Astăzi este o zi a memoriei și a reculegerii în Moldova. Pe 6 iulie 1949 regimul sovietic a deportat circa 36 de mii de basarabeni în Siberia. O istorie tragică despre care știm încă prea puține și, mai ales, un episod care nu am vrea să ne tulbure socotelile prezentului.
Cred că moldovenilor le lipsește, uneori, nu doar empatia față de victimele acelor timpuri, dar și capacitatea de a-și imagina cum e să-ți bată la ușă în toiul nopții un grup de NKVD-iști, să-ți pună arma în piept și să te anunțe că vei fi ridicat, tu și toți ai tăi, pentru că ați „colaborat cu fasciștii”, „că sunteți chiaburi”, „că ați simpatizat cu partidele burgheze românești”. Și să-ți dea 5 minute ca să-ți aduni bocceluța. Le-ar plăcea oare moldovenilor de azi să pățească o asemenea întâmplare? I-ar mai considera „eliberatori” pe indivizii în geacă de piele, cu duba neagră așteptându-i în uliță cu motorul pornit? Ar mai vota partidele prorusești care îi îmbie azi – e drept, nu cu pistolul, ci cu gazul și Kobzonul – în Uniunea Vamală?...
Ceea ce au trăit părinții și buneii noștri sub puterea sovietică se numește terorism de stat, iar Republica Moldova, dacă nu se vrea succesoarea acelui regim criminal, ar trebui să nu uite, ar trebui să ofere despăgubiri urmașilor familiilor deportate și să nu admită o nouă formă de servitute față de fostul imperiu, care ne-a demonstrat cu asupra de măsură că rămâne la fel de barbar și lacom de teritorii și avuții străine ca acum 70 de ani.
Din păcate, în statul moldovean independent spolierea cetățenilor continuă „neabătut”, cu participarea clasei politice autohtone. Furtul miliardului – această adevărată carte de vizită a Republicii Moldova la 2016 – este un ecou al „marelui jaf comunist” din deceniile postbelice. S-au mai rafinat metodele, s-au schimbat actorii, dar disprețul față de legile scrise și nescrise ale conviețuirii umane, moravurile banditești, moștenite din perioada sovietică, sunt mai vii ca niciodată.
Nu trece o seară după o zi de caniculă în care să nu aflăm noi amănunte despre devalizarea băncilor din Moldova. Am avut destăinuirile lui Mihail Gofman, fost funcționar CNA, care a rostit între altele numele lui Iaralov – un „combinator” din anturajul oligarhului Plahotniuc –, sugerând că acesta ar fi gândit întreaga afacere. Au venit și detaliile furnizate de Sergiu Sagaidac, aflat în străinătate, unde s-a refugiat ca martor care știe prea multe. Fostul angajat de la Banca Socială a livrat o întreagă listă de complici la furtul miliardului, persoane din instituții de stat, inclusiv de la Banca Națională a Moldovei, în frunte cu ex-guvernatorul Dorin Drăguțanu. Acest contingent infracțional nu este o noutate pentru noi, s-a grăbit să declare procurorul Adriana Bețișor, „lista lui Sagaidac” se află deja în vizorul organelor de anchetă. Cu alte cuvinte, înțelegem că autoritățile cunosc multe lucruri, poate chiar totul despre miliardul subtilizat, dar ce lipsește este voința de a-i aduce pe făptași în fața justiției, după cum la fel de mică le este dorința sau capacitatea de a recupera banii furați. Altfel povara acestui „tun” financiar n-ar fi fost pusă pe umerii contribuabililor.
Fostul ministru de finanțe, Veaceslav Negruță, a adus și el zilele trecute amănunte relevante pentru încetineala și parțialitatea anchetei. Din spusele sale rezultă că fostul guvernator al BNM, Drăguțanu, elogiat la plecarea din post de către speaker-ul Candu, nu a transmis investigatorilor de la Kroll rapoarte din primele șase luni ale anului 2012, în care apar patru firme din Rusia prin care s-au drenat banii din sistemul bancar în zone offshore. Este un argument în plus că fostul guvernator și politicienii care l-au susținut atât de insistent sunt fie complici, fie au avut interesul să ascundă frauda.
Ca într-un joc de puzzle care își întregește pe zi ce trece desenul, ancheta privind furtul miliardului se transformă, încet dar sigur, într-un proces asupra întregii clase politice moldovenești, învechite în rele. Nu este vorba doar de actualii guvernanți sau de „băieții deștepți” intrați în arest, de felul lui Ilan Shor, care s-a trezit subit că garanțiile pe care le-a primit pentru a-l „înfunda” pe Filat sunt apă de ploaie. Vorbim și de „antecesorii” comuniști, de fostul președinte Voronin, cu un fiu ale cărui afaceri sunt coordonate de Vladimir Plahotniuc, vorbim de foștii miniștrii și prim-miniștri Greceanîi și Dodon, implicați în afaceri cu Banca de Economii pe când erau în funcție, vorbim de fostul ministru Lazăr, susținătorul fervent al concesionării Aeroportului Internațional Chișinău unor firme-paravan rusești… Lista poate continua până la cel mai mărunt și mai fidel șef de departament, mutat din post în post, pentru că nimic nu se pierde, nimic nu dispare potrivit acestei „legi de conservare a nomenclaturii de partid și de stat”, totul se transformă, halucinant și proteic…
Ce concluzii ar trebui să tragă din această poveste „forțele politice emergente”, care susțin că vor să elibereze Republica Moldova din captivitate oligarhică? Sunt câteva recomandări de care ar fi bine să țină cont, dacă vor să nu reproducă același tablou sinistru:
Să nu faceți alianțe imorale, în numele unor scopuri de conjunctură – veți rămâne prizonieri, vă veți pierde libertatea. Să nu folosiți instituțiile statului pentru a vă asigura supremația politică și „felii” din avuția poporului. Să curățați și să scoateți justiția de sub control politic. Să contribuiți la formarea unei clase de funcționari publici competenți și onești, imuni la „oferte” ilicite. Să schimbați mecanismul de finanțare a partidelor politice. Acestea – în majoritatea lor niște SRL-uri – sunt conduse de șefi care taie și spânzură după bunul lor plac, pentru că ei sunt cu punga. Finanțarea partidelor trebuie să fie clară, transparentă, atât pentru membrii de partid și societate în ansamblul ei, cât și pentru organele statului.
Și încă o recomandare, specifică unei țări de frontieră ca Republica Moldova: să nu profesați jocul la două capete, cu Estul și cu Vestul, că riscăm să rămânem pe veci în „zona gri” a Europei, într-un no man’s land sălbatic, la cheremul diferitor grupări mafiote, străine de orice ideologii și angajamente politice, dar cu puternice instincte de prădători. Fotografia emblematică a acestei duplicități moldovenești, cultivată de decenii, este actuala vizită a lui Rogozin în Moldova – un personaj odios, fost luptător, cum se laudă singur, de partea separatiștilor în războiul de pe Nistru din 1992, politician trecut pe lista neagră a sancțiunilor occidentale. „Suntem vechi tovarăși și ar trebui să colaborăm, a declarat Rogozin la întrevederea cu oficialitățile de la Chișinău, ieșirea Marii Britanii din UE deschide perspective interesante pentru relația moldo-rusă.”
Iată expresia unui cinism grosier pe care îl știam, dar și o tușă groasă la portretul clasei noastre politice – laxă, tranzacționistă, lipsită de memorie și demnitate națională.
Vor avea „noile forțe politice emergente” din Opoziția proeuropeană curajul și înțelepciunea de a fi altfel? Vor ști să refuze cercul vicios al politicii moldovenești?... Vom afla nu peste mult timp.
