Dacă ați fi urs, lup sau râs și ați trăi în România, „derogare” ar fi probabil cuvântul pe care l-ați urî cel mai mult. „Derogare” se numește practica de a suspenda interdicția vânării animalelor protejate prin lege, pentru că s-ar fi înmulțit prea mult sau ar face pagube prea mari. Săptămâna aceasta, animalele au scăpat de masacru - adică de derogare - ca prin urechile acului.
În România, Ministerul Mediului a suspendat proiectul care prevedea omorârea a aproape 1700 de animale protejate: urși, lupi, pisici sălbatice și râși. Ordinul ministerial justifica această decizie invocând impactul pozitiv pe care l-ar avea eliminarea animalelor „asupra stării de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de floră şi faună protejate” și evitarea suprapopulării și a pericolului presupus de ieșirea animalelor din habitatul lor (aici, referatul de aprobare a ordinului aflat încă în atenția ministrului).
Proiectul, operă a colaborării dintre minister și asociațiile vânătorilor, după cum pretind contestatarii lui, ar fi rezultatul studiilor cinegetice și de mediu efectuate recent de un colectiv de experți de la Universitatea din Brașov. Aceștia susțin că populația de urși bruni din România, de pildă, crește într-un ritm mai alert decât în celelalte țări europene, mai repede chiar decât în Suedia care are habitate incomparabil mai potrivite acestora. Autorul ordinului ministerial, Ovidiu Ionescu, este, într-adevăr, președintele unei asociații cinegetice, dar și om bun la toate în minister, consilier, director, reprezentant de ocoale silvice, dar, în primul rând, purtător de cuvânt al intereselor vânătorilor.
Faptul că ministerul a renunțat, cel puțin pentru o vreme, la acest ordin este prima victorie înregistrată de organizațiile pentru protecția animalelor. Acestea protestaseră vehement la perspectiva măcelului. Printre ele, în primul rând, World Wild Fund România care a avertizat asupra impactului pe care l-ar avea aplicarea ordinului. „Vânătoarea va fi singura alternativă de control a conflictului dintre om și animalele sălbatice, dacă ordinul ministerial aflat în dezbatere publică (…) va trece mai departe”, se spunea în comunicatul organizației care avertiza că, „deși studiile de specialitate realizate de WWF și alte organizații nonguvernamentale arată că estimările efectivelor de animale sălbatice nu corespund cu realitatea, Ministerul Mediului continuă să ignore experții în conservare pe care îi consultă, legislația europeană aflată în vigoare și cauzele reale ale problemelor.”
Dar oficialii nu au cedat de prima dată. Ministerul mediului spune că sacrificii de acest fel (numite eufemistic „derogări”) s-ar face an de an din 2007, în conformitate cu Direcția Habitate a Uniunii Europene. Este vorba despre faptul că, deși legile Uniunii Europene nu permit ca urșii să fie uciși, există situații punctuale în care se pot da derogări doar că România pretinde derogări în masă pentru a face sacrificii în masă. Purtat de acest elan de sinceritate, ministerul dezvăluie că în ultimii trei ani s-au dat derogări (au fost ucise, așadar) mii de animale sălbatice protejate. Singura noutate, se mai susține în răspunsul ministerului la protestul organizațiilor nonguvernamentale, ar fi prezentarea, pentru prima dată, a unui asemenea proiect în spațiu public.
Rezultă că, în toți acești ani, animale, altminteri protejate prin lege de cruzimea oamenilor, au fost omorâte pentru a menține o densitate constantă în habitatul lor tot mai mic. Mai mult de atât, este vorba despre animale protejate, unele dintre ele, cum ar fi râsul, considerate rase periclitate (chiar dacă în România trăiesc 1300 de exemplare, mai mult decât în restul Europei). Parcă pentru a corecta distribuție inechitabilă, proiectul propune, printre altele, și omorârea a 78 de râși. Inutil să spunem că nicăieri nu s-a luat în calcul posibilitatea ca aceste exemplare să fie relocate în țară sau în alte regiuni din afară, sau ca ministerul să impună intensificarea împăduririlor pentru a reface și a extinde habitatul originar. De asemenea, nu se știe cum ar fi putut fi evitată, de asemenea, sacrificarea femelelor, cu un impact mult mai mare asupra sporului natural al populației decât masculii sau puii. Iar dacă s-ar fi adoptat un asemenea ordin acum, în prag de iarnă, sacrificarea ar fi fost făcută, în cazul urșilor, de pildă, cu urșii în hibernare, adică în somn? Nedemnă vânătoare, chiar și pentru niște conțopiști din minister!
Oriunde în Europa, speciile trecute pe lista neagră a Ministerului mediului sunt periclitate, fiind alungate din habitatul lor de presiunile civilizației. Temerea că aceste specii vor dispărea cu totul a făcut ca ele să fie puse sub protecția legilor unionale. Însă reprezentanții WWF afirmă că toate recensămintele făcute de minister sunt supradimensionate pentru a oferi motive pentru sacrificare a animalelor. Așa se face că Ministerul susține că populația de urși a României ar fi crescut la 11 mii de exemplare. S-au folosit două metode de calcul: densitatea urmelor și numărul unităților de reproducere, adică al femelelor. Socotelile ministerului și cele ale ONG-urilor diferă. Acestea spun că metoda oficialilor falsifică numărul exemplarelor. Calculele sunt greșite cu intenție, pentru a face mai ușor de acceptat proiectul de sacrificare în masă. În fapt, România ar avea o populație de 6000 de urși. Marea lor densitate este o iluzie optică produsă de impactul urban asupra habitatului natural. Animalele sunt aglomerate în spații tot mai mici, ciuntite de dezvoltatorii imobiliari sau de defrișările masive. Resursele sunt, prin urmare tot mai limitate, intervenția directă a omului fiind determinantă. Cursurile apelor au fost restrânse sau suprimate de sutele de microcentrale construite haotic, tocmai în zonele de adăpat și pășunat. Există cazuri în care habitatul natural al animalelor a fost invadat de gropi de gunoi, de balastiere sau gatere. Este unul dintre motivele pentru care, într-un exemplu de gândire laterală, ministerul anunța, pe lângă suspendarea ordinului de sacrificare a animalelor, și blocarea construcției de microcentrale pe râurile montane: bazinele de colectare seacă albia râurilor, producând dezechilibre ecologice și migrația faunei sălbatice care pot intra astfel în coliziune cu mediile populate de oameni. Chiar și-așa, cu o creștere forțată a densității populației, pagubele produse de animale se mențin încă în limite rezonabile. Organizațiile pentru protecția animalelor consideră că, în spatele preocupării față de protecția oamenilor și a proprietăților acestora, proiectul disimulează un clar interes comercial. Pagubele produse de aceste animale nu trec de 350 de mii de euro pe an, trofeele, în schimb, se ridică la 8000 de euro pe exemplar. Turismul cinegetic aduce cel puțin 4500 de euro în buzunarul organizatorilor veniți în număr tot mai mare, dornici să beneficieze de derogările ministeriale la animale mari și protejate.
Abandonarea proiectului ministerial este doar o victorie de etapă. Ministrul Cristina Pașca-Palmer spune că a suspendat adoptarea lui. Ea susține că e nevoie de o mai profundă dezbatere pe marginea proiectului 1pentru că lipsesc elemente esențiale” și de punctul de vedere al Academiei Române, în calitate de for științific suprem. Acesta pas înapoi s-ar putea explica prin caracterul nepopular al deciziei, riscant pentru cariera profesională a echipei ministeriale, dar și prin gestul politic de a opri punerea în aplicare a unei decizii care a stârnit atâtea controverse, în preziua alegerilor, adică la final de mandat ministerial.
