„Jennifer, pe baba Liza o ţii minte? Baba Liza, o venit Jennifer din America! Iaca vine la mata…”
Femeia pe care toată lumea o ştie drept „Mătuşa Elizaveta” are casa chiar lângă Liceul din satul Lăpuşna. Prin urmare, îi ţine minte pe toţi elevii care treceau prin faţa porţii, dară mi te pe învăţători. De Jennifer îşi aminteşte cu bucurie, ca de un copil înfiat de întreg satul în urmă cu două decenii, când a venit în Republica Moldova ca voluntară în Corpul Păcii:
Mătuşa Elizaveta: „Foarte bună profesoară a fost ea. Dna Viorica (n.r. - directoarea Liceului teoretic Lăpuşna) mi-a spus: Baba Liza, va veni Jennifer din America. Las-o să vină! Bine că-şi aminteşte. Şi ai mai venit cu cineva?”
Jennifer Arndt Robinson: „Am venit cu soţul meu şi am şi o fetiţă.”
Mătuşa Elizaveta: Şi nu ai uitat limba română, nu ai uitat?
Jennifer Arndt Robinson: „N-am uitat!”
La scurt timp după destrămarea Uniunii Sovietice, Jennifer a fost primul cetăţean american pe care l-a cunoscut mătuşa Elizaveta. Jennifer a predat engleza la şcoala din sat. După douăzeci de ani, ea a fost curiosa să revină la Lăpuşna:
Mătuşa Liza: „Deamu' au trecut 20 de ani! Măi, măi, măi. Au mai fost voluntari, dar ca dânsa nu. Liniştită, îmbrăcată frumos. I-au plăcut locurile noastre. De-atâta ea a venit. A venit cu familia. E bun asta. Să-i arate şi lui că aici a fost profesoară.”
Cu toţi cei pe care i-a revăzut la Lăpuşna, Jennifer Arndt Robinson a discutat în română, impresionându-i pe săteni. A avut un dascăl bun, explică Jennifer. Iată de ce, a ţinut cu tot dinadinsul să bată şi la poarta Mariei Nicoară, cea care în urmă cu 20 de ani a învăţat-o să dea bineţe în română:
Maria Nicoară: „Ea a mers şi la curăţit păpuşoii pe câmp, şi la cules poamă, şi a fost la mulţi acasă ca să vadă cum comunică, cu ce ne ocupăm. O interesa absolut totul ceea ce e legat de activitatea noastră. Întotdeauna ne spunea că noi nu suntem sub nivelul altor popoare. Spunea: voi nu sunteţi săraci! Ea s-a adaptat foarte uşor. A îndrăgit bucatele noastre. Ţii minte: sarmale… încă ce?”
Jennifer Ardnt Robinson: „Colţunaşi cu brânză…”
Maria Nicoară: „Extraordinare au fost relaţiile Dumneaei cu copiii, cu noi, cu sătenii. La sfârşit de an ea a invitat părinţii la noi şi i-am făcut o întâlnire după care cred că au rămas foarte impresionaţi.”
În 20 de ani multe s-au schimbat în viaţa voluntarei Jennifer Arndt Robinson. Şi bune şi rele. Şi-a pierdut ambii părinţi, în schimb l-a întâlnit pe Scott şi au dat viaţă unei fetiţe cu numele Rose, care are patru ani. Pentru că din oraşul Baltimor, din Statele Unite ale Americii, în care locuieşte astăzi Jennifer cu familia ei, pâna la Lăpuşna e totuşi o distanţă, am fost curioasă să aflu ce a determinat-o, să facă acest drum?
Jennifer Ardnt Robinson: „Acum 20 de ani îmi doream să fac parte din grupul voluntarilor Copul Păcii. Eram profesoară atunci, iar Corpul Păcii mi-a oferit posibilitatea să îmbin utilul cu plăcutul: să văd lumea şi să fac ce-mi place: să predau. Am ales Estul Europei. Mă gândeam la Cehia, Ungaria… Mi-au spus: Moldova. Am răspuns: „Ok” şi am căutat să văd unde este pe hartă. Am făcut parte din cel de-al treilea grup de voluntari Corpul Păcii în Republica Moldova. Îmi place să cred că am pus bazele acestei organizaţii aici.”
Cei doi ani pe care i-a petrecut în Republica Moldova i-au schimbat viaţa. Jennifer spune că a plecat acasă, în Statele Unite – mult mai matură şi cu o mai mare preţuire pentru libertăţile şi drepturile pe care le avea acasă:
Jennifer Ardnt Robinson: „Atunci am văzut cum arată democraţia doar „în vorbe”. Eram aici la primele alegeri prezidenţiale democratice, după Mircea Snegur. O întrebare pe care mi-am pus-o a fost: dacă înţeleg cu adevărat oamenii ce înseamnă democraţie? De fapt, e o întrebare valabilă şi azi. Îmi amintesc că profesorii nu erau plătiţi atunci, nu îşi primeau salariile de o jumătate de an şi totuşi continuau să vină la şcoală. Acest efort m-a marcat foarte mult.”
S-a schimbat satul Lăpuşna? Cu siguranţă da, constată Jennifer, impresionată mai ales de faptul că foştii săi consăteni pot astăzi călători liber în mai multe ţări ale lumii. A amărât-o însă că acest drept este pentru mulţi un lux din lipsă de bani. Pentru că Republica Moldova în scurt timp a împlineşte un sfert de secol, Jennifer a ţinut cu tot dinadinsul să transmită şi un mesaj. În română, bineînţeles:
„Aş dori Moldovei mulţi ani înainte şi cât mai mulţi să vină să vadă ce este aici şi cât de frumos e!”
