O caricatură publicată pe 2 august într-un ziar popular din Anglia o arăta pe regină și pe soțul său, ducele de Edimburg, ascultând șocați o listă de nume de noi nobili de care nu auziseră niciodată… „N-am auzit de ei, murmura regina. Cine-s? E o glumă, nu?”
David Cameron i-a introdus pe lista celor înnobilați pe marii donatori ai campaniilor sale electorale, precum și pe consilierii săi politici pentru perioada 2010-2016, când a fost la putere, dar și pe coafeza soției sale Samantha, ca și pe și un bancher corupt din City.
Asta pentru că în Anglia primul ministru e cel care acordă titlurile nobiliare, iar regina nu face decât să le accepte în bloc, fără să poată selecționa, alege sau respinge.
Noul premier, Theresa May, preferă să nu se amestece în asta, pentru a nu crea un precedent. Așa că oamenii aceia vor deveni Sir sau Lady, însă necorespunzând în realitate vreunei imagini pe care o avem despre nobilitate.
Nobilitatea aceasta britanică, oferită administrativ de primul ministru cui vrea el, e o particularitate britanică. Ea nu implică, evident, nobilitate efectivă, care nu se creează administrativ. E vorba de o funcție care încă mai suscită, pe lângă sarcasm, autentice cotcodăceli de umor, mai ales dacă ne gândim la acea baroneasă Ashton, fosta șefă a diplomației europene, care „cotcodăcea” literalmente ori de câte ori era numită baroness, Lady Ashton, deși ea era fără grație, fără cultură, în fruntea diplomației europene, dar: baroneasă.
Asta pentru că, până la urmă, tot englezii sunt cei care au inventat, pe lângă flegmă, splin și dandysm - snobismul.
Ideea că snob vine de la inventata expresie latinească: sine nobilitate este o simplă etimologie populară, un mit urban. Trebuie însă să spunem că nu-i nimic rău în a fi snob, chiar dimpotrivă.
E mai mare șansa de-a învăța ceva de la un snob care știe ce vrea și-o să-ți transmită ceva solid (fie și să nu-ți închei niciodată nasturele de jos de la haină, sau să nu te adresezi oamenilor pe FB scriindu-le numele cu literă mică), decât să te zăpăcești cu un tâmpit sau o năucă, care habar n-au în ce lume se bălăcesc.
Apoi, snobul întotdeauna te iartă, căci știe câtă asceză trebuie ca să devii autentic.
