Nu este o noutate ca după alegeri, partidele să analizeze rezultatele, să caute explicaţii pentru eşecuri răsunătoare sau succese triumfaliste, să atace, să justifice şi să facă promisiuni. Pe de altă parte, alegerile sînt însoţite de armata comentatorilor care, în funcţie de simpatii politice, oferă explicaţii sau concluzii care, uneori frizează, absurdul.
Aşa s-a întîmplat şi după scrutinul pentru camera deputaţilor a land-ului federal german, Berlin, care s-a desfăşurat duminică. Mulţi comentatorii s-au grăbit să zugrăvească în culori sumbre viitorul partidelor tradiţionale, Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Partidul Social-Democrat (SPD), vorbind despre un „eşec istoric”. Cu o voluptate făţarnică, termenul a fost aruncat pe terenul opiniilor, apoi copiat şi răspîndit de buletinele de ştiri şi agenţii de presă, considerate echidistante. În acest context al spiritelor inflamate, nu a mai contat nici faptul că Partidul Social-Democrat va conduce şi în următorii 5 ani guvernul land-ului şi nici faptul că Angela Merkel a oferit explicaţii de bun simţ pentru pierderile înregistrate de Uniunea Creştin-Democrată. Declaraţia cancelarei că guvernul nu fusese pregătit pentru gestionarea problemei refugiaţilor, a fost interpretată imediat ca o schimbare a liniei cu 180 de grade şi ca o preluare a poziţiei intransigente a Uniunii Creştin-Sociale – bavareze (CSU). Faptul că Merkel nu s-a pronunţat pentru limitarea numărului de refugiaţi la 200.000 pe an, precum cer cu insistenţă bavarezii, a fost trecut sub tăcere. În esenţă, Merkel nu a făcut nimic altceva decît să-şi afirme punctul de vedere etic, garnisindu-şi declaraţia cu accente autocritice. Astfel, mesajul esenţial a fost ignorat, iar accentele au fost redate într-un mod supradimensionat.
În comentariile, relatările şi analizele dedicate scrutinului de la Berlin din presa de limba română, inspirate factologic, de obicei, numai din mass-media de limbă engleză, s-au remarcat vocile celor care au urmărit cu ostilitate linia lui Merkel. Sînt vocile celor care de-a lungul ultimelor luni s-au situat pe nişte poziţii similare partidului xenofob, Alternativa pentru Germania (AfD), chiar dacă în interpretările lor taxează acestă mişcare eurosceptică şi antimigraţionistă ca o organizaţie radicală de dreapta.
Cea mai absurdă concluzie a unora dintre aceşti analişti a fost prezicerea sfîrşitului erei Merkel. Unii au şi nominalizat-o drept succesoare a cancelarei pe şefa ecologiştilor din Berlin, Ramona Pop. Într-un adevărat delir etnocentrist, aceştia scriau despre „Românca care vrea să îi ia locul cancelarului Angela Merkel“ şi „să ajungă la conducerea Germaniei”.
