Ştim toţi ce s-a făurit aici de la 1991 încoace. Mai nimic. Un stat incapabil să anihileze corupţia, viciat de birocraţie şi suficient sieşi. O ţară în care sărăcia a devenit endemică în ciuda faptului că maşinile luxoase nu mai încap în Chişinău.
Ei bine, în toată această perioadă au existat oameni, structuri, instituţii preocupate zi şi noapte de promovarea imaginii Moldovei în străinătate. Promotorii lansau mereu mesaje însufleţitoate din care rezulta că ţara trebuie să fie cunoscută bine pe alte meridiane, că această cunoaştere ne va ajuta enorm. Adică lumea ne cunoaşte şi apoi se avîntă să ne ajute, iar problemele dispar în urma acestui ajutor.
O culme recentă a eforturilor de promovare a fost proiectul statal intitulat „Tradiţie. Ospitalitate. Mister”. Sloganul a fost criticat şi pe bună dreptate. Şi asta pentru că tradiţia e aici mai curînd un soi de închidere în sine, ospitalitatea lipsită de infrastructură şi de corectitudine e inutilă, iar misterul pare preluat dintr-un thriller. De fapt, ce rezultate impresionante a avut acest proiect? Poate cineva să-mi explice?
La o privire mai atentă, se poate observa chiar că nu de promovarea ţării e vorba, ci de anumite domenii, cum e vinificaţia, care au obţinut nişte succese. Înţeleg că promovarea vinurilor sau a legumelor e şi un soi de promovare a ţării, dar dacă nu ar exista aceste domenii şi lucruri bune, ce ar mai fi de promovat? Că doar nu sîntem proşti să promovăm felul jalnic în care funcţionează statul sau felul în care sînt soluţionate aici problemele comunităţii, nu ale cinovnicilor cu borsete groase.
Umila mea părere e că – înainte să promovezi o ţară – trebuie să faci viaţa oamenilor suportabilă în ea, să stîrpeşti corupţia, să asiguri o justiţie corectă, să-i bagi pe toţi hoţii în puşcărie.
