Linkuri accesibilitate

Anatol Șalaru: „Este important ca Republica Moldova să se transforme din consumator de securitate într-un exportator”


Un interviu în exclusivitate cu ministrul apărării.

Antrenamentele militare de săptămâna trecută ale unităţilor Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) şi structurilor de forţă din regiunea transnistreană au fost calificate drept „sfidătoare” şi „inadmisibile” de către Ministerul Apărării şi cel de Externe de la Chişinău. În cadrul aplicaţiilor desfăşurate pe malul Nistrului, în apropiere de Tiraspol, mai multe unități de tehnică blindată au trecut în forță râul Nistrul de pe malul stâng pe malul drept, asistate și de aviație. Într-un interviu la Europa Liberă, ministrul apărării Anatol Şalaru, ne-a explicat prin ce au fost „sfidătoare” aceste exerciţii, dar şi de ce crede necesar să trimită mai mulţi militari în misiune în Kosovo.

Anatol Șalaru
Anatol Șalaru

Anatol Șalaru: „Din cauza că militarii noștri au demonstrat profesionalismul, au demonstrat că se pot integra ușor cu armatele țărilor membre NATO, dar acolo nu e doar NATO, sunt 31 de națiuni care sunt prezente în Kosovo, a apărut propunerea ca noi să continuăm misiunea în Kosovo și chiar să ne mărim contingentul și să participăm nu numai cu militari, dar chiar cu specialiști din alt domeniu, cum ar fi medici, ofițeri de stat major și transmisioniști. Am discutat și am acceptat această propunere, deoarece pentru noi este foarte important că militarii care participă la misiuni în Kosovo sunt militari care trec o altă școală decât acea pe care o avem noi aici. Ei interacționează foarte bine cu militarii din celelalte țări, mai ales că sunt cot la cot cu italienii, slovenii și austriecii care au armate foarte bine dotate și foarte bine pregătite.

Iar experiența Crimeii a demonstrat că cele mai viabile trupe și unități militare, cele care au opus rezistență și au știut ce să facă atunci când a intrat armata rusă au fost militarii care au participat la misiuni străine, misiuni internaționale, cei care nu au ieșit niciodată din țară, nu au participat la aplicații, la exerciții militare cu alte țări, pur și simplu au rămas paralizați de frică și s-au predat. Deci, asta este experiența pe care noi trebuie să o studiem, să o cunoaștem și participarea noastră la aceste misiuni este foarte importantă.

Asigurăm interoperabilitate, asigurăm o pregătire foarte bună militarilor timp de șase luni, asigurăm un antrenament pe tehnică militară modernă, fac trageri regulat, participăm la deminare. Nu în ultimul rând participăm la diferite misiuni umanitare, cum ar fi, de exemplu, reparația școlilor, militarii noştri interacționează cu populația locală, învață să discute cu populația locală, învață să acționeze excelent atunci când apare un conflict. Și vreau să vă spun că eu m-am simțit mândru în Kosovo, atât la reprezentanța Organizațiilor Unite, la Comandamentul General, dar și în campusul unde se află militarii moldoveni - am auzit doar cuvinte de înaltă apreciere față de activitatea lor.”

Europa Liberă: În prezent, dle ministru, cam ce cotă, proporție a militarilor moldoveni au trecut prin exercițiul unei misiuni internaționale, cot la cot cu militari din Alianța Nord-Atlantică sau din state non-NATO?

Anatol Șalaru: „În Kosovo este al cincilea contingent, deci 200 militari au fost în Kosovo. La Sea Breeze care durează o lună aproximativ în Ucraina, unde participă militari din 14-15 țări poate și mai mult, de fiecare dată participă în jur de patru mii de militari și noi am avut până acum 400 de militari care au trecut prin Sea Breeze. De asemenea, în fiecare an sute de militari moldoveni participă la aplicații militare, la exerciții în România, Ucraina. La noi în Moldova vin militari străini permanent, militarii noștri sunt instruiți de instructori, de specialiști din Statele Unite, din Europa, din România. Militarii noștri se află în permanență în antrenamente, în pregătire, niciodată nu au încetat aceste exerciții, niciodată nu au încetat aceste interacțiunii cu militarii țărilor membre NATO și non NATO.”

Europa Liberă: Acum, continuând discuţia despre această extindere a contingentului din Kosovo, la Chișinău ați avea nevoie de niște aprobări, de niște decizii suplimentare pentru asta?

Anatol Șalaru: „Acum studiem ce urmează să facem. Trebuie să o facem din banii noștri și bugetul nu ne permite să dublăm numărul de militari. Dar este și în interesul militarilor și este o foarte mare concurență cine să meargă în Kosovo. Există o comisie specială care selectează militarii care trec pregătirea în Germania timp de trei săptămâni, se antrenează din banii statului american cu specialiști din foarte multe țări și doar după aceasta ei merg în Kosovo. Nu merge oricine acolo, este o selecție foarte riguroasă. Noi ne-am decis să mărim la fiecare contingent cu cinci militari numărul de participanți. Am văzut condițiile în care activează și trăiesc acolo în Kosovo și vreau să vă spun că sunt condiții extraordinar de bune, mâncarea este foarte bună, condițiile de trai foarte bune, într-un campus construit pentru patru mii de militari cum a fost la început când era conflictul militar acum acolo stau 800 de militari, din acești 800 de militari 40 sunt moldoveni. Au sală de sport, fitness, au club, au tot ce vă doriți – sunt condiții extraordinar de bune și ei se simt foarte bine acolo. Au sisteme de comunicare, comunică permanent cu familiile, comunică cu conducerea Ministerului, cu colegii de aici, unii sunt pentru a doua oară acolo și cred eu că este doar în beneficiul Republicii Moldova.

Noi mai avem militari care participă la diferite misiuni format ONU în Africa, au fost înainte și în alte țări, acum s-a redus la Africa și Kosovo. Intenționăm să constituim împreună cu România un batalion mic de pacificatori și trebuie să înțeleagă toți când este vorba de pacificatori nu vorbim de altceva, ci doar de operațiuni de menținere a păcii. Și pentru noi asta este important ca Republica Moldova, cum am mai spus-o și înainte, din consumator de securitate să se transforme într-un exportator.”

Europa Liberă: Cam la un leu cheltuit de Republica Moldova, cât cheltuiesc partenerii Dvs. pentru participarea militarilor moldoveni la această misiune sau cum se divizează aceste cheltuieli?

Anatol Șalaru: „Noi le plătim doar salariile, în rest tot ce ține de cazare, de mâncare, de combustibil - totul este din contul Guvernului Italian, inclusiv sala de sport, inclusiv acțiuni culturale și de pregătire - toate sunt din contul partenerilor noștri. Noi nu cheltuim nimic.”

Europa Liberă: Dle ministru, tot în Varșovia ați optat pentru înlocuirea pacificatorilor ruși din Transnistria cu o misiune ONU de pacificare. O intenție despre care se vorbește demult, dar nici măcar moartea acelui tânăr, Vadim Pisari, împuşcat în 2012 aşa cum se ştie de un pacificator rus nu a determinat cumva să se miște lucrurile spre așa ceva. Ce vă face să credeți că acum e posibil?

Anatol Șalaru: „Faptul că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene deja a emis un asemenea comunicat, înseamnă că lucrurile s-au mișcat din loc. Până acum doar eu am vorbit despre aceasta, în sfârșit au înțeles și alții că e timpul să treacă la acțiuni concrete. Ministerul Afacerilor Externe a cerut schimbarea formatului de pacificatori din Transnistria, înlocuirea cu o misiune de pacificare sub mandat ONU.”

Europa Liberă: E prima dată, parcă mi-am amintesc că s-au mai făcut astfel de declaraţii?

Anatol Șalaru: „S-a făcut, dar apoi s-a luat apă în gură pe mult timp. Acum cred că eu din cauza ultimelor evenimente când Rusia a declarat și a arătat pe față susținerea față de Transnistria, față de armata de acolo, față de regim, ei și-au pierdut credibilitatea și nu mai au niciun motiv să se mai afle în Transnistria în cadrul formatului de pacificatori. Orice pacificator, după cum am văzut și n Kosovo trebuie să asigure neutralitate, nu se poate implica nici de o parte, nici de alta.

Pacificatorii întotdeauna trebuie să fie neutri pentru a câștiga încrederea ambelor părți. Așa cum face OSCE, de exemplu, în Ucraina de este, așa cum face ONU în alte țări ale lumii unde se bucură de încrederea ambelor părți angajate în acest conflict.

În cazul nostru, în cazul de față Rusia face aplicații militare, exerciții comune, înarmează, antrenează, pregătește, susține financiar regimul separatist de la Tiraspol. De aceea nimeni astăzi nu mai poate justifica necesitatea prezenței armatei ruse, contingentul de pacificatori din Transnistria. Acest contingent trebuie retras și trebuie înlocuit cu o misiune ONU de pacificare, o misiune civilă așa exact cum este în Kosovo. Reprezentanța ONU coordonează toate organizațiile, toate misiunile care au menirea de a menține pacea în Kosovo. Sub egida ONU se află toți, inclusiv militarii.”

Europa Liberă: Deci vă doriți o astfel de misiune și în Transnistria. Dar, dle ministru, asta ar însemna conflict cu Rusia, nu? Pentru că Rusia a reacționat mereu foarte nervos ori de câte ori s-a adus vorba despre așa ceva…

Anatol Șalaru: „Da, Rusia vrea să stea aici, vrea să o iubim cu forța, să o iubim cu de-a sila. Nu poți să-ți impui voința cu arma și conflictul nu poate să existe, deoarece Rusia este conștientă că prezența lor înseamnă doar susținerea regimului transnistrean și bineînțeles că ei vor să-i susțină în continuare. Dar noi, prin mecanismele internaționale pe care le avem la dispoziție cu ajutorul ONU, cu sensibilizarea cancelarilor europeni și americani, noi trebuie să impunem această schimbare. Mai mult decât atât, noi putem să-i invităm și pe ruși cu misiunile lor să participe, așa cum au și ei ofițeri de stat major în Kosovo, deși au susținut pe față o parte din acel conflict, dar sub egida ONU, nu sub controlul Moscovei.”

Europa Liberă: Ați discutat despre această intenție a Dvs. cu membrii coaliției, ceilalți membri ai guvernării decât PL?

Anatol Șalaru: „Eu nu am discutat despre această intenție, doar mi-am expus părerea și atunci când voi fi chemat voi discuta. Dar eu văd că acum și Ministerul de Externe și-a făcut datoria și a cerut acest lucru. Eu sunt ministrul apărării și fiecare ministru este prim-ministru în domeniul său. Atunci când eu

Am invitat atașatul militar rus, el însă a refuzat să vină făcând trimitere la niște probleme...

îmi fac datoria nu trebuie să-mi cer voie de la nimeni și nu am nevoie de acordul nimănui. Eu îmi fac datoria fiindcă am sesizat că în Transnistria s-au întâmplat anumite lucruri și mi-am expus părerea în acest caz.

Am invitat atașatul militar rus, el însă a refuzat să vină făcând trimitere la niște probleme. Dar el a fost invitat de mine, nu este invitat de către cineva din Minister, iar atunci când Ministrul de Externe, de exemplu, îl invită pe ambasadorul unei țări, nu a fost niciun caz ca ambasadorul să zică că nu vine, iar atașatul militar rus aici trebuie să vină de câte ori îl chem eu, fiindcă el este atașat militar și lucrează cu Ministerul Apărării. El a refuzat să vină pentru că știa despre ce este vorba și nu avea niciun argument pentru asta.

De aceea am emis un comunicat de presă și mi-am expus părerea - noi vom acționa mai departe așa cum cere legea țării noastre și așa cum consider eu că este corect să acționez. În cazul a fost o sfidare, în cazul de față ei au vrut să arate că ei sunt stăpâni în Transnistria și nu vor renunța. Dar deja e timpul să-și facă bagajele și să plece acasă.”

Europa Liberă: După acest exercițiu în regiunea transnistreană, când tancuri ale militarilor ruşi „au forţat” rîul Nistru, unii observatori se întreabă dacă a fost sau nu pe potrivă reacția autorităților de la Chișinău, dacă nu ar fi trebuit să se vadă ce militari au participat acolo, să nu le permită mai mult accesul pe teritoriul Republicii Moldova. Dvs. ce credeți despre asta?

Anatol Șalaru: „Eu cred că observatorii care spun asta habar nu au pe ce lume trăiesc. La noi toți sunt experți în problema transnistreană, însă nimeni nu face diferența între trupele de pacificarea și trupele GOTR, care se află ilegal în Transnistria. Militarii din GOTR se află ilegal acolo și noi nu le permitem să intre.”

Europa Liberă: Dar cum intră ei acolo?

Anatol Șalaru: „Ei au intrat pe timpuri când în Ucraina era altă conducere.”

Europa Liberă: Și nu se mai efectuează rotația lor?

Anatol Șalaru: „Nu se efectuează pe teritoriul Ucrainei și a Moldovei, Ucraina nu le mai permite să treacă. Înainte militarii ruși din GOTR veneau prin Ucraina, nu veneau pe la noi. În conformitatea cu acordurile noastre orice militar care vine aici trebuie să obțină acordul Ministerului de Externe, trebuie să obțină acordul nostru cu actele perfectate din timp ca să poată veni aici. Cei din trupele de pacificare așa fac, cei care sunt în GOTR încearcă prin diferite căi să vină în Moldova, dar de fiecare dată sunt prinși și deportați. Ei sunt deportați înapoi în Rusia și vreau să vă spun că ei acceptă chestia asta și sunt foarte fericiți că sunt trimiși înapoi acasă, pentru că nu prea vor să vină să stea în Transnistria. Acum majoritatea militarilor din Transnistria sunt angajați din rândul populației locale, nu sunt militari veniți din Rusia, fiindcă ei nu mai pot face rotația.”

Europa Liberă: Dvs. povesteați mai devreme la câte exerciții militare participă militarii moldoveni… Pe de altă parte, cei din Transnistria ar putea spune: de ce să nu ne antrenăm și noi. Dvs. cum vă uitați, ce anume a fost sfidător poate în acest exercițiu, ultimul despre care vorbim?

Anatol Șalaru: „Până anul trecut, niciodată militarii ruși nu s-au implicat în activitatea transnistrenilor, niciodată nu au mers nici la paradă împreună, nu au făcut nimic în comun. Ei au înțeles că este ilegal dacă ar face acest lucru și ar stârni și mai mult nemulțumirea populației. Este pentru prima dată când fac acest lucru și cu atât mai mult este sfidător acest lucru pentru noi și pentru toată lumea.

Este un semnal pe care ei încearcă să ni-l transmită: sau este disperare, sau încearcă să transmită acest semnal și Ucrainei și nouă datorită faptului că noi am cerut mai multe lucruri în ultimul timp și am readus la ordinea zilei problemele care există și care au încercat să le bage sub presiune. Și cetățenii noștri, și politicienii trebuie să înțeleagă că atâta timp cât vor exista trupele GOTR în Transnistria această problemă nu va putea fi rezolvată, fiindcă aceasta înseamnă un semnal clar că Rusia va susține în continuare regimul de la Tiraspol. Faptul că ei au încercat să iasă acum, au ieșit împreună, au încercat să demonstreze nu știu ce, înseamnă și un mesaj către transnistreni

Trebuie să înțelegem că în Moldova nu va fi stabilitate atâta timp cât trupele GOTR se află în Transnistria...

că Rusia deși nu le mai dă bani, dar nu au uitat de ei, îi ajută și îi susține. Anul acesta vor fi alegeri și Rusia este cu voi și nu vă descurajați, fiindcă în Transnistria situația nu este ușoară, nu este ușoară nici la noi, dar acolo este mult mai grea. Mesajul este pentru toți și depinde de fiecare, de nivelul său de percepție ce vrea să înțeleagă și ce înțelege din acest lucru.

Trebuie să înțelegem că în Moldova nu va fi stabilitate, nu vor exista investiții, nu va exista bunăstare, nu va exista dezvoltare economică atâta timp cât trupele GOTR se află în Transnistria. Deși, unii încearcă să abată atenția opiniei publice în altă parte, dar asta așa este. Trebuie să înțelegem, trebuie să fim conștienți de asta și trebuie să dăm dovadă de fermitate și duritate în aceste negocieri cu Rusia și să sensibilizăm cancelariile europene pentru a obține retragerea armatei ruse din Transnistria.”

Europa Liberă: Armata Națională se pregătește de o paradă militară, înțeleg, cu care se va marca un sfert de secol de la independența Republicii Moldova. Ați invitat și Rusia… V-a răspuns?

Anatol Șalaru: „Rusia nu va participa, nu va veni nici ministru Șoigu, nu vor veni nici militari, va fi reprezentată doar de atașatul militar. Vor participa militari din alte țări precum România, Polonia, Ucraina, Turcia, Lituania. Vor veni atașați miliari, miniștri ai apărării din diferite țări, vice-miniștri, secretari de stat, generali. Va fi o paradă care va demonstra că Republica Moldova are susținere internațională.”

Europa Liberă: Unii se întreabă dacă e oportun de organizat o paradă în condițiile actuale, în care știm cu ce dificultăți financiare se confruntă Republica Moldova, chiar şi dacă e vorba de un sfert de secol de la independență?

Anatol Șalaru: „Suveranitatea și independența costă scump, dar în cazul de față pentru parada militară nu se cheltuiesc bani din buget. Nu s-au alocat sume extraordinare față de alți ani. În fiecare an există un program pe 27 august acțiuni culturale, în acest an în plus este parada militară. Militarii nu au cheltuit bani pentru asta, se cheltuiesc bani pentru ai aduce până acolo, adică pentru transport și se cheltuiesc bani pentru cazarea militarilor străini care vin aici pentru o noapte sau două nopți și atât.”

Europa Liberă: O estimare ne-ați putea da?

Anatol Șalaru: „Nu pot să vă spun acum, fiindcă vom ști exact când vom avea listele exacte și numărul exact de participanți, e vorba de câteva milioane de lei.”

XS
SM
MD
LG