Linkuri accesibilitate

Opt din zece absolvenți de liceu din R.Moldova au luat în acest an note de trecere la toate examenele de Bacalaureat


Numărul celor care au încercat să copieze este de 56, tentativă pentru care vor plăti cu posibilitatea de a susține examenele abia anul viitor

Datele Ministerului Educației arată că la sesiunea de bază a bacalaureatului din acest an 11.793 din cei peste 21.000 de elevi au promovat examenele. Comparativ cu anii trecuți însă, a crescut circa 20 la sută rata de promovare în rândul absolvenților de liceu, din contingentul de candidați făcând parte și absolvenții din colegii și restanțierii din sesiunile anterioare. Potrivit Ministerului, această creștere este o dovadă a faptului că elevii au înțeles nevoia unei apreciere corecte.

Opt din zece absolvenți de liceu au luat în acest an note de trecere la toate examenele - un bilanț îmbucurător în aprecierea ministerului, or aceasta este cea mai înaltă rată de promovare de când bacalaureatul se desfășoară sub supravegherea camerelor video. Media notelor obținute de liceeni este și ea mai mare, de la 6, 75, cât era anul trecut, a ajuns la 6, 82. Ministra educației, Corina Fusu spune că deși această creștere nu este una spectaculoasă, arată totuși că măsurile antifraudă și-au făcut efectul iar elevii au devenit mai conștiincioși:

„Cu certitudine, evaluările de acum sunt mult mai obiective, iar bacalaureatul nu mai este o sperietoare și nici un teren propice pentru fraudă, ci este un examen al cunoștințelor pe care într-adevăr le deține candidatul. Vrem ca diploma să fie un indicator al competențelor deținătorului, nu un document formal.”

Ca și anul trecut, mulți elevi au recurs la procedura de contestare a rezultatelor. În consecință, au fost modificate notele a peste 1100 de teste, în majoritatea cazurilor crescând cu un punct. Astfel, o singură absolventă a obținut nota 10 la toate examenele de bacalaureat, însă mai mulți sunt tinerii care au luat note de 7 și 8. Anatol Topală, directorul Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare susține că schimbarea de atitudine a elevilor este evidentă, or condițiile de examinare nu s-au schimbat, iar rezultatele sunt mai bune:

„Cu referire la ultimele patru sesiuni ale examenului de bacalaureat, trebuie să menționăm că au fost utilizate aceleași programe de examen, cu excepția a două programe reactualizate pentru sesiunea 2016. Au fost utilizate aceleași modele de teste, cu același grad de complexitate, a fost aplicată aceeași schemă de convertire a punctajelor în note, unică pentru toate disciplinele.”

Mai puțini restanțieri în rândul absolvenților de liceu și mai puține tentative de fraudare, este un alt rezultat mulțumitor al acestei sesiuni de bacalaureat. Numărul celor care au încercat să copieze este de 56, tentativă pentru care vor plăti cu posibilitatea de a susține examenele abia anul viitor. S-au ales cu sancțiuni și cei implicați în incidentul de la Liceul Teoretic Alexandr Pușki din Ungheni, spune ministra educației, Corina Fusu;

„Cei doi asistenți care au admis publicarea pe internet a testelor la proba de limbă străină, au fost eliberați din funcție de la instituția de învățământ și urmează să li se aplice sancțiunile prevăzute în codul contravențional. Totodată, conducătorul centrului de bacalaureat și doi secretari au primit sancțiunea de mustrare aspră.”

Alte nereguli au fost semnalate la Liceul Teoretic ,,Elena Alistar” din capitală, unde doi observatori, un profesor și o secretară ar fi cerut 2700 de euro de la doi elevi, asigurându-i că vor susține cu succes examenele. În pofida acestor incidente, Corina Fusu susține că situația s-a îmbunătățit, schimbările fiind și la nivelul profesorilor, care au înțeles necesitatea reorientării învățământului spre evaluarea după merite.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG