Până în anul 2008, în Parlamentul României activa foarte zgomotos un partid naționalist, xenofob și șovin sub bagheta lui Corneliu Vadim Tudor. Partidul România Mare și-a pierdut treptat simpatizanții și forța de atracție pe măsură ce România se apropia de Uniunea Europeană. Deschiderea porților europene pentru muncitorii, agricultorii și bonele din România a avut un efect indirect, dar important asupra opțiunilor politice. După primirea țării în Uniunea Europeană, Partidul România Mare nu a mai reușit să strângă suficiente voturi pentru a intra în Parlament. E adevărat pe de altă parte că liderul acestui partid își pierduse din verva anterioară și că spre deosebire de Jean-Marie Le Pen în Franța, Vadim Tudor nu a putut fi înlocuit cu cineva mai tânăr și mai convingător. Tribunul, care a murit acum un an, era prea orgolios să-și pregătească un moștenitor sau măcar să admită în jurul lui pe cineva care ar fi putut să-i ia locul.
Inițial discursul lui, trecut însă prin diferite filtre, a fost preluat de Crin Antonescu, fostul președinte al Partidului Național Liberal, retras astăzi din politica mare și care în perioadele de criză din 2012 tuna și fulgera împotriva Uniunii Europene, a liderilor vestici și în special împotriva ambasadorului Statelor Unite la București.
Potrivit sondajelor de opinie 60% dintre români consideră că partidele din România ar trebui să facă o politică națională, în vreme ce doar 30% vor o politică pro-occidentală. În mod surprinzător, politica de tip național este agreată în mai mare măsură de tineri, de cei cu studii superioare, care se declară de centru-dreapta și de cei care locuiesc în estul României, în Moldova. Orientarea pro-vestică se regăsește, în schimb, mai ales la bărbați și la persoane cuprinse între 36 și 50 de ani (IRES, 2 februarie 2016).
Există așadar o cerere mare pe piața politică pentru o formațiune cu profil naționalist, formată inclusiv din cei 30% de români care vor interzicerea partidelor sau organizațiilor care reprezintă minoritățile naționale. Parțial, această cerere a fost satisfăcută de principalele partide parlamentare. Recent, de pildă, liderul social-democraților Liviu Dragnea și fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, șeful ALDE l-au acuzat pe premierul Cioloș de lipsă de patriotism și indirect, de servicii aduce străinătății, datorită relațiilor bune pe care le are la Comisia Europeană. O serie de parlamentari nemulțumiți de eficiența Procuraturii anticorupție vorbesc despre o subordonare a României față de Occident sau despre o colonizare a țării. Mesaje de acest fel sunt transmise regulat de principalele televiziuni de știri Antena 3 și Realitatea tv.
De curând a devenit tot mai vocal un partid, cu oameni desprinși din rândul social-democraților care se declară în textul doctrinei afișat pe site-ul său că „se sprijină pe valorile civilizației românești, cu temeiul ei spiritual creștin”. Partidul România Unită, titlu inspirat din Rusia Unită este format din dizidenți plecați din PSD. În fruntea lui dirijează un deputat plecat de la PSD, cu un discurs antioccidental și care a încercat să interzică prin lege limba maghiară în administrație. Un proiect care trecuse tacit prin Camera Deputaților și a fost întors din drum ulterior. A lucrat pentru Vocea Rusiei, deși susține că n-a iscălit articole acolo. A semnat acorduri de colaborare cu partide extremiste din Polonia, Italia și Franța. Vicepreședintele Partidului România Unită, Ovidiu Hurduzeu declară că vrea ieșirea „imediată„ a României din UE și NATO, iar fostul purtător de cuvânt al guvernului Ponta, sociologul Mirel Palada, și el membru al acestui partid își dorește ca „România să fie apărată de tendințele neo-colonialiste mascate în ideologie neo-liberală”
În mod ciudat, acest partid minuscul, pare să nu aibă câtuși de puțin probleme cu banii și își face campanie cu afișe mari pe care apare fața fostului premier social-democrat și sloganul „Partidul România Unită alături de Victor Ponta premier”. Nici PSD, nici Victor Ponta nu sunt deranjați și pare să fie o înțelegere între ei.
În vreme ce, Partidul România Unită gravitează în jurul PSD și declară că a adoptat doctrina național-democrată pe care miza istoricul Nicolae Iorga în 1910, formațiunea Alianța Noastră, condusă de simpatizantul Mișcării Legionare, Marian Munteanu, gravitează în jurul liberalilor, care l-ar fi vrut de altfel chiar primar al capitalei.
Niciunul dintre liderii celor două mici partide naționaliste nu are, însă, carisma necesară pentru a face conexiunea cu masele. Naționalismul rămâne inofensiv în România, câtă vreme nu există un lider cu priză la mulțime. Ceea ce nu se observă poate cu ochiul liber este că masele sunt pregătite pentru apariția unui astfel de personaj.
