Militarii ruși din Grupul operativ de trupe ruse (GOTR), dislocați în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova, continuă șirul de aplicații militare, în pofida protestelor repetate exprimate de autoritățile de la Chişinău.
După ce acum o săptămână aceștia au exersat „respingerea atacului teroriștilor asupra unui post al pacificatorilor”, militarii ruși au mai desfășurat încă două exerciții, în care au exersat tragerea cu lansatoare de grenade și deminarea câmpurilor de luptă de mine antitanc și mine antipersonal.
Într-un comunicat de presă al Districtului militar vest al armatei ruse, citat de presa transnistreană, se spune că militarii ruși au exersat tragerea cu lansatoare de mine pentru distrugerea „tehnicii militare și forței vii a adversarului pe timp de zi și de noapte”. În cadrul aplicațiilor au fost folosite peste 300 de grenade de exercițiu și peste 150 de grenade de luptă.
În ultimele luni în regiunea transnistreană au avut loc zeci de aplicații militare, cu participarea soldaților ruși sau a trupelor transnistrene.
Aplicațiile au loc în pofida protestelor repetate ale autorităților de la Chişinău, care au cerut ambasadorului rus ca aceste acțiuni să înceteze și au subliniat încă odată necesitatea retragerii trupelor ruse din Republica Moldova și transformarea formatului de pacificare în unul civil cu mandat internațional.
Vineri, Ministerul de Externe de la Chişinău a condamnat într-o declarație comportamentul trupelor ruse din regiunea transnistreană, aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, pe care l-a calificat ca fiind unul sfidător. MAEIE afirmă într-un comunicat că acțiunile militare pe care le desfășoară GOTR în ciuda demersurilor insistente ale autorităţilor moldovene generează noi tensiuni în relaţiile moldo-ruse, dar și în procesul de reglementare transnistreană.