Un foarte bun număr recent al săptămânalului Dilema veche avea drept temă frica. Sunt trecute acolo în revistă diverse ipostaze ale fricii, de la cele mai vechi până la înfățișările moderne ale angoaselor și fobiilor de tot felul. Pasionantului și instructivului grupaj de texte i-aș fi adăugat o analiză, fie și sumară, a fricii ca armă în politică. Exemplele erau, de altfel, la îndemână. Ne apropiem de alegerile parlamentare și Partidul social-democrat afirmă, fără echivoc, că scopul său este revenirea la guvernare. E, la urma urmelor, o dorință firească, numai că mijloacele puse în mișcare pentru atingerea scopului sunt lipsite de fair-play.
Strategia pe care a adoptat-o PSD este aceea de a induce frica în oameni. Vedem aceasta în prestațiile publice ale liderilor social-democrați, în dezbaterile televizate, în campania susținută de posturile TV, de ziarele și site-urile obediente partidului. Se urmărește, sistematic, discreditarea guvernului Cioloș; cuvântul „tehnocrat”, în loc să trimită la ideile de competență și eficiență, a ajuns – în discursul propagandei de partid – o vorbă de ocară. Ni se prezice, cu o perversă obstinație, un „dezastru la pensii și salarii”. La fel de insistent este anunțată o „tăiere” iminentă a pensiilor. Evident, astfel de afirmații sunt tot atâtea neadevăruri dar, așa cum știm și din aria calomniei din Bărbierul din Sevilla, e suficient ca îndoiala să-și facă loc în sufletele celor mai slabi de înger. Am văzut dăunezi, la o televiziune specializată în operații de manipulare, o emisiune în care aflam că alimentele pe care le cumpărăm din magazine conțin o groază de otrăvuri, iar „ministrul agriculturii știe și tace”. Chiar presupunând că așa stau lucrurile, otrăvurile cu pricina se aflau în magazine și în timpul guvernării Ponta, precum și în guvernările anterioare. Și xenofobia, frica de străini, e utilizată dacă – vorba lui Farfuridi – „o cer interesele partidului”: s-a răspândit zvonul că Dacian Cioloș ar fi de fapt ungur și, dacă ar rămâne cumva la guvernare, țara ar fi condusă – oroare ! – de un neamț și de un maghiar.
Aceste derapaje și minciuni au însoțit partidul lui Ion Iliescu, Adrian Năstase și Victor Ponta de la înființare și până astăzi. În decembrie 1989, Iliescu și ai lui au răspândit frica de teroriști, niște teroriști despre care nici azi nu știm cine și dacă au fost. După aceea, propaganda iliesciană i-a mințit pe români că vin moșierii și capitaliștii să-și ia averile înapoi și că partidele istorice vor răul poporului. Moșierii n-au venit înapoi, în schimb au avut abilitatea să se îmbogățească securiștii și familiile nomenclaturiștilor. E trist că astăzi, după mai bine de două decenii de la căderea comunismului, frica rămâne un instrument puternic de propagandă și că se mizează, în continuare, pe imaturitatea electoratului.
