Numai America are măreția materială și morală să oprească alunecarea în haos și să favorizeze pacea, este opinia fermă a fostului premier al Danemarcei și secretar general NATO, Anders Fogh Rasmussen, autorul al unei cărți lansată luna aceasta de editura Harper/Collins/Broadside Books și intitulată „Voința de a conduce – Rolul indiscutabil a Americii în lupta mondială pentru libertate”.
„Abia m-am așezat și Vladimir Putin mi-a spus că NATO – organizația pe care o conduceam, nu mai avea demult, după părerea lui, nici o utilitate și ar fi trebuit dizolvată” – își începe fostul secretar-general al Alianței Nord Atlantice o pledoarie repetată în ultima vreme și reluată astăzi de cotidianul World Street Journal. Vladimir Putin îi spusese că, „La sfîrșitul Războiului Rece, noi am dizolvat Pactul de la Varșovia. Ar trebui să procedați la fel cu NATO, care este o relicvă a Războiului Rece.”
Anders Fogh Rasmussen reamintește călătoria sa la Moscova din 2009, în cursul căreia a avut sentimentul că președintele Putin pune sub semnul întrebării ordinea mondială pe care Statele Unite ale Americii au creat-o cu atîta succes după cel de-al Doilea Război Mondial. Începînd din 2014 el a invadat Ucraina și a lansat o acțiune militară în Siria.
Rasmussen insistă spunînd că a fost cu curent cu importanța conducerii lumii de către Statele Unite încă înaintea întîlnirii evocate, pe cînd fusese prim ministru al Danemarcei și secretar general NATO.
„Avem nevoie cu disperare de un președinte american care este capabil și dorește să conducă lumea liberă și să contracareze autocrați de genul președintelui Putin; de un președinte care să preia conducerea deschisă a frontului și nu din spatele lui.”
„Lumea – este de părere diplomatul danez – are nevoie de un asemenea om al ordinii, dacă dorește ca prevalente să fie libertatea și prosperitatea și nu forțele opresiunii.” Din acest punct de vedere, alegerile prezidențiale [din Statele Unite] „au loc într-un moment fundamental al istoriei”.
Anders Fogh Rasmussen enumeră în articolul din Wall Street Journal datele esențiale ale actualei situații, în care Orientul Mijlociu este în vîltoarea războiului, în nordul Africii, Libia s-a prăbușit și a devenit o pepinieră de teroriști, în răsăritul Europei, o Rusiei în resurgență a atacat în mod brutal și a ciuntit prin forță Ucraina, China își arată mușchii vecinilor, iar state primejdioase, asemenea Coreei de Nord amenință cu un atac nuclear.
„În această lume de interconexiuni, a devenit un clișeu să se vorbească de «satul global». În chiar acest moment, el arde și vecinii se luptă să stingă flăcările” – subliniază Rasmussen, după părerea căruia – așa cum avem nevoie de un polițist să restaureze ordinea, avem nevoie și de un pompier să stingă flăcările conflictului și de un soi de primar, inteligent și sensibil, să conducă reconstrucția.
Numai America poate juca toate aceste roluri, fiindcă dintre toate puterile lumii, doar America se bucură de credibilitatea de a schița soluții valabile la toate
La fel cum doar America deține mijloacele materiale imense de a opri alunecarea în haos, doar America are forța morală să o facă, nu de dragul puterii, ci al păcii ...
aceste provocări. Rusia este ocupată cu reclădirea imperiului pierdut al Uniunii Sovietice. China a rămas deocamdată, înainte de toate un actor regional, Europa este slăbită, divizată, și lipsită de conducere. Vechile puteri, Marea Britanie și Franța sînt pur și simplu prea mici și extenuate pentru a mai juca rolul mondial de odinioară.”
Pentru Rasmussen, în joc nu sînt numai mijloacele, dar și moralitatea. „La fel cum doar America deține mijloacele materiale imense de a opri alunecarea în haos, doar America are forța morală să o facă, nu de dragul puterii, ci al păcii.”
Atunci cînd America „se retranșează și dă înapoi – afirmă diplomatul – ea lasă în urmă un vacuum ce va fi umplut de autocrații la pîndă în lume.” „Reticența administrației Obama de a conduce lumea, - notează Rasmussen - a avut consecințe serioase și nici una din ele nu este mai gravă decît comportamentul dlui Putin. […] În Europa el încearcă să-și fasoneze o sferă de influență și să impună Rusia ca o putere regională capabilă să diminueze influența americană.”
Viitorul președinte [american], insistă diplomatul în încheiere, trebuie să recunoscă toate aceste fapte. „Izolaționismul american nu va face Statele Unite și alte țări iubitoare de libertate mai sigure și mai prospere. Dimpotrivă! Și va extinde și plaga pe care o reprezintă dictatorii și ceilalți opresori. Iar mai presus de toate, izolaționismul va amenința viitorul ordinii mondiale bazate pe reglementările internaționale care au adus libertate prosperitate pentru atîtea popoare”.
