Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Gazeta de Sud”


Invitatul serii este redactorul Ion Ciumeică.

„În orașul Ștefan-Vodă, a avut loc Forumul comunitar de mediu pentru spațiul de sud-est al Republicii Moldova. La eveniment au participat circa o sută de persoane nu numai din acest raion, dar și din alte două raioane învecinate: Anenii Noi și Căușeni, precum și din mun. Chișinău. La finele manifestației, a fost aprobată o rezoluție.

Convocat într-o ședință extraordinară, Consiliul raional Cimișlia în calitate de fondator al Spitalului raional a alocat din fondul disponibil un milion și două sute de mii de lei pentru procurarea a trei apartamente de serviciu. Acestea vor fi repartizate familiilor de tineri medici.

La biblioteca publică raională „Andrei Ciurunga” din Cahul a fost dat startul campaniei „Ne vedem la bibliotecă!”, obiectivul căreia este de a informa publicul despre noile oportunități și servicii inovative, oferite de bibliotecile publice în urma implementării programului „Novateca”.

Ședința ordinară a clubului amatorilor de robotehnică din cadrul liceului teoretic „Ion Creangă” din orașul Cimișlia a fost consacrat întâlnirii cu un grup de tineri pasionați de acest domeniu din Republica Cehă, pe parcursul căreia au fost demonstrați câțiva roboți de dimensiunile unor jucării.

Amănunte despre acestea și alte detalii despre evenimentele din zona de sud puteți citi în numărul de astăzi al ziarului nostru sau accesând varianta electronică www.gazetadesud.md.”

XS
SM
MD
LG