Un pui de urs, coborât cine știe cum de pe dealurile aflate în jurul Sibiului a umblat speriat prin oraș vreme de jumătate de oră înainte de a escalada acoperișurile pentru a scăpa de cei 50 de urmăritori, polițiști, jandarmi, vânători și mascați.
Președintele Iohannis nu s-a putut abține să nu reacționeze, pe de o parte, pentru că este vorba despre orașul sau natal pe care l-a administrat ca primar 14 ani, din 2000 până în 2014, și, pe de altă parte, pentru că se află într-o campanie alertă de schimbare a imaginii sale prezidențiale.
„Am urmărit stupefiat acele imagini cu un urs care pur şi simplu e împuşcat”, spune președintele, întrebându-se mai departe dacă nu cumva ar fi fost mai simplu „ca în loc de 50 de oameni neinstruiți şi dezorganizați să avem acolo două-trei persoane pregătite pentru aşa ceva, care ar fi intervenit în linişte, fără panică şi fără a crea o emoţie enormă”. Președintele vorbește despre necesitatea stabilirii și aplicării unor proceduri standard, în așa fel încât, în orice situație, forțele de ordine să acționeze calm, fără să stârnească isteria celor din jur.
Klaus Iohannis se mai întreabă de ce în România „suntem mereu surprinși” de ceea ce se întâmplă? Există câteva exemple recente: inundațiile de la începutul săptămânii, care au dus la evacuarea de urgență cu ajutorul armatei a peste o sută de oameni în județul Galați și care au loc periodic din pricina absenței lucrărilor funciare adecvate. Sau drama de la Clubul Colectiv de acum un an în care au murit 60 de oameni, fiindcă nu erau respectate regulile împotriva incendiilor, dar și pentru că ulterior spitalele de urgență nu au avut proceduri clare de intervenție. Între timp nu s-a făcut nici măcar o simulare pentru a vedea dacă instituțiile de salvare s-ar putea mobiliza eficient în cazul unei alte situații de forță majoră. Seismologii atrag atenția de câțiva ani că Bucureștiul se va confrunta cândva în viitor cu un cutremur de proporții, dar majoritatea clădirilor vechi din centrul capitalei rămân neconsolidate, iar echipele de intervenție nepregătite.
Întrebarea președintelui rămâne retorică. Lucrurile vor continua să îi ia prin surprindere pe români, pentru că guvernul lucrează sub presiunea timpului, adesea dezorganizat și fără o listă de priorități, pentru că România e rămasă în urmă față de celelalte state ale Uniunii Europene, iar opinia publică este concentrată asupra respectării principiilor statului de drept, a conservării unor instituţii eficiente precum Direcția Națională Anticorupție și nu monitorizează aspectele tehnice ale funcționării statului. O altă cauză importantă este politizarea birocrației, a aparatului care ține angrenajul statal în funcțiune și care se schimbă odată cu partidul care vine la putere. Un corp birocratic coerent, bine pregătit, stabil și decent remunerat ar putea schimba întreaga filosofie a politicilor autohtone. România ar putea trece astfel de la politici ad-hoc și improvizații, care răspund crizelor de moment, la prevenirea și rezolvarea acestora prin proceduri standardizate, verificate și bine puse la punct.
Până acum, însă, partidele s-au opus depolitizării administrației publice și a agențiilor statului, fiindcă aceste instituții au rămas premiile pe care formațiunile câștigătoare în alegeri le oferă prin diferite pârghii clienților care au cotizat în campaniile electorale.
