Ucraina marchează astăzi 75 de ani de la masacrul evreilor, romilor şi prizonierilor sovietici, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de la Babi Iar. Ceremoniile oficiale încep la ora 19.00, ora Chișinăului și Kievului, și la ele participă președintele Consiliului European Donald Tusk, președintele Germaniei Joachim Gauck și o delegație a guvernului izraelian. Acum 75 de ani, 33 771 de evrei au fost omorâți, iar numărul total al victimelor acestui măcel este de aproximativ 100 de mii. Tamara Grejdeanu rezumă relatările corespondenților de la serviciul ucrainean și rusesc ale postului nostru de radio.
Babi Iar este o râpă de la marginea Kievului, unde începând cu 29, 30 septembrie 1941 au început să fie împușcați de naziști evrei, romi, militari sovietici căzuți în prizonierat, partizani și naționaliști ucraineni. Istoricii estimează că până la eliberarea Kievului de sub ocupația germană, în 1943, au fost uciși acolo între 70 și 200 de mii de oameni, între care peste 34 mii de evrei.
În septembrie 1941 se știa prea puțin despre Germania nazistă, de asta atunci când li s-a ordonat să-și părăsească locuințele, evreii din Kiev credeau că sunt doar evacuați sau că vor fi deportați. Într-un anunț al puterii difuzat în presa de atunci, li se cerea ca în dimineața zilei de 29 septembrie să fie prezenți lângă cimitirul din oraș, iar amenințarea cu moartea îi viza doar pe cei care nu se vor supune ordinului.
În memoria victimelor de la Babi Iar
Raisa Maistrenco, cu care au discutat jurnaliștii de la radio Svoboda, avea trei ani când familia ei a fost dusă la Babi Iar. Doar ea a supraviețuit, fiind salvată de bunica sa, care era ucraineancă:
„Eram foarte mulți, familiile erau despărțite, dar eu am rămas în brațele bunicii, care a mers să ne petreacă. Vedeam cum de o parte și de alta, lângă tranșee, stăteau militari germanii, luau lucrurile de la oameni și îi expediau mai departe…Dumnezeu știe unde.”
Ulterior, s-a aflat că oamenii au fost forțați să meargă spre marginea prăpastiei în grup de câte 10 persoane, erau împușcați și împinși acolo, în timp ce mulțimea era înconjurată de militari germani. Râpa Babi Iar s-a transformat într-o groapă colectivă. Noaptea, malurile de pământ se surpau peste cadavre, fiind utilizat explozibil, iar în următoarea zi masacrul continua.
Cu toate că în Uniunea Sovietică, în locurile unde au avut loc astfel de tragedii au fost ridicate monumente, despre Babi Iar s-a vorbit public abia în anul 1976.
Evreii din Kiev, scriu jurnaliștii de la Svoboda nu au putut uita acel an -1941. Vitalii Mahmanovici, secretar executiv al Comitetului public din Kiev pentru păstrarea memoriei victimelor, spune că Babi Iar a fost unul dintre locurile unde, în timpul Uniunii Sovietice, s-a cristalizat conștiința națională evreiască.
„Acea mișcare independentă a evreilor, care a apărut în Uniunea Sovietică la sfârșitul anilor 60, a avut ca reper evenimentele de la de la Babi Iar, pentru a conștientiza tragedia Holocaustului.”
Dacă evreii au ridicat un monument la Babi Iar imediat după proclamarea independenței Ucrainei în 1991, etnicii romi, al doilea grup după numărul de victime, au făcut-o în această lună.
În Ucraina, arhivele securității sovietice care vorbesc despre persoanele ucise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost deschise pentru prima dată în anul 2007, la trei ani de la "Revoluția portocalie". În anul 2010, președintele Viktor Ianukovici le-a închis din nou. Însă la începutul lui 2015 Serviciul de Securitate al Ucrainei a transferat fișierele la Institutul ucrainean de Memorie Națională.
