Linkuri accesibilitate

Guvernul refuză orice concesii în chestiunea patentelor


La ultimul protest al deținătorilor de patentă
La ultimul protest al deținătorilor de patentă

La câteva zile după ultimul protest al patentarilor din fața Guvernului, al 13-lea în acest an și cel mai mare, ca amploare, ministrul Economiei lasă de înțeles că guvernarea nu va face nici un pas înapoi, atunci când e vorba modificarea legislației în privința activității micilor comercianți în bază de patente. Într-un interviu acordat Agenției de presă IPN, ministrul Octavian Calmîc spune că noile rigori fac parte dintr-un „proces complex de reducere a economiei tenebre”, în timp ce comercianții susțin contrariul.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:38 0:00
Link direct

Problema patentelor în continuare rămâne a fi mărul discordiei dintre comercianţi şi guvernanţi. Asta chiar dacă protestele organizate de micii antreprenori se țin în perioadă electorală, când se presupune că politicienii sunt mai atenţi la cerinţele potențialilor alegători.

Potrivit noilor rigori, care au să intre în vigoare anul viitor, deținătorii de patente vor fi nevoiți să obțină statut de întreprinderi individuale. Asta ar însemna, în primul rând, procurarea unei case de marcaj și angajarea unui contabil. Patenta pentru activitatea de întreprinzător pe partea comerț va expira la sfârșitul anului, dar va rămâne valabilă pentru meșteșugari, a precizat ministrul Economiei, Octavian Calmîc, într-un recent interviu pentru IPN.

El a mai precizat că singura taxă percepută de la comercianţi va fi de 1% din venituri, condiția este însă ca cifra de afaceri să nu depășească plafonul de 600 000 de lei anual. Dacă întreprinzătorul va depăși acest prag, va fi obligat să achite TVA-ul de 20%.

Astfel de cheltuieli suplimentare, spun comercianții, vor avea un efect invers decât cel așteptat de autorități, se arată convins președintele Asociaţiei Micului Business din Moldova, Eugen Roșcovan:

„Chiar dacă această interdicție se va face, comercianții vor rămâne în piața, dar vor funcționa în economia tenebră.”

Autoritățile, inclusiv ministrul Economiei, insistă pe interzicerea comerţului cu amănuntul în baza patentei, suspectând că o parte dintre antreprenori ar avea „vânzări cu mult mai mari decât pragurile stabilite de lege”, și astfel ar ascunde anumite venituri. Acest lucru este mai dificil însă de monitorizat, în condițiile în care patentarii, aşa cum se întâmplă în prezent, nu folosesc case de marcaj.

Eugen Roșcovan susține că asemenea acuzaţii sunt nefondate, iar noile modificări ar favoriza monopoliștii de pe piață:

„Domnia sa (n.r. ministrul Economiei, Octavian Calmîc) atacă peste câteva zeci de mii de comercianți din presupunerile sale. Lumea vine cu miile în fața Guvernului, în fața Parlamentului, dar domnul ministru presupune. Și aici avem pur și simplu un atac direct a monopoliștilor din Moldova, a monopoliștilor din comerț.”

Eugen Roșcovan mai spune că deținătorii de patente nu intenționează să-şi întrerupă acțiunile de protest, la care vor reveni în cel mai scurt timp. Nici ministrul Economiei, Octavian Calmîc, nu pare să dea înapoi, insistând că a trecut suficient timp pentru ca „pe de o parte, să se obțină o cultură a mediului de afaceri, iar pe de altă parte, de a trece într-un câmp de comerț civilizat”.

Un nou protest al deținătorilor de patentă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:08 0:00

  • 16x9 Image

    Nicu Gușan

    Sunt editor la Europa Liberă Moldova din 2022. Până atunci am făcut jurnalism radio, multimedia, documentare TV și reportaje video. Îmi place să cred că sunt omul orchestră în domeniu și știu să fac un produs cap-coadă, de la pre-documentare până la publicare și promovare. Jurnalismul digital, storytelling-ul social media și investigațiile sunt lucruri pe care le admir mai ales la colegii pricepuți în ale meseriei. Învăț în fiecare zi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG