Într-o recentă intervenţie televizată, Elena Udrea, eterna muză a trecătorului preşedinte Băsescu, spunea cu sinceritate că toată lumea fură. Şpaga este generalizată, afirma soţia lui Dorin Cocoş, adăugând ingenuă: Cine fură o găină fiţi convins că, dacă ar putea, ar fura un milion de euro. Istoria economică a României ultimelor decenii stă mărturie a acestui adevăr: nu a existat luptă politică electorală care să nu se încheie cu o hemoragie bugetară. Chiar şi pe noii aleşi la locale îi vedem cum seacă, însetaţi, izvorul financiar al primăriilor, osteniţi parcă de atâta alergat găini şi iepuri electorali.
Vorbele Elenei Udrea sună a denunţ. Pe alocuri chiar a autodenunţ pentru complicitate. De-a lungul ultimului dosar penal, fosta muză a Cotroceniului ne-a obişnuit cu declaraţii şocante. Ea a povestit în paginile denunţului dat la DNA în primăvară cum intervenea mentorul său, cu ultimele sale suflări prezidenţiale, pe lângă oamenii de la SRI să taie microfoanele jurnaliştilor care-i criticau mandatul. Adjunctul de la SRI l-ar fi obligat pe soţul Elenei Udrea să dea 500 000 de euro patronului unei televiziuni. Nu se înţelegea deloc cu ofiţerimea din SRI care se purta cu ea de! ca răcanii. Căci pe cât de frumoasă era la Cotroceni, pe atât de urâtă era la SRI. În principal, pentru că era o sursă alternativă de informaţii pentru preşedinte. Aşadar o sursă credibilă şi nu manipulată politic de interesele aşa-zisului binom SRI-DNA. Mecanismul mitei prin intermediari nu a fost, pare-se, patentat de Coldea şi compania.
Cele mai complicate scenarii tot PSD le-a scris, pentru că a avut timp să studieze corupţia din toate poziţiile. În campania electorală din 2004, Adrian Năstase se acoperea cu bani, organizând un concurs pentru care participanţii aleşi pe sprânceană din supa primordială de partid şi de stat plăteau cotizaţii substanţiale în buzunarul intermediarilor. Cu gândul la trofeul pe care şi-l dorea, Năstase a numit concursul „Trofeul calităţii în construcţii.” Cea care a colectat mita pentru el a făcut-o pentru că i s-a promis că va fi păstrată în fruntea unui inspectorat foarte bănos, cel pentru construcţii, de unde făcea diverse hatâruri şefilor partidului. Zilele acestea, Sorin Ovidiu Vântu îşi creşte şi el speranţa de viaţă denunţându-i pe viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu şi pe şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Aceştia i-ar fi cerut acum vreo opt ani un milion de euro ca să-l pună guvernator al Deltei Dunării pe unul dintre jurnaliştii de casă şi trust ai lui Vântu. Convocat la Parchet, Bogdan Olteanu a rămas peste noapte să fie tratat de muţenie. Se pregăteşte în anticameră Călin Popescu Tăriceanu, deja urmărit penal într-un proces de restituire ilegală de terenuri care l-ar putea face din nou coleg de doctrină cu Dan Voiculescu.
Spusa cu hoţii de găini a fost preluată aşadar de la sursele alternative de informaţii ale Elenei Udrea şi este credibilă. Venind de la o intimă a sistemului, unsă cu toate alifiile anticorupţiei, mărturisirea ar putea fi şocantă. Elena Udrea nu a cunoscut alte medii de afaceri decât cancelariile domneşti şi subsolurile unde-şi face afaceri soţul. E drept, s-a lăudat mereu cu relaţiile ei sus şi jos-puse, cu infiltraţii din servicii, cu relaţia de iubire-ură care-o leagă de diverşi adjuncţi. Unii au făcut din ea o vulnerabilitate pentru siguranţa naţională, alţii un înger păzitor, să apere cu poşeta revoluţia economică. Campioana la absorbţie, cum îi spunea Traian Băsescu, a stat în vârful unor miliarde de euro bani europeni pe care le-a topit cu natura ei pasională. Banii plutesc acum anonimi în pânza freatică din care-şi trag rădăcinile primele milioane ale multor afacerişti de partid. Este evident, aşadar, că a văzut în jurul ei mulţi flămânzi gata să fure orice găină pentru a primi cadou un milion de euro.
Daniel Moldoveanu, consilier de stat pe vremea lui Traian Băsescu, pare să fie unul dintre aceştia. Fost şef al Comunităţii de Informaţii, pe biroul lui se strângeau toate rapoartele întocmite de serviciile secrete. Omul era furnizorul principal de materiale distractive pentru şeful statului, mare amator de lecturi suplimentare din operele adversarilor politici. Ştia aşadar tot ce mişca sau nu mişca în lumea afacerilor şi de aceea şi-a încercat, zice-se, mâna ca intermediar. Fiind un demn reprezentat al preşedinţiei el a mediat între puterile în stat, fiind interfaţa între un afacerist care a cumpărat nişte terenuri cu probleme, justiţie, politicienii din Constanţa şi prefectură. Constanţa este locul tinereţii fostului preşedinte Băsescu şi e normal ca şi subalternii lui să-i fi dedicat atâta atenţie. Acolo în Constanţa s-a dezmembrat în timp şi incubatorul de afaceri al familiei Băsescu, fabrica de îngheţată, din care au eclozat afacerile familiei exprezidenţiale, culminând cu cele ale fratelui Mircea, şi el preocupat de găinile din curtea portului Constanţa şi de cocoşeii de aur. Acum, că a luat banul, trebuie să joace. Fostul preşedinte nu-i recunoaşte meritele, spune că e de vină anturajul, el nu ar fi fost în stare să facă tot ce i se pune în cârcă.
Traian Băsescu a avut mereu probleme cu anturajul. Mai ales cu cel care-i cumpăra prietenia cu cocoşei de aur. Iar consilierul Moldoveanu nu era un maestru al combinaţiilor, ci doar un bun elev. Procuratura a început să-l cerceteze pe maestrul său, Traian Băsescu, care a aplicat acelaşi plan de afaceri la Bucureşti. El este acuzat de spălare de bani în formă continuată şi a fost pus oficial sub urmărire penală. Imediat ce a ajuns primar la Bucureşti, în anul 2000, a cumpărat un teren a cărui provenienţă era neclară. Tranzacţia a făcut-o alături de un om de afaceri ale cărui amprente se găsesc pe multe dintre cardurile bancare ale fostului preşedinte. Terenul cumpărat de Traian Băsescu a costat un sfert din preţul corect, dar patru ani mai târziu l-a vândut cu un preţ de zece ori mai mare. Procurorii cred că au văzut aici o formă ascunsă de mită din care au derivat numeroase alte acte publice de gratitudine şi prietenie ale fostului primar către prietenul său, acesta urcând neîntrerupt, din dosar în dosar, pe scara evoluţiei infracţionale.
Este vorba despre Costel Căşuneanu, care a avut urechi de auzit şi portofel de plătit în acest caz. Este un om de afaceri de anvergură ale cărui dosare penale acoperă jumătate de ţară. Se pare că dacă furi prima găină, ajungi să furi milioane şi milioane de alte găini, fără număr. I se punea, în 2010 sechestru pe avere, în dosarul lui Cătălin Voicu şi al judecătorului Florin Costiniu, dosar penal clasic în care fiecare putere în stat, inclusiv interlopii, şi-au trimis reprezentanţi în sistemul penitenciar, de a ajuns acesta pe punctul să devină a patra, mă rog, a cincea putere în stat. Apoi ajunge din nou în gura presei şi a judecătorilor pentru că s-a încârduit cu Romeo Stavarache, fost primar de Bacău. Un proces în care, deşi învinuit, a făcut şi pe avocatul. În cele din urmă, procesul a fost reluat la o instanţă inferioară pentru că avocatul neplătit Costel Căşuneanu, acuzat şi el în proces, era şi ilegal purtător de servietă întrucât fusese dat afară din Barou. Depăşise limita de procese în care era învinuit, acuzat şi condamnat. Dar Costel Căşuneanu miroase a roze comparativ cu alţi tovarăşi de drum ai fostului preşedinte. Probabil că-i suporta doar în virtutea faptului că erau indispensabili procesului de reforme în partid, guvern şi justiţie. Şi bunăstării propriei sale familii.
Aceste scheme de cooperare benevolă semănând a trafic de influenţă între mediul de stat, cel privat şi cel foarte intim, de budoar au făcut carieră şi istorie în continua degradare economică şi socială care poartă numele de istorie imediată. Acest schimb de servicii a ţinut loc de competiţie, meritocraţie, piaţă liberă. Uneori beneficiile diferă. Unii nu dau bani, ci funcţii, acces la acestea, parola conturilor, vacanţe de shopping la Paris sau voturi dacă fuzionează în mod oportun chiar în preziua redactării listelor electorale. Un imens mecanism speculativ transformă găinile speriate din bătătură în primul milion de euro sau voturi furate.
Spusele Elenei Udrea demonstrează că există o continuitate de tradiţie şi inovaţie între familiile de hoţi care ajung să controleze puşculiţa cu bani a guvernului. În felul acesta s-a ieşit din dilema cine a fost la început: oul sau găina. Cei care furau alaltăieri un ou, au ajuns să fure ieri o găină. Discipolii acestora au furat-o, dar nu au mai pus-o în ciorbă ci au lăsat-o cloşcă, să facă ouă de aur. Nu contează cine a fost la început, contează cine pune mâna pe cocoşeii de aur.
