Linkuri accesibilitate

Un proiect de lege care ar urma să adopte directivele europene ce țin de gestionarea crizelor din sectorul bancar


(©Shutterstock)
(©Shutterstock)

Nevoia unui cadru legal adecvat în gestionarea sectorului bancar e o cerință a donatorilor externi

În ultima ședință a legislativului din această sesiune, deputații au aprobat în primă lectură un proiect de lege care ar urma să adopte directivele europene ce țin de gestionarea crizelor din sectorul bancar. Proiectul privind redresarea și rezoluția băncilor instituie noi instrumente de intervenție în situația când instituțiile bancare sunt în dificultate sau intră în faliment. Detalii are Tamara Grejdeanu:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:58 0:00
Link direct

Proiectul de lege a fost susținut cu majoritatea voturilor din legislativ. Unul dintre autori, deputatul Ștefan Creangă, a spus că această lege va aduce în cadrul legal moldovenesc acele instrumente care ar fi putut să împiedice în anul 2014 criza din sectorul bancar și devalizarea băncilor. Inițiativa legislativă descrie pașii de intervenție în situații de criză pentru instituțiile bancare și oferă Băncii Naționale pârghii de intervenție. Deputatul Ștefan Creangă:

„Astfel, obiectivele care sunt urmărite de Banca Națională în aplicarea instrumentelor din rezoluție sunt asigurarea condițiilor funcțiilor critice ale băncii, evitarea efectelor negative asupra stabilității financiare, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv asupra infrastructurii piețelor, protejarea fondurilor publice, protejarea deponenților, protejarea fondurilor și activelor clienților.”

Proiectul votat în primă lectură prevede la fel situații în care Banca Națională ar putea interveni, și anume atunci când o instituție riscă să falimenteze, când nu și-au făcut efectul măsurile de supraveghere sau interesul public primează. Examinarea proiectului în plenul parlamentului nu a generat dezbateri, singura sugestie a venit din partea deputatei socialiste Zinaida Greceanîi:

„Legea este necesară, dar pentru lectura a doua, toate acele articole care sunt pur declarative și au fost copiate de undeva sau au fost scrie de niște experți care nu au nimic cu legea, să fie excluse. Asta ar face o lege pe înțelesul tuturor. Eu cred că pentru lectura a doua la acest proiect avem de muncit.””

Nevoia unui cadru legal adecvat în gestionarea sectorului bancar este și o cerință a donatorilor externi, or deocamdată aceștia rămân pe poziția că riscurile din sectorul bancar și posibilitățile de fraudă nu au fost eliminate.

Și experții Fondului Monetar Internațional, cu care autoritățile moldovene discută un nou memorandum, au atras atenția asupra vulnerabilității netransparenței structurii acționariatului băncilor și a cadrului slab de supraveghere.

Președintele Ligii Bancherilor, Dumitru Ursu, crede că anume aceste temeri ale partenerilor de dezvoltare ar fi impulsionat această inițiativă, pe care o consideră necesară:

„Acest cadru legal de redresare a băncilor comerciale, de rezoluție bancară, asta-i ceva care este în Uniunea Europeană și noi trebuie să facem lucrul acesta. Nu am avut noi astfel de cadru legal și legea instituțiilor financiare permite astăzi de a avea o supraveghere eficientă, dar asta-i ceva mult mai desăvârșit.”

Având în vedere complexitatea proiectului de lege, spune Dumitru Ursu, până la aprobarea în a două lectură trebuie să fie organizate dezbateri publice, unde să se clarifice responsabilitățile băncii centrale în ceea ce privește supravegherea instituțiilor bancare ce intră în dificultate.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG