Europa Liberă: Domnule Ţurcanu, e cel mai fericit prilej să vorbim despre creaţia dumneavoastră, despre prezenţa în spaţiul public, prezenţă deliberat dozată şi modestă. Aşa cum a scris deunăzi o colegă, dumneavoastră sunteţi într-o sihăstrie pe care aţi ales-o şi în creaţia, şi în participarea la diferite reuniuni. Şi, totuşi, iată juriul a decis să vă scoată, să vă pună în Aleea Clasicilor. Cum vă simţiţi în Aleea Clasicilor, după o viaţă rebelă şi pe contrasens?
Andrei Țurcanu: „Cred că e prea exagerat cu Aleea Clasicilor, e chiar exagerat. Un premiu naţional este un premiu naţional, este o recunoaştere a unor merite. Dar un premiu, ca întotdeauna, sigur că este un prilej de bucurie, dar şi este un prilej de meditaţie asupra vieţii, asupra a ceea ce am făcut, asupra a ceea ce trebuie să mai fac şi, mai ales, asupra noastră a tuturor. Pentru că imediat s-au pornit vorbe că nu-l meritam, că mi s-a dat pentru ca să mi se închidă gura, că nu ştiu ce ş.a.m.d. Sunt lucruri fireşti, pentru că gura lumii întotdeauna a fost spartă.”
Europa Liberă: Vă deranjează aceasta, când încep să analizeze cu cine sunteţi în listă sau pe cine aţi depăşit, pe cine aţi lăsat în urmă?
Andrei Țurcanu: „Nu mă deranjează defel. Dar e un prilej ca să mai cunosc o dată lumea noastră, ca să mai înţeleg nişte lucruri, ca să mai gândesc asupra unor oameni, asupra unor lucruri. E un prilej de merit.”
Europa Liberă: Dar ce a spus Beşleagă, totuşi, nu puteţi să neglijaţi, că sunteţi un om care aţi mers în răspăr şi în critică, şi în creaţie, şi în luări de atitudini. Până şi pledoaria pentru aducerea lui Goma acasă nu tuturor a plăcut. Adică nu sunteţi foarte comod.
Andrei Țurcanu: „Aici Beşleagă, fireşte, are dreptate, pentru că am mers în răspăr, nu mi-a plăcut să merg tupiluş niciodată. Am mers aşa, cum zicea Liviu Damian, într-o poezie, „fără cal, fără pistoale, cu pieptul dezgolit”. Aceasta e situaţia.”
Europa Liberă: Dar faptul că guvernarea vă remarcă, guvernarea vă dă premiu, cum trataţi chestiunea aceasta? Că „близ царя - близ смерти”, spune rusul.
Andrei Țurcanu: „Dă-mi voie să fac o remarcă. În comisia respectivă nu sunt numai miniştrii guvernării, sunt foarte mulţi oameni de artă, din ştiinţă. Şi, de altfel, din informaţiile de care dispun, acolo asupra candidaturii mele s-a discutat mult de tot, poate cel mai mult s-a discutat să mi se dea – să nu mi se dea. Pentru că, să zic aşa, o parte ziceau să mi se dea pornind de la valoarea creaţiei mele, altă parte zicea să nu mi se dea, pentru că sunt un tip, zic eufemistic, incomod.”
Europa Liberă: Eu mi-l imaginez foarte greu pe Andrei Ţurcanu un tip liric, ca în poezia căruia oamenii să găsească altceva decât duritate. Vă place ipostaza aceasta? Că am auzit multă lume spunând că v-a descoperit, că sunteţi foarte sensibil, că daţi nişte dimensiuni atât de colorate în comparaţie cu ţăpoşenia pe care o daţi la prima impresie.
Andrei Țurcanu: „Cred eu că duritatea presupune neapărat şi o faţă de tandreţe. Pentru că duritatea fără de tandreţe este, pur şi simplu, o piatră dură, fără tandreţe. Dar piatra, dacă nu are jilăveala aceea de viaţă, atunci rămâne simplă piatră. O piatră cu jilăveală de viaţă deja presupune şi muşchi, muşchi verde, deja presupune şi acel început de viaţă, de tandreţe, de lirism. Şi eu cred că, da, într-adevăr poezia mea este dură, în mare parte este dură, dar nu este o duritate strigată, o duritate directă. O duritate fără lirism nu este. Nu. Cu atât mai mult că am o carte care a fost remarcată ca fiind un fel de cântare a cântărilor în poezia moldovenească, e vorba de „Verde regal”, unde nu mai este duritate, unde este deja o apropiere de altă sensibilitate, de altă percepţie, a lumii chiar, pentru că nu e vorba numai de un sentiment erotic sau un sentiment de dragoste, este vorba de un sentiment al înţelegerii lucrurilor la o anumită vârstă, într-un anumit fel.”
Europa Liberă: „Verde regal” îmi spun că ar trebui să abordez subiectul culorilor de apartenenţă, albastru de Voroneţ sau... ş.a.m.d. Orice creator din spaţiul acesta basarabean, moldovenesc volens nolens se raportează sau este raportat la filieră, filiera românească, franţuzească, latină, rusească, slavonă. Dumneavoastră aveţi problema aceasta sau sunteţi direct al universului? Aparţineţi spaţiului românesc, slavon?
Andrei Țurcanu: „Aparţin neapărat unui spaţiu, spaţiul românesc al Basarabiei, să zic aşa. „Verde regal” vine din acel „un verde ne vede”, un verde care persistă permanent în literatura basarabeană, este şi la Druţă, este şi la Vieru, este şi la Liviu Damian, aproape la toţi poeţii şi scriitorii noştri de valoare este o obsesie a verdelui.”
Europa Liberă: Frunza de dor.
Andrei Țurcanu: „Da. Care vine, de fapt, din verdele acela, frunză verde, din verdele folcloric, care vine din percepţia specifică a naturii pe care o are românul, inclusiv românul basarabean. Deci, este o poezie, o literatură, pentru că și ceea ce fac eu şi în critica literară nu este simplă silogistică asupra anumitor opere, este o întreagă concepţie de viaţă asupra lumii, asupra oamenilor, asupra timpului. Şi este o concepţie ancorată, cred eu, adânc, tocmai în solul acesta.”
Europa Liberă: Vreau să fac apel la harul dumneavoastră de clasificator, de critic literar şi să vă întreb, să vă rog, de la înălţimea deja a laureatului, să ne spuneţi, să explicaţi, s-a remarcat faptul că pe lista de laureaţi sunt mai mulţi oameni din zona spirituală, artă, cultură, mai puţini din ştiinţă. Aceasta înseamnă cumva că se readuce intelectualitatea în prim-plan sau dimpotrivă, înseamnă că avem performanţe modeste acolo unde s-a investit în economie, în ştiinţă? Cum explicaţi faptul acesta, un fel de dezechilibru?
Andrei Țurcanu: „Eu cred că lucrurile sunt aici pur accidentale. Poate că anul acesta au fost mai mulţi candidaţi mai buni în domeniul spiritual al culturii, poate că membrii comisiei au fost vrăjiţi mai mult de candidaturile din cultură şi mai puţin de cele din ştiinţă. Nu, nu pot să spun.”
Europa Liberă: Dar aţi vrea ca intelectualii să dea din nou tonul, să îşi asume responsabilităţi pentru modul în care gestionăm această independenţă?
Andrei Țurcanu: „Da, aş fi vrut nu că să dea tonul, dar să-şi asume nişte responsabilităţi. Şi, asumându-şi aceste responsabilităţi, ei vor da tonul. Din păcate, trebuie să recunoaştem, intelectualii noştri nu prea îşi asumă nişte responsabilităţi. Pentru că unii stau în spatele unor partide, alţii s-au dezamăgit, pentru că sunt şi motive serioase de dezamăgire, alţii nu se regăsesc în ceea ce se cheamă societate civică. Deci, sunt mai multe lucruri, mai mulţi factori. Dar, evident, un imperativ al timpului nostru şi al societăţii noastre ar fi, totuşi, o mai mare responsabilitate a intelectualului şi o solidarizare a intelectualităţii pentru anumite „principii şi valori”, ca aceste principii şi valori să nu fie preluate şi deformate într-un sens pur politicianist.”
Europa Liberă: Ce vremuri am ajuns, să vorbim cu ironie despre principii şi valori. Eu, într-adevăr, îmi doresc să reabilităm aceste noţiuni, să nu trezească zâmbet, atunci vând le vom rosti şi, de bună seamă, să le vedem transpuse în viaţă. Vă mulţumesc.
Andrei Țurcanu: „Şi eu vă mulţumesc.”
