„Slăbiciunea occidentală este un as în mâna lui Putin” scrie politologul Edward Lucas în săptămînalul britanic „The Economist” într-un articol de opinie ce pornește de la aparenta sinucidere în Ucraina a unui ziarist rus care emigrase la Kiev, după ce a afirmat că președintele Putin este „dușmanul său personal”. În ciuda afirmațiilor poliției ucrainene că nu s-ar fi găsit indicii îndoielnice în privința morții lui Alexandr Șcetinin, fiind cunoscut că acesta era depresiv, analistul britanic își exprimă scepticismul, amintind de numeroșii critici ai regimului Putin care au încetat din viață în circumstanțe misterioase.
Edward Lucas amintește și declarația, luată în derîdere de toată lumea, în 2012, făcută de candidatul republican la președinția Statelor Unite, Mitt Romney, care afirmase că Rusia este „inamicul geopolitic numărul unu” al Americii. Pentru analistul britanic: „Kremlinul poate face ceea ce noi nu putem. El poate accepta suferința pe plan economic, să ia riscuri și să mintă pe față despre felul în care se comportă. Scopul nu este dominația lumii, ci să distrugă ordinea bazată pe reglementările ce ne-au ținut în siguranță și în libertate de la sfîrșitul Războiului Rece pînă astăzi.”
„Nouă ne plac aceste aranjamente. Disputele sînt rezolvate prin negociere. Statele mici au un cuvînt de spus în ce se întîmplă. Țările mari nu acționează în mod automat așa cum vor” - rezumă Edward Lucas situația, pentru a observa mai departe: „Rusia detestă aceste reguli. Ea crede că ele au fost creionate necinstit și sînt aplicate cu ipocrizie. Lumea post-1991 s-a aranjat cu cei victorioși, care au distrus Uniunea Sovietică și au supus apoi Rusia la constrîngeri. Din punctul de vedere al Rusiei este vorba de o luptă fundamentală, existențială. Rusia poate cîștiga în măsura în care Vestul slăbește.”
„Din punctul nostru de vedere, fricțiunile cu Rusia - notează Edward Lucas - constituie doar o problemă locală fără amploare. Alte probleme contează mult mai mult: economia, migrația, schimbările climatice. În mod izbitor, consensul printre observatorii Rusiei este mai clar decît oricînd după căderea Uniunii Sovietice. Rusia e nulă cînd vine vorba de produsul pe cap de locuitor, inovație sau cultură: o cleptocrație autoritară eșuată, alimentată cu propagandă și bombastică militară. Putin a eșuat în mod spectaculos să modernizeze sau să diversifice economia. Sistemul politic este o farsă pe fața unei tragedii. Puterea a devenit și mai centralizată...”
Iar analistul britanic trage o primă concluzie în articolul din săptămînalul „The Economist”: „Nici un alt adversar nu constituie o asemenea amenințare pentru Occident.” Dacă Rusia o reușește motivul este - susține Lucas - că „exploatează slăbiciunea și nu se dă îndărăt de la forță”.
„Cea mai bună abordare ar fi un front unit, în care țările occidentale să practice ceea ce predică, consolidîndu-și regulile și procedurile. Asta ar însemna, de exemplu - este de părere Edward Lucas - să se stăvilească spălarea banilor murdari ruși, planurile NATO de apărare a statelor de frontieră (Estonia, Letonia, Lituania și Polonia) să devină credibile și să capete resursele necesare. În locul acestora, avem, în cel mai bun caz, jumătăți de măsură. Atenția noastră nu este consacrată suficient amintirii faptului că Kremlinul a invadat și dezmembrat Ucraina cu doi ani în urmă, schimbînd o frontieră europeană prin forță și violînd principiile centrale ale ordinii de securitate a continentului de după 1991.”
„Rusia - scrie analistul britanic - simte că decizia politică occidentală aflată în spatele sancțiunilor slăbește. Acum, Angela Merkel menține linia în Uniunea Europeană, dar țări ca Italia, Franța și Slovacia simt că presiunea pusă pe Rusia este o distracție costisitoare. Marea Britanie, care obișnuia să adopte o poziție severă este acum marginalizată de diplomația europeană. Administrația Obama se îndreaptă spre o înțelegere cu Rusia pe tema Siriei.”
Iar Edward Lucas conchide: „Lunile ce vin vor fi, în consecință, deosebit de primejdioase. Dacă Hillary Clinton cîștigă alagerile prezidențiale americane, Rusia va fi confruntată cu o administrație decisă să îngenunchieze ceea ce consideră drept cel mai mare stat ticălos. [...] Dar, Dna Clinton nu se va muta în Casa Albă decît în ianuarie. Dacă Dl. Putin poate schimba lucrurile pe teren înainte de aceea dată - negociind un tratat dur pe seama Siriei, forțînd Ucraina la un aranjament politic umilitor, cu un stat-marionetă sprijinit de ruși în răsărit, sau rupînd în bucăți credibilitatea Nato în zona baltică - el are o mare șansă să scape. Mulți din Europa vor spune că un nou status-quo... este mai profitabil decît un conflict costisitor cu Kremlinul pe chestiuni pe care cea mai mare parte a alegătorilor le consideră periferice.”
