Linkuri accesibilitate

13 mai 1991 - Rezoluţia mitingului Frontului Popular


Foto: Tudor Iovu
Foto: Tudor Iovu

Fragment din „Programul politic” din 13.05.1991
Editori: Liviu Tofan, Romilo Lemonidis (nume la microfon - Victor Cernescu, n.red.)

Materiale extrase din arhiva Institutului Hoover de la Universitatea Stanford, California, de istoricul Sergiu Musteață.

NARRATOR: În paralel, Frontul Popular din Republica Moldova a adoptat, la ultimul miting, o nouă rezoluție al cărei text va fi prezentat aici, în lectura lui Ştefan Carabin.

Rezoluţia mitingului Frontului Popular din Moldova

Întruniți în preajma sesiunii Parlamentului Republicii Moldova, dată fiind importanța vitală a legilor ce urmează a fi discutate, având convingerea că mecanismul legislativ al republicii noastre poate funcționa eficient doar după consolidarea de jure a statalității ei, luând în considerație faptul că suntem singura republică dintre cele șase care, respingând referendumul și tratatul unional, nu și-a declarat încă independența, pornind de la necesitatea definirii clare a statutului republicii noastre, cerem Parlamentului să adopte neamânat declarația de independență, fără de care este imposibilă elaborarea unei noi constituții.

Ținând cont de necesitatea reglementării statutului juridic al locuitorilor republicii, în vederea asigurării tuturor drepturilor politice, economice şi culturale, precum şi de necesitatea efectuării unei privatizări echitabile, cerem adoptarea neîntârziată a legii cu privire la cetățenie. Pentru a stabili mecanismul de împroprietărire a cetățenilor în funcție de cota de participare a fiecăruia la constituirea patrimoniului republicii, cerem adoptarea unei legi cu privire la privatizare. Pentru a pune capăt voluntarismului financiar și fiscal al Kremlinului, cerem adoptarea legilor cu privire la bănci și activitatea bancară și cu privire la inspectoratul fiscal, ceea ce ar permite introducerea valutei naționale.

Luând în considerație necesitatea reglementării juridice a activității partidelor și mișcărilor social-politice, cerem adoptarea legii cu privire la partide și mișcări social-politice. Cerem de asemenea naționalizarea averii partidului comunist al Moldovei și a fostului comsomol pentru a recompensa pierderile materiale suferite de victimele represiunilor comuniste şi pentru restaurarea bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Ținând seama de faptul că un sistem democratic nu poate funcționa fără garantarea drepturilor tuturor cetățenilor de a-şi exprima liber voința prin intermediul reprezentanților lor în instituțiile eligibile, cerem adoptarea cât mai urgentă a legii cu privire la modul de revocare a deputaților poporului.

Constatând amestecul autoritar al unor factori de decizie în activitatea mijloacelor de informare în masă, cerem adoptarea legii cu privire la presă și la celelalte mijloace de informare în masă. Luând în considerație faptul că procesul de dezagregare a armatei imperiale are drept rezultat maltratarea și omorârea tinerilor din republica noastră, cerem adoptarea unei legi cu privire la serviciul alternativ.

Pentru ca sistemul administrativ să funcționeze eficient, e necesar să fie adoptată legea cu privire la autoadministrarea locală. Pentru a-i restabili pe țăranii noștri în dreptul lor de proprietate, cerem adoptarea legii codului funciar în varianta propusă de comisia pentru problemele de drept a Parlamentului.

Constatând campania de calomnii și acțiuni iresponsabile ale unor grupări parlamentare şi extraparlamentare, ce urmăresc destituirea Guvernului condus de Mircea Druc şi a prezidiului Parlamentului, cu scopul de a pune capăt evoluției republicii spre independență, considerăm că aceste acțiuni vor duce la sfidarea forțelor democratice și la agravarea generală a situației politice din republică.

Cerem ca Parlamentul să treacă la adoptarea unui cadru legislativ ce ar garanta independența Republicii Moldova şi ar asigura echilibrul social-politic al societății. Şi nu spre satisfacerea ambițiilor unor cercuri ce vor să ne arunce din nou în mrejele unui sistem dictatorial. Cerem Parlamentului să contribuie la edificarea unei societăți democratice bazată pe domnia legii, în loc să se preocupe la nesfârșit de remanieri în conducerea republicii de dragul dorințelor unor lideri ce par a fi lipsiți de înțelegerea momentului istoric pe care îl trăim.

Călăuziți de idealul neatârnării, al independenței şi al unității patriei noastre, respingând violența ca mijloc de atingere a unor scopuri politice, oricât de nobile ar fi ele, reafirmăm adeziunea noastră față de proclamația celei de-a doua mari adunări naționale.

Chișinău, 10 mai 1991, Piața Marii Adunări Naționale

XS
SM
MD
LG