În Afganistan, in 2001-2002, imediat după fuga talibanilor, am văzut bucuria femeilor de a nu mai purta burka, oroarea aia de preș care te învăluie și te transformă în abajur cu picioare.
Întors atunci la Bruxelles, în cartierul turco-albanez în care locuiesc (nu Molenbeek de unde ies teroriștii, nu… alt cartier) am dat peste femei în burka, după ce văzusem cum în Kabul și-o aruncă și se bucură că au scăpat de ea. Am dat și de ideoloage, inclusiv șefa partidului ecologist din Bruxelles, cu care m-am certat definitiv, care apărau burka și îmi explicau în ce fel e o alegere și un semn al feminității femeii musulmane… Nu este, în realitate, este un semn de dominație si de supușenie.
Recent, în mai multe țări europene s-a pus problema legiferării în chestiunea codului vestimentar musulman în public. În multe mari orașe occidentale, poți vedea deseori mai multe femei voalate decât în Kabul. Asta, desigur, și pentru că fundamentalismul islamic este în primul rând un fenomen urban. La țară, la sat, în lumea musulmană, femeia lucrează la câmp și în curte. Voalul integral, burka ar împiedica-o să facă treabă. La oraș - bărbatul înstărit își arată femeia voalată ca să dovedească că e suficient de avut ca femeia lui să nu lucreze.
Mai multe țări europene, Franța și Belgia în primul rând, au legiferat în chestiunea vălului islamic în public. Germania de asemenea, însă într-o asemenea țară federală, fiecare Land are legislația lui, astfel încât interdicțiile respective funcționează în unele orașe, în vreme ce în altele legislațialocală e încă indiferentă.
În Franța, mai bine de 30 de orașe au interzis acele burkini, voalul integral pentru plajă, o formă de burka pentru mers la mare. Chiar dacă Curtea Supremă tocmai a anulat acele interdicții, dezbaterea publică rămâne în prim plan. Candidatul prezidențial (și fostul președinte) Nikola Sarkozy a promis că dacă va câștiga alegerile va interzice burka în public.
