Mijlocul verii nu a găsit Moldova mai liniștită și mai împăcată cu sine însăși. Miliardul furat absoarbe precum o gaură neagră veniturile și așa mici ale populației. Este bulversantă, revoltătoare în cel mai înalt grad noua criză a medicamentelor, a celor mai accesibile pentru moldoveni. Oameni care au pensii foarte modeste, după zeci de ani de muncă, spun că sunt obligați să procure niște pastile de pancreatină, de exemplu, cu circa 100 de lei, deși acestea costau până nu de mult 13-17 lei. Cum s-a ajuns aici, de ce a fost tolerată această scumpire monstruoasă, fără ca statul să intervină, lipsind un mare număr de cetățeni de remedii elementare pentru sănătatea lor? Noua criză a medicamentelor în Moldova nu este decât expresia iresponsabilității guvernamentale, a traficului de influență și a monopolului ilegitim instaurat în domeniul farmaceutic. Sunt probleme semnalate de mulți ani, care nu și-au găsit o rezolvare, dimpotrivă: asistăm la noi inginerii oneroase, aproape necamuflate, în acest sector.
Subiectul politic cel mai sensibil al acestor zile ce preced vacanța parlamentară îl constituie proiectul Legii privind transformarea garanților oferite de BNM celor trei bănci falimentare – Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank – în datorie de stat. Vorbim chiar de „jaful secolului”, de miliardul de dolari furat, pe care unii l-ar dori trecut în legendă, preschimbat într-o poveste de adormit copiii. Or, în loc să se mobilizeze pentru a investiga frauda bancară și a se concentra pe recuperarea banilor, guvernul Filip se grăbește să declare Moldova „bună de plată”, adică propune ca cetățenii să acopere paguba făcută de șmecherii din lumea politică și financiară, și încă insistă ca proiectul acestei legi nedrepte să fie examinat de parlamentari în regim prioritar.
Mai mulți observatori au constatat că și noul guvernator al BNM, recomandat cu atâta căldură și având o carte de vizită impresionantă, nu are nimic de spus, nu încearcă să explice populației de ce se recurge la această măsură extremă, deși a promis să fie receptiv și deschis față de public. Cum se justifică instituirea unor noi poveri fiscale, când avem anchete judiciare în desfășurare, inclusiv cea întreprinsă de compania Kroll, ale cărei rezultate ar trebui să readucă acasă miliardul furat? Cum poți să ceri moldovenilor să-și strângă cureaua, să suporte alte, mereu alte privațiuni, dacă marii devalizatori sunt în libertate, ba mai și trag sforile în culisele puterii de la Chișinău?... Aceasta este percepția populației indignate, care așteaptă alegerile ca să le arate guvernanților ce crede despre ei!
Una dintre cauzele principale ce au favorizat frauda bancară din Moldova și mențin pericolul continuării jafurilor este obscuritatea în care se scaldă acționariatul. Nu știm cine sunt proprietarii sau cine sunt interpușii beneficiarilor acestor hoții interminabile. Avem un folclor bogat pe această temă, dezvăluirile se succed în ritm halucinant, însă făptașii nu sunt identificați sau dacă se cunosc nu sunt trași la răspundere. Guvernul condus de Pavel Filip pretinde că vrea să facă reforme, dacă se poate chiar „reforme sistemice”, care să taie răul de la rădăcină, și ne imploră în mass-media subordonate să fim solidari cu el, cu guvernul. E un fel de „haideți să haidem”, un film propagandistic de proastă calitate.
Stând în lumina reflectoarelor, alături de trimișii FMI-ului în Republica Moldova, domnul Filip declara optimist: „Vom face reforme, și asta nu pentru că așa ne-am înțeles cu FMI, ci pentru că asta e necesar pentru țară!” Însă din experiența de până acum știm că însuflețirea domnului prim-ministru va fi grabnic domolită de către colegii săi mai influenți. Pentru că asta au făcut mereu guvernele din Republica Moldova: au tocat vorbe, au înșirat promisiuni, au jurat solemn în fața donatorilor externi că vor face și vor drege, dar tot ce i-a preocupat au fost schemele, eschivele, fentarea propriilor angajamente. Și au găsit întotdeauna destui bani (chiar și când vistieria țării era goală!) pentru a-și motiva specialiștii în simulacre și consilierii în tactici de învăluire. Rămâi stupefiat că, după acrobațiile pe care le execută, guvernanții se mai și simt vexați atunci când le sunt comentate în termeni deloc complezenți ipocrizia și lipsa de voință politică.
O avalanșă de atacuri bine orchestrate în media controlată de Partidul Democrat și de „majoritatea absolută” a provocat recenta scrisoare a liderului PAS, Maia Sandu, către Fondul Monetar Internațional, în care aceasta avertiza că un nou împrumut de la FMI, atât de necesar pentru țară, riscă să fie deturnat, furat, în condițiile în care personaje cu funcții înalte sunt bănuite că au participat la delapidarea miliardului. Fosta ministră a Educației a spus, tranșant, un adevăr pe care îl cunoaște majoritatea cetățenilor activi din Moldova. Ei bine, atitudinea ei a fost catalogată de putere drept egoism, politicianism, lipsă de patriotism.
Când, de fapt, scrisoarea Maiei Sandu către FMI este despre încredere. Despre încredere și responsabilitate. Republica Moldova are mare nevoie de un acord cu Fondul pentru a ieși din starea de colaps în care au adus-o guvernanții din ultimii șapte ani, cei care au defilat cu slogane europene, dar s-au purtat ca niște gangsteri ordinari, jefuindu-și propria țară. Întrebarea este: după tot ce au făcut, îi mai putem crede noi, cei păgubiți? Îi mai pot crede partenerii noștri externi?...
N-ar fi chiar imposibil. Pentru început puterea ar trebui să renunțe la ideea aberantă de a pune pe umerii cetățenilor furtul miliardului și să facă ordine în sectorul bancar, să oblige acționarii să iasă la lumină, așa cum cer FMI, Satele Unite și Uniunea Europeană. Aceste exigențe legitime, formulate de occidentali, dar și de România, de la care se așteaptă creditul salvator, sunt ignorate. Mai mult: ideea unei anchete internaționale în chestiunea miliardului de dolari furat, cerută de opinia publică și susținută de aliații noștri din Vest, a fost respinsă de majoritatea lui Plahotniuc din Parlament!
Maia Sandu, ca un politician din Opoziție, a dat alarma, a atras atenția donatorilor externi, autorităților, dar mai ales cetățenilor noștri despre pericolul fraudării în continuare a banilor destinați dezvoltării Republicii Moldova. După reacțiile furibunde pe care le-a stârnit, conchidem că vocea ei a fost auzită și că are dreptate în ceea ce spune. Într-o postare video difuzată ieri, liderul PAS insistă pe desecretizarea angajamentelor luate de guvernanții de la Chișinău în discuțiile cu FMI. Cetățenii au dreptul să știe cu cât și de ce vor fi reduse cheltuielile publice în 2016 și mai ales dacă finanțatorii de peste Ocean nu cumva ar agrea și alte soluții decât trecerea miliardului furat pe umerii populației – manevră lașă și cinică a regimului de la Chișinău.
Singurul medicament, cel mai greu de găsit în Republica Moldova (!) pentru starea de suspiciune generalizată de care suferim, sunt faptele. Cuvintele acoperite de fapte. Când succesul politic va veni ca o consecință a unor acțiuni reale, nu mimate, în serviciul public, atunci vom putea spune că societatea moldoveană a ajuns la maturitate, iar statul a ieșit din captivitate. Un adevăr valabil pentru orice comunitate care are pretenția să se autoguverneze.
