Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Câmpia Glodenilor”


Invitata emisiunii este Victoria Vasilos.

„Puțini cunosc că marele istoric și critic literar Vasile Coroban, este originar din satul Camenca, raionul Glodeni. Astăzi se împlinesc 32 de ani de la trecerea sa în neființă. În cinstea marelui critic literar trei instituții din raion îi poartă numele. Este vorba de Liceul teoretic din orașul Glodeni, gimnaziul din satul Camenca și biblioteca publică raională din oraș.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:01 0:00
Link direct

Din cele 23 de autospeciale de intervenție pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale, repartizate detașamentelor și Serviciilor Situații Excepționale din țară, una din ele a ajuns și la Glodeni. Modernă, extrem de utilă și așteptată, noua unitate tehnică va reduce timpul de intervenție și va face mai eficientă intervenția salvatorilor și a pompierilor în timpul misiunilor de descarcerare, deblocare sau în caz de incendii.

Recent Liceul teoretic „Vasile Coroban” Glodeni a beneficiat de șase seturi de robotică. Această tehnică inovatoare a fost obținută grație implementării Programului de Robotică Educațională „Roboclub”, susținut financiar de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare, în parteneriat cu Ministerul Educației, Asociația Națională a Companiilor din domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor și compania StarNet. Liceul în cauză este unica instituție de învățămînt preuniversitar din raion, care va pune în aplicare această tehnologie.

Și în raionul nostru, de altfel ca și în întreaga țară, există persoane care, cu regret, nu ajung să se bucure de frumusețea lumii înconjurătoare. Vorbim despre persoanele cu deficiențe de vedere. În Glodeni, asociația teritorială a orbilor numără 165 de membri, care dețin anumite grade de invaliditate.

În prezent, la evidența Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Glodeni sunt înregistrate 927 de persoane cu statut de șomer. Antrenați la lucrările publice sunt 9 persoane, iar 20 șomeri frecventează anumite cursuri de specialitate. De la începutul anului pînă la mijlocul lunii octombrie curent 258 de șomeri au fost angajați în cîmpul muncii.

Glodenenii se pot lăuda cu succese obținute în sport. Bunăoară echipa Grănicerul Glodeni, antrenor Nicolae Reaboi, deține întîietatea în clasamentul meciurilor din cadrul Campionatului RM la fotbal, divizia B, seria Nord, ediția 2016-2017.”

XS
SM
MD
LG