Linkuri accesibilitate

Summitul UE de la Bratislava: „Suntem hotărâți să nu mai repetăm greșelile trecutului”


Un summit la care s-a reafirmat că temerile cetățenilor nu vor fi ignorate dar nici nu se va renunța la libertăți fundametale: spațiul Schengen sau libera circulație a forței de muncă

Summitul informal al Uniunii Europene de la Bratislava, din 16 septembrie, s-a încheiat cu decizia de a lucra asupra uneoi foi de parcurs cu mai multe teme ce vor fi examinate în lunile următoare. Rezultatul final va fi prezentat în martie 2017, la summitul de la Roma care va marca și 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, documentul fondator al actualei Uniuni Europene. Cum reuniunea de la Bratislava a fost prima de acest gen fără participarea Marii Britanii, care în iunie a votat să părăsească Uniunea Europeană, deciziile finale au fost prezentate într-un format atipic, gândit să sublinieze spiritul de cooperare internă: într-o conferință de presă comună a cancelarei germane Angela Merkel cu președintele francez Francois Hollande.

Foaia de parcurs la care se va lucra în lunile următoare va reflecta preocupările prioritate ale cetățenilor europenei în acest moment, de la migrație și terorism la incertitudinea economică și socială, cu un accent deosebit pe sporirea oportunităților oferite tinerilor.

Hollande a declarat la conferința de presă că prioritățile foii de parcurs vor fi „securitatea, prosperitatea și viitorul tinerilor” și a reamintit că Franța și Germania au lucrat împreună la o serie de propuneri, una dintre ele fiind elaborarea unui plan pentru o apărare comună europeană.

La rândul ei, cancelara Germaiei, Angela Merkel a declarat că „spiritul (reuniunii) de la Bratislava a fost un spirit al cooperării”. În ceea ce privește criza provocată de valul de refugiați și migranți, șefa guvernului german a cerut „mai multe eforturi și consens”.

La rândul său, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, într-o conferință de presă separată, că unul dintre obiectivele importante ale Uniunii Europene la summit a fost de a găsi un consens pentru "a nu mai permite niciodată sosirea necontrolată de refugiați". Pentru a menține „în viața” spațiul Schengen al liberei circulații.

Donald Tusk: Uniunea Europeană nu este perfectă, dar este ceea ce avem mai bun
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:43 0:00

Pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat , foarte tranșant, că Marea Britanie nu va putea avea acces la piața unică europeană decît dacă respect dreptul la liberă circulație a cetățenilor europeni. „Referitor la libertatea de mișcare a lucrătorilor și persoanelor... nu văd nicio posibilitate de compromis …", a insistat Juncker.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG