Linkuri accesibilitate

Franța lovită din nou de terorism


Imagine de pe rețelele de socializare de la locul atentatului
Imagine de pe rețelele de socializare de la locul atentatului

Un atac terorist ucigaș efectuat de un șofer cu un camion frigorific la cel puțin 84 de morți și numeroși răniți.

Starea de urgență a fost prelungită cu trei luni în Franța, după ce, noaptea trecută, la Nisa, în sudul Franței, un camion frigorific de mari dimensiuni a intrat premeditat în mulțimea de oameni, francezi și turiști, aflată pe celebrul bulevard Promenade des Anglais, pentru a asista la tradiționalul foc de artificii în onoarea Zilei Naționale, 14 iulie. Atacul terorist a avut loc puțin după orele 22.30, imediat după încheierea focurilor de artificii.

Președintele regiunii Nisa, Cristian Estropi, și surse ale Prefecturii Departamentului Alpes Maritimes, au vorbit imediat de zeci de morți și circa o sută de răniți răspîndiți pe trotoar pe aproape doi km cît a parcurs camionul, condus de șofer cu un pistol în mînă, pînă a putut fi oprit de forțele de securitate. Camionul fusese închiriat cu cîteva zile în urmă, iar șoferul, un franco-tunisian, rezident la Nisa, cunoscut pentru fapte minore de delicvență criminală.

La Nisa după atentat...
La Nisa după atentat...

La orele dimineții bilanțul celor uciși se ridica, din surse oficiale, la cel puțin 84 de morți,între care și copii, și circa 130 de răniți, dintre care 18 se aflau într-o stare extrem de gravă, potrivit purtătorului de cuvînt al Ministerului de Interne.

Șoferul camionului, în vîrstă de 31 de ani, potrivit unui act de identitate găsit în camion, a fost împușcat de forțele de securitate. Parchetul și Poliția din Nisa, citate de BMFTV, făcut cunoscut că în camionul de 3,5 tone au fost găsite și două arme automate false, alături de grenade operaționale.

Camionul frigorific cu șoferul ucigaș...
Camionul frigorific cu șoferul ucigaș...

Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru asasinat și tentativă de asasinat în relație cu un act terorist.

Președintele François Hollande, premierul Manuel Valls și ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve s-au reunit în celulă de criză la Paris. Purtătorul de cuvînt al Ministerului de Interne a anunțat, de asemenea, că nu a existat o luare de ostateci, așa cum o serie de surse anunțaseră în primele momente de panică.

Președintele François Hollande a condamnat actul terorist într-o alocuțiune televizată, a anunțat chemarea sub arme a celor plecați în concediu din forțele de securitate, intrarea în acțiune a rezervei operaționale, și a declarat că „întreaga Franță este sub amenințarea terorismului islamist‚, „caracterul terorist nu poate fi negat”, și că Franța „va întări acțiunea sa în Irak și în Siria”.

XS
SM
MD
LG