Linkuri accesibilitate

AICI este Europa Liberă ! „Un proiect de informare, de susținere a democrației” (Valentina Ursu )


Anul trecut, autobuzul campaniei la Gotești
Anul trecut, autobuzul campaniei la Gotești

Interviul dimineții despre reluarea campaniei „Aici este Europa Liberă”.

Autobuzul campaniei „Aici este Europa Liberă” revine, după un an, în mai multe localităţi din ţară. În vara lui 2015 am făcut turul Republicii Moldova, mai exact, am mers în peste 20 de sate şi oraşe unde am dezbătut cu localnicii problemele cu care se confruntă aceştia. În acest an revenim în cinci localităţi, unde am avut promisiunea autorităţilor că vor lua măsurile necesare pentru a înlătura problemele de care se plângeau localnicii. Detalii despre campania postului nostru de radio, într-un interviu cu Valentina Ursu, redactor la Radio Europa Liberă.

Valentina Ursu: „Revenim acolo unde am mai fost, în cinci din cele 20 de localități, unde am poposit anul trecut.”

Europa Liberă: În termeni tehnici vorbim despre 3000 de kilometri parcurși, zeci de reportaje tv și radio și sute de oameni care au avut posibilitatea să își spună păsul la microfonul Europei Libere. Cu ce scop aceste reveniri?

Valentina Ursu
Valentina Ursu

Valentina Ursu: „Dar să fac, totuși, o precizare: au fost 20 de localități, la întâlniri veneau mai mult de 50 de oameni. Așa că ar fi mai mult decât sute de participanți la aceste întâlniri. Vom fi prezenți, începând cu ziua de astăzi, pentru a ne convinge că a meritat să mergem, dar mai ales să știm dacă unele dintre problemele discutate acum un an au fost sau mai pot fi soluționate.

Un primar zilele acestea îmi spunea că în satul lui s-a deschis o frizerie, problemă ridicată la întâlnirea din anul trecut. Oamenii de la Ciorești nu mai merg la zeci de kilometri la Nisporeni sau la Chișinău să caute un frizer. Poate e o soluționare modestă a unei probleme, dar pentru cei din sat eu cred că valorează mult.

Acum un an am încercat să le dăm oamenilor un dram de speranță: ascultă-ne, privește-ne și înțelege, împreună punem Moldova pe roate. A fost proiectul postului nostru de radio, cu îndemnul ca lumea să vină la autobuzul Europei Libere. De fapt, a fost un proiect de informare, de susținere a democrației, de consolidare a comunităților la nivel local și de întărire a încrederii în posibilitatea schimbărilor în societatea moldavă, de la nivelul fiecărui cetățean către o schimbare a societății per ansamblu, prin acea caravană radio, tv, multimedia desfășurată sub genericul „Aici e Radio Europa Liberă”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:14 0:00
Link direct

Autobuzul Europei Libere a străbătut, așa cum ați spus, țara aproape că în lung și în lat. S-a oprit în cele 20 de localități în care colegii noștri, jurnaliștii Europei Libere, au realizat mai multe reportaje, interviuri, galerii foto. Am organizat dezbateri pe teme de actualitate. Noi, cei de la Europa Liberă, am cunoscut mulți oameni care au făcut ceva important în viața lor și care pot inspira și pe alții să meargă pe aceeași cale. Să nu lăsăm disperarea să fie la ea acasă, dar să încurajăm inițiativa – aceasta ne-am propus în acea vară. Și sper că parțial ne-a și reușit, dar, de fapt, trebuie să ne judece ascultătorii, cei cu care ne vom reîntâlni și în acest an.”

Europa Liberă: Prin această campanie, Radio Europa Liberă și-a propus să fie un pod de legătură între autoritățile publice și săteni. Mulți s-ar întreba de ce e nevoie de a treia parte, de ce e nevoie ca localnicii să discute mai ușor cu primarii, or, ei sunt acolo, la localitate. Ce le-ați răspunde?

Valentina Ursu: „A treia parte fiind presa, da?”

Europa Liberă: Exact. Radio Europa Liberă, dacă vorbim în acest caz, în cazul campaniei pe care am lansat-o anul trecut.

Valentina Ursu: „Așa cum spunea Oana Serafim, directoarea noastră de la Praga, Europa Liberă aparține nu numai jurnaliștilor care au în fața lor o armă foarte puternică – microfonul sau camera de luat vederi; Europa Liberă aparține, în primul rând, ascultătorilor și celor care văd emisiunile noastre la postul național de televiziune, la Moldova 1. A fost o încercare de a ne apropia mai mult unii de alţii. Şi cât de plăcut pentru mine, de exemplu, a fost să aud de la unii oameni care ne-au mărturisit că ascultă Europa Liberă încă de pe când erau ei tineri, adică de zeci de ani, şi că acest post de radio a adus în casele lor adevărul despre un sistem totalitar care mai mult manipula.

Eu îmi amintesc, de exemplu, de discuţiile cu Ion Pagu, fost primar la Ciuciuleni, sau cu moş Marian Mârza, locuitor din satul Cioreşti, raionul Nisporeni, ajuns la 80 de ani, care ne-au spus că Radio Europa Liberă se asculta cu frică şi cu încântare deopotrivă, că Radio Europa Liberă rămâne a fi un promotor al spiritului democratic, că şi la această oră ascultă emisiunile biroului de la Chişinău, altele difuzate de la Praga. Și că Europa Liberă rămâne deocamdată un rezervor de speranţă, de încredere în valorile societăţii deschise. Pentru aceasta continuăm să ne facem meseria în fiecare zi.”

Europa Liberă: În biroul Europei Libere, Valentina, eşti campioană la interviuri realizate la firul ierbii şi chiar nu cred că există vreo localitate în care nu ai fost. Cum văd oamenii simpli această implicare în soluţionarea problemelor cotidiene? Şi cât de interesaţi sunt să vină la asemenea discuţii?

Valentina Ursu: „Eu am fost în peste 900 de localităţi ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Cam atâtea câte sunt în Republica Moldova.

Valentina Ursu: „Ceva mai multe sunt. În Republica Moldova emisiunile Europei Libere sunt transmise de mai bine de 20 de ani. În acest an, când s-a consemnat un sfert de secol de independenţă, am mers în 25 de localităţi, am făcut 25 de emisiuni, care pot fi găsite şi pe site-ul Europalibera.org şi pe pagina noastră de Facebook. Mă bucur că oamenii vorbesc despre programele noastre şi emisiunile pe care le pregătim.

Eu sper în aceste cinci zile, cât ne vom afla în teritoriu, să ne reîntâlnim cu mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut anul trecut. Le vom afla păsul. Dar pentru că reprezentanţii administraţiilor locale vor fi şi ei la aceste întâlniri, nădăjduim că vor fi propuse şi soluţii, aşa cum a fost şi anul trecut în localităţile unde am ajuns. Oamenii cu care ne-am întâlnit, voi ştiţi bine, pentru că aţi fost prezenţi, au fost destul de activi, au venit cu propuneri concrete pentru a fi soluţionate multiplele probleme cu care se confruntă astăzi populaţia din Republica Moldova.

Probleme sunt foarte multe: lipsa locurilor de muncă, migraţia, calitatea drumurilor, calitatea mediului înconjurător, tarifele pentru serviciile comunale, afaceri de succes, guvernare locală de importanţă naţională. Eu mă bucur că în drumul caravanei noastre chiar cunoaştem oameni mulţi, diferiţi, unii optimişti, alţii mai sceptici. Ei ne vorbesc despre necazuri, unii dintre dânşii şi despre puţinele lor bucurii. Dar se pare că nu lasă loc pentru o disperare totală. Şi aceasta bucură foarte mult şi pentru aceasta merită să mergem că continuăm să cutreierăm Republica Moldova.”

Europa Liberă: Valentina, ai pomenit despre nişte lucruri care s-au urnit în anumite localităţi, ai vorbit despre o frizerie care a apărut într-un sat…

Valentina Ursu: „…despre iniţierea unor afaceri. E foarte greu, dar nu e imposibil.”

Europa Liberă: Dar să admitem, acum revii cu colegii tăi într-un sat şi constaţi că acolo, într-un an de zile, nu s-a făcut nimic. Ce faci tu ca ziaristă în acest caz?

Valentina Ursu: „Iulian, aceasta nu ar fi neapărat o surpriză. Eu cred că ar fi bine să mergi şi tu şi să continui să faci tablete pentru emisiunile noastre din fiecare dimineaţă.”

Europa Liberă: Dar mulţi se pot întreba în ce măsură reflectarea acestei realităţi de către ziarişti poate repara lucrurile?

Valentina Ursu: „Eu am zis că nu putem multe face, dar să urnim carul din loc – dacă este voinţă şi din partea celor care trăiesc în aceste localităţi, dar, mai ales, din partea celor care conduc comunităţile – nu e imposibil. Trebuie să fie implicare. Aceasta încercăm noi să promovăm, ca lumea să se implice, să nu aştepte mană cerească, că va veni cineva să facă în locul lor. Sunt autorităţile care trebuie să rezolve aceste probleme, dar în comun, totuşi, lucrurile se rezolvă mult mai uşor.”

Europa Liberă: Valentina, anul trecut, când am avut această campanie şi am fost în vreo 20 de localităţi, am constatat că foarte multe dintre problemele localnicilor sunt cele care ţin de infrastructură.

Valentina Ursu: „Da. Drumurile proaste, în primul rând.”

Europa Liberă: Dar cum îţi explici faptul acesta că în localităţile noastre timp de 25 de ani au rămas nişte probleme din acestea cronice?

Valentina Ursu: „Răspunsul ar fi că nu a existat voinţă politică. Cei de la guvernare spun că nu au avut bani suficienţi. Dar lumea acum tot mai mult se întreabă de ce politicienii, clasa politică, încearcă să le spună că nu au bani, dar furtul miliardului a fost posibil? Adică, contrastul acesta deocamdată ucide speranţa. Dar eu cred că mai trebuie să revenim la fraza „Speranţa moare ultima”. Nu e totul pierdut. Ziceam, dacă va fi implicare, lucrurile se pot urni din loc.”

Europa Liberă: Dragă Valentina, mulţumim mult pentru discuţia din această dimineaţă. Şi ne revedem cu radioascultătorii în cele cinci localităţi în care mergem în acest an.

Valentina Ursu: „Da. Vom reveni astăzi la Sărata-Galbenă, după care urmează Soroca şi Basarabească, iar sâmbăta viitoare ne vedem la Cahul şi duminică la Şoldăneşti.”

Europa Liberă: Mulţumim mult. Doamnelor şi domnilor, am discutat cu Valentina Ursu, editor la Radio Europa Liberă. Aşadar, vă îndemnăm să urmăriţi pagina noastră de internet pentru relatări, interviuri şi reportaje din cadrul campaniei. Dacă sunteţi din Sărata-Galbenă, raionul Hânceşti, şi în această seară aveţi drum prin localitate, faceţi un popas în faţa Casei de Cultură. La ora 18.00 Radio Europa Liberă va fi acolo şi vom discuta cu primarul, vom discuta cu dumneavoastră despre cum se poate implica întreaga localitate, astfel încât tuturor să le fie bine.

XS
SM
MD
LG