Analiștii presei de la București le reproșează politicienilor lipsa de reacție față de declarațiile ambasadorului Statelor Unite la Chișinău, cum că „Moldova nu e România” și că unirea nu ar fi „o alegere practică”. Adevărul publică părerea lui Dan Dungaciu: a nu reacţiona la aceste declaraţii „este, din perspectivă românească, o ipocrizie. Un parteneriat strategic nu se clădeşte pe şuşoteli, tăceri insidioase şi înghiţit de broaşte (geo)politice”. Subiectul trebuie abordat „cu conştiinţa limpede şi fermă că episodul nefericit (...) nu va şubrezi parteneriatul strategic vital între Washington şi Bucureşti”. Dungaciu reamintește că Republica Moldova „se află la altă rubrică la Departamentul de Stat decât România, iar cele două rubrici (...) nu comunică. Republica Moldova este în spaţiul post-sovietic, România este în cel euroatlantic”. Privind totul de sus, rămâne, în opinia sa, un subiect de melancolie poziția de acum Departamentului de stat față de relația cu Rusia, comparativ cu cea pe care o avea sub președinția lui Ronald Reagan.
Lelia Munteanu, editorialist la gandul.info, observă de asemenea că „Diplomaţia română o scaldă, conform obiceiului. Ministrul (de externe Lazăr) Comănescu se jură că n-a apucat să studieze în detaliu” declarația lui James Pettit. Jurnalista deduce că frazele diplomatului american ar putea însemna că: „Statele Unite, partenerul nostru strategic, au ajuns la o înţelegere cu Rusia în privinţa Republicii Moldova, înţelegere la care, nu mă îndoiesc, a participat într-un fel sau altul şi Germania”. Unii ar putea zice, continuă Lelia Munteanu, peste capul nostru. Dar când, în istoria recentă, „capul nostru” a născut vreo idee, vreo iniţiativă valabilă? Viziunea noastră asupra politicii externe a fost norocul chior (intrarea în NATO şi Uniunea Europeană), augmentat cu cea mai jalnică obedienţă.
Visul unirii cu Basarabia s-a spulberat înainte să putem emite un proiect coerent în scopul acesta. (Vreme de două mandate, agitaţia locvace a fostului preşedinte Băsescu n-a făcut decât să complice lucrurile)”.
Două comentarii atrag serios atenția că tocmai a intrat în scenă, la București, un nou partid politic. E vorba de o formațiune de tip populist, Partidul România Unită, inițiat de un deputat fost social-democrat, și căruia i se alătură în ritm alert și alți parlamentari din aceeași parte a spectrului politic. Melania Cincea scrie pe site-ul contributors.ro că până și titulatura partidului este inspirată de Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin, Bogdan Diaconu fiind de altfel cunoscut ca un politician cu strânse legături la Moscova – a colaborat, încă de la început, cu Vocea Rusiei, de pildă. Partidul România Unită există din 2014, dar abia acum iese la rampă cu o ofertă electorală, din care face parte și posibila cooptare a fostului premier social-democrat Victor Ponta.
Ioan Stanomir scrie tot pe contributors.ro că PRU nu este, ca Partidul România Mare (azi dispărut), „o relicvă ridicolă a unui trecut extinct. PRU este veriga românească din lanţul de partide extremiste europene”, iar „Noua volatilitate europeană este mediul ideal pentru proliferarea unei sinteze seducătoare prin eclectismul ei”, care primește cu siguranță „sprijinul rus” destinat „fraţilor de crez autoritar şi xenofob”.
