Vineri, a avut loc o Adunare Generală a Uniunii Scriitorilor din Moldova care a ales un nou preşedinte. Ştiam din anii precedenţi scenariul searbăd al acestor adunări. De aceea, m-am dus la Uniunea Scriitorilor fără prea mare entuziasm. Iar temerile mele au fost pe loc confirmate de desfăşurarea anevoioasă şi plictisitoare a întrunirii.
Discursuri lungi, anoste, ale scriitorilor şi ale celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte. Mult timp pierdut pentru clarificarea felului în care să se voteze. Nişte propuneri bizare-inoportune ale unor literaţi vizînd preşedintele de onoare al US. Asculţi, aştepţi, mare lucru nu afli, căci tezele candidaţilor, de pildă, fuseseră deja publicate. Şi te gîndeşti că într-o instituţie care mereu s-a vrut un fief al democraţiei şi care are atîtea minţi luminate totul ar fi trebuit să fie altfel.
În loc să ascultăm trei ore discursuri plictisitoare, ar fi fost mai plăcut să asistăm la nişte dezbateri cu cei doi oponenţi. O dezbatere de jumătate de oră, în care cei doi aspiranţi la glorie să discute, să polemizeze, să pună întrebări şi să răspundă la întrebări. Şi atunci lumea ar fi avut ce să privească. Şi ar fi putut lua o decizie mai bună în baza acestei polemici.
Aşa ceva însă nu se face la USM. Nu se face de la 1991 încoace. Şi dacă nu se face, adunarea se transformă într-o îngrămădire lipsită de orice şarm. Să mai aşteptăm o nouă adunare peste patru ani? Să aştepte cine vrea…
