Site-ul revistei 22 publică o analiză semnata de Igor Munteanu despre presiunile diplomatice la care ar fi supusă mai nou Republica Moldova ca să rezolve, cu concesii mari, situația din Transnistria. Munteanu observă o insistență ciudată din partea OSCE si recomandă asumarea urgentă de către autorități a unei liste de „linii roșii”. Ele n-ar trebui depășite în niciun fel în cadrul negocierilor, mai ales în acest nou context, extrem de fluid, de securitate. În schimbul închiderii dosarului separatist, Tiraspolul pune condiții aparent neutre: „recunoașterea unor plăcuțe de înmatriculare auto emise internațional, cod telefonic separat de R. Moldova, dar și suspendarea automată a tuturor dosarelor deschise de organele de urmărire penală ale R. Moldova pe numele unor oficiali transnistreni pentru infracțiuni penale serioase”. Mai sunt și altele. În opinia diplomatului de carieră care se exprimă aici ca analist politic, e vorba de tot atâtea capcane, concepute la Moscova. Miza lor ar fi accederea unor reprezentanți legitimi ai regiunii transnistrene în Parlamentul de la Chișinău, de unde să poată influența agenda politică a țării. Totul pe baza unui model confederativ recent propus Chișinăului de vicepremierul rus Dmitri Rogozin.
„Nu abandonați Turcia europeană! E prinsă la mijloc, cu tot cu NATO”, își intitulează Sorin Ioniță articolul apărut pe platforma. contributors.ro. Ioniță găsește că declarațiile președintelui Klaus Iohannis au fost adecvate, nu puteau fi altfel venind din partea liderului unei țări mici „şi fără şansă de a influenţa politica internă la Ankara şi Istanbul”. În schimb, cele ale liderilor occidentali ar fi „profund dezamăgitoare”. „Pe scurt, scrie analistul, da, trebuie respinsă soluţia puciului militar, care nu duce nicăieri. Dar în al doilea paragraf era de aşteptat ca Obama şi dna Merkel să vorbească apăsat de secularism, democraţie profundă şi echilibrul puterilor, garantarea libertăţii de opinie şi independenţa justiţiei”.
În România liberă, Cristian Câmpeanu scrie că în Turcia „deznodământul va fi consolidarea puterii personale a lui Recep Tayyip Erdogan și ștergerea ultimelor urme de control constituțional asupra puterii prezidențiale. Turcia lui Erdogan era deja un mare semn de întrebare în privința predictibilității. De acum a devenit o amenințare”. „Fără Turcia, flancul de sud-est al Europei și Marea Neagră nu pot fi apărate de expansiunea rusă” iar „echilibrul strategic al lumii este în pericol”.
