Viliam Steskal a fost unul dintre puţinii etnici germani care au activat ca ofiţeri în Securitate.
Potrivit unei statistici, din 1948, privind componenţa etnică a Securităţii, dintr-un total de 3.973 de cadre, numai 5 erau germani. 3.334 erau români, 338 evrei, 247 maghiari, 24 ruşi, 13 iugoslavi, 5 cehi, 3 bulgari, 3 armeni şi 1 italian. Date similare din anii următori nu sînt cunoscute.
Diversele dosare întocmite pînă în 1989 cuprind şi numele altor ofiţeri etnici germani, germanofoni sau vorbitori de germană, activi, direct sau indirect, pe linia „naţionalişti şi fascişti germani”: Mihail Andre, Rudolf Hinz, Gunter Almen, Ioan Kappel, Iosif Veber sau Iosif Müller, apoi Heinz Stănescu, Ernest Deitel sau Gheorghe Preoteasa.
Născut în anul 1913 într-o familie numeroasă de muncitori mineri, săraci, Steskal a copilărit la Doman (în zona Reşiţa). A terminat 4 clase primare, a devenit lăcătuş şi a lucrat la U.D.R. (Uzinele de Fier şi Domeniile Reşiţa). În 1929, s-a înscris în organizaţia tineretului socialist, a activat în cadrul sindicatelor, iar în 1941 s-a produs apropierea de comunişti.
Fiind german, este încadrat automat în organizaţia muncitorească naţional-socialistă (condusă de nazistul Fritz Cloos care, din 1956 pînă-n 1987, a fost agent al Securităţii - ACNSAS, SIE 2732, vol. 21, ff. 180-180v), refuzînd, însă, să cotizeze.
După 23 august 1944, lui Steskal i se incredinţează o serie de sarcini de partid, urcînd în ierarhia locală a organizaţiei pînă în momentul cînd este încadrat, în 1950, în structurile Securităţii cu gradul de locotenent-major. Într-o autobiografie pe care a redactat-o în mai 1950, ofiţerul se laudă cu realizările sale, ascunzînd în acelaşi timp originea etnică, afirmînd că este ceh:
„Eu am participat la toate acţiunile Partidului, în muncă de verificare,- am fost decorat cu »STEAUA R.P.R.« Clasa a cincea, am fost activ după 6.III.1945 la arestarea nemţilor care au fost în »S.S.« şi al conducătorilor din alte organizaţii fasciste, - în timpul războiului nu am avut nici o legătură cu fraţii sau alte neamuri care au fost înscrişi în G.E.G. [Grupul Etnic German – n.n.]” (ibid., ff. 101-105).
Deşi şi-a renegat naţionalitatea şi şi-a schimbat numele din Wilhelm Steskahl în Viliam Steskal, nu a scăpat de mâncătoria internă, de rivalităţi şi denunţuri răuvoitoare, intrigi şi bîrfeli periculoase.
Ca şi în cazul dosarelor altor ofiţeri, toate acestea se află adunate într-o mapă groasă, strînse şi prelucrate cu migală de către responsabilii care aveau sarcina să vegheze asupra trecutului, prezentului şi viitorului colegilor lor. După o verificare amănunţită, efectuată în 1953, Steskal primeşte o primă absoluţiune. Suspiciunile că ar fi fost încadrat într-o organizaţie fascistă sînt dispersate într-un referat redactat de către ofiţerul care a făcut investigaţiile (Referat 30.5. 1853, ibid., ff. 213-215). Rezultatele se comunică şi centralei din Bucureşti.
Un locotenent din Reşiţa reia, în 1960, acuzaţiile într-o nouă delaţiune, pîrîndu-l pe Steskal direct la stăpînire. În acest denunţ, stăpînit de invidie şi redactat într-un stil conspiraţionist şi agramat, sînt vizaţi şi alţi ofiţeri antipatizaţi:
„Ca prieten tov. col. Steskal are pe cpt. Covrig Alfred, a(!) cărui tată a fost legionar lucru ce s-a documentat în 1960, iar cpt. Covrig Alfred apare într-un tabel cu foştii F.D.C.-işti [Frăţiile de Cruce – organizaţia legionară de tineret – n.n.] din cadrul şcoalei primare din Reşiţa. Cînd în 1959 tov. Covrig a fost decorat pentru merite deosebite a spus cînd a fost întrebat pentru ce a primit această decoraţie că nici el nu ştie pentru ce a primit-o. În orce(!) şedinţă este scoasă de tov. col. Steskal în evidenţă activitatea »bună« a tov. Covrig.” (Ibid. f. 178)
Chestiunea nu va avea repercusiuni asupra carierei lui Steskal care, pînă în 1968, continuă să conducă regionala Securităţii din Banat.
