teme de justiţie, Raluca Prună este preocupată de necesitatea găsirii unei soluţii pentru suprapopularea închisorilor. Până la mijlocul acestei luni ar vrea să supună dezbaterii publice un set de măsuri. Eventual, să fie amnistiate pedepsele mai mici. Dar şi să fie construite noi puşcării. Guvernul se confruntă cu greua moştenire a unor legi penale aspre şi cu marea aglomeraţie în puşcării. România are 52 de închisori şi un deficit de 9000 de locuri. Ar mai fi nevoie de încă două închisori cu câte o mie de locuri fiecare, spunea zilele trecute ministrul Justiţiei. „Riscăm penalizări la CEDO de 80 de milioane de euro pe an din acest motiv. Trebuie să bani să plătim şi pentru a face plata asta trebuie să-i luăm din altă parte, nu ştiu, de la sănătate, de la educaţie.”
Pare o soluţie disperată pentru o justiţie care susţine că are de recuperat prejudicii de sute de milioane de euro din averea corupţilor. Însă e şi acesta un fel de a spune „Poate să piară lumea, dar să se facă justiţie.”
