Europenii cer respectarea statului de drept în Turcia, dar nu dispun de mijloace de presiune. Turcia lui Erdogan este cea care împiedică refugiații sirieni să treacă în Europa. Apoi, după o lungă perioadă de ezitări suspecte, Turcia s-a alăturat luptei împotriva Statului Islamic din Siria și Irak. Și acolo, Occidentul are nevoie de Turcia.
Amenințarea șefei diplomației europene Federica Mogherini că Turcia și-ar putea pierde statutul de țară candidată la UE dacă reintroduce pedeapsa cu moartea nu păcălește pe nimeni. Nu este un mijloc de presiune, întrucât ambele părți, și UE și Turcia, știu că negocierile nu vor duce la nimic concret, din pricina opoziției totale a multor țări din UE la aderarea Turciei.
Autoritatea morală a Uniunii Europene este pusă în cauză și de tăcerea în timpul puciului, vreme de mai multe ore, a tuturor politicienilor, atât în capitale, cât și în instituțiile UE. Atitudinea de expectativă nu a putut decât să dea impresia că occidentalii așteptau să vadă din ce parte va bate vântul. Declarațiile occidentale de sprijin pentru Erdogan au venit abia după eșecul puciului.
Nimeni nu contestă în Europa că Erdogan a ajuns la putere în mod democratic, iar faptul că a reușit să strivească o lovitură de stat militară datorită populației îi va întări și mai mult autoritatea și legitimitatea. In schimb, occidentalii vor fi puși în foarte mare încurcătură dacă Erdogan se va folosi de autoritatea, acum totală, pentru a reintroduce pedeapsa cu moartea, așa cum anunță că intenționează. Liderii europeni au absolută nevoie ca Erdogan să continue să blocheze, contra cost, refugiații din Orientul Apropiat, însă vor putea cu mare greutate să mențină târgul cu el dacă guvernul turc, pe cale de a împinge spre islamizarea societății, va începe să execute militari și opozanți.
NATO are, de asemenea, absolută nevoie de Turcia, un membru esențial în dispozitivul său de securitate. O ieșire a Turciei din NATO și o apropiere de Rusia, o înțelegere între autoritarii Putin și Erdogan ar pune în pericol securitatea întregului continent european.