Nu e un secret pentru nimeni că președintele Iohannis își pune toți banii pe Alina Gorghiu și pe partidul care l-a adus la Cotroceni. Cu toate acestea, l-ar vrea pe apoliticul Dacian Cioloș prim-ministru și după alegeri. De când a ajuns la Cotroceni duce o viață dublă, ba chiar triplă: face trasee turistice în Sibiu și regi în partid. Uneori face cărți, plagiindu-și articole mai vechi. Singura politică pe care-o face e cea de cadre. De astă dată, speră ca PNL să câștige cel puțin 50% la alegerile din decembrie pentru a putea face guvernul. Pare un scenariu fantastic, partidul luptând pas cu pas împotriva propriilor interese. Și, indiferent cine manipulează sondajele de opinie, acestea susțin că PNL se află la mare depărtare în urma PSD-ului, fostul asociat în USL.
Președintele nu are nevoie de un plan B. A decis deja nu doar cine va ajunge la Palatul Victoria, ci mai ales cine nu va ajunge. Are parteneri privilegiați, se vede cu ochiul liber, iar acum a stabilit cu cine nu vrea să aibă de-a face, chiar dacă berbecii politici majoritari ar forța porțile Cotrocenilor cu coarnele lui Liviu Dragnea. Nu vreau un penal ca prim-ministru, spune președintele, anulând astfel cea mai mare parte a contraofertelor la apoliticul Dacian Cioloș. Chiar și unui paznic i se cere să facă dovada că nu are cazier, că nu are dosare penale, mai afirmă președintele. Nu-i poți da cheia pe mână, dacă știi că e hoț.
Nu se îndoiește nimeni că președintele îi vânează cu Dicke Bertha, uriașul tun Krupp din Războiul cel mare, pe liderii PSD. Vrea să-i determine să facă un pas înapoi nu doar pentru că sunt niște puișori de comuniști, ci și pentru că au ADN de infractori moștenit de la tătucii lor politici. PSD-ul a transformat corupția, de-a lungul timpului, în program de guvernare și, pentru că instituțiile nu au fost igienizate la timp, odată cu transferul puterii, s-au transferat și germenii patogeni. Aceștia au fost mai rezistenți ca reformele, guvernele și programele de guvernare. Sunt singura constantă universală. Au penetrat ca termitele orice proiect și construcție, transformându-le în praf și pulbere. Au zombificat aparatul administrativ, au gripat sistemele de comunicare, au metastazat în contracte și înțelegeri economice. Ion Iliescu și-a trimis progeniturile în lume spunându-le „Creșteți și vă înmulțiți”, ceea ce ei au făcut pentru că nu a existat o politică de eugenie în cazul corupților, iar securiștii și activiștii de partid s-au putut înmulți fără număr, în condiții septice optime. Dacă facem o stratigrafie a instituțiilor statului este imposibil să nu găsim un nucleu dur care rezistă acolo încă de pe vremea tinereții revoluționare a lui Iliescu. Acest criptocomunism latent reprezintă rezistența prin cultură microbiană. Este păcatul originar al unui partid care și-a început existența furând o revoluție pentru ca, mai apoi, să se înmulțească prin diviziunea celulelor de partid.
PNL e pe locul pasagerului în tancul prezidențial. Liderii partidului au acceptat anticipat și fără comentarii opțiunile președintelui și chiar și-au făcut afișe electorale cu preferatul lui Klaus Iohannis. Au aruncat pe foc propriile proiecte de guvernare, de vor fi avut vreunul, asumându-le cu aplauze pe ale lui Dacian Cioloș din platforma România 100. Așa se face că apoliticul Dacian Cioloș este marele câștigător al alegerilor. Cel puțin până în alegeri.
După Revoluție și reorganizarea partidului, nu puține au fost situațiile în care PNL a refuzat să-și asume riscuri doctrinare. A dat de înțeles că doctrina e secundară. Că importanți sunt oamenii. A preferat să facă gesturi eroi-comice de renunțare la propriile obiective propunând electoratului persoane excentrice, marginale sau din afara politicii, într-o coregrafie excesivă al cărei unic sens este să le dovedească tuturor că nu interesele partinice primează. Primul asemenea șoc a fost atunci când de curând răposatul președinte Radu Câmpeanu îl propunea pe regele Mihai la președinție. Au urmat și altele, care au presupus reconversia lui Theodor Stolojan din siconfant al lui Iliescu în șef al dreptei sau promovarea excepțională, în doar câteva luni, a lui Klaus Iohannis în funcția de șef de partid și candidat la Cotroceni. Cumva partidele (căci obiceiul e valabil și în alte bordeie politice) se tem de presa proastă pe care o are politica și-și pun politicienii să facă pe asceții democrației, să cerșească dragoste și voturi la drumul mare. Politicienii sunt jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop. Astfel că toate partidele sunt în căutare de celebrități eventual analfabete politic, iar afișele electorale sunt pe punctul să se transforme în anunțuri de spectacole naționale.
E greu de spus acum, după ce mulți dintre liberalii reprezentativi s-au stins ori au dispărut anihilați de fuziunea PDL-PNL, cine mai reprezintă partidul? Roberta Anastase? Adriean Videanu? Că de Ioan Olteanu știm că îl reprezintă la Direcția Anticorupție iar Relu Fenechiu susține celula de partid în penitenciar. Astfel că e de înțeles obsesia liderii PNL față de prim-ministrul apolitic aceștia fiind mereu în căutarea unor locomotive care să-i tragă până în depoul parlamentar și de-acolo în subteranele puterii. E drept, Dacian Cioloș i-a admonestat cu jumătate de voce, spunând că așa ceva nu se face, că nu e membru de partid, așadar nu are ce căuta pe afișele electorale. Nu a ascuns însă că și-ar dori ca mandatul limitat să continue, știind că nimic nu e mai etern în eterna tranziție a societății românești decât provizoratul.
A căutat să capteze inimile tuturor încă de acum un an, când a ajuns la palatul Victoria adus de emoția generală provocată de tragedia de la Clubul Colectiv. De atunci, a urmat canoanele politicii în toate nuanțele lor: a renunțat la girofar și limuzine, a promis transparență și simplitate în actul de guvernare, a făcut figura unui om modest, care nu se sfiește să meargă cu avioane pentru săraci și să dea mâna cu portarul. S-a pozat cu copii, a stat de vorbă cu oamenii de rând și s-a asigurat că e fotogenic în toate aceste ocazii.
Competiția e grea: are de luptat cu fostul prim-ministru Ponta care, priceput la periatul electoratului, stă mai bine în sondaje, deși penal și marginalizat în partid. Atât de marginalizat că a dat peste margini și a început să apară pe afișele electorale ale Partidului România Unită. Victor Ponta, care a jucat pe cartea ambiguității până s-a văzut pus primul pe listele PSD la Camera Deputaților, în Gorj, le spune jumătate supărat jumătate amuzat celor care se folosesc de imaginea lui să-și caute alte vedete, că el nu-și repudiază familia. Familia nu l-a lăsat de la sân și-l protejează mai ceva ca Direcția Anticorupție care, tot de grijă să nu-l piardă, l-a pus sub control judiciar.
Ca un făcut, la exact un an de la incendiul din Clubul Colectiv, România a intrat în gestație preelectorală. Partidele au depus liste care prefigurează o sarcină toxică. Singurii cărora pare să le fi priit demisia cabinetului Ponta sunt însuși Ponta și ai lui care se prezintă acum drept mucenici ai unui război politic. Au umplut piepții poporului de lacrimi de iubire și speranță. Deși promitea că-și va alege echipa după criterii europene, adică pe principii de competitivitate, Dacian Cioloș a fost nevoit să schimbe garnitura de mai multe ori din pricini de incompatibilitate, corupție sau neprofesionalism. Alți membri care au supraviețuit au stârnit antipatia publică fie mințind, ca ministrul Justiției, fie dovedindu-se simpli agenți ai haosului, ca ministrul Culturii, fie prin cinism ca ministrul Agriculturii. Iar cel care-i și întrece este vicepremierul Vasile Dâncu. Acesta nu mai știe cum să ne spele creierii să uităm că a fost ideologul lui Adrian Năstase, înainte de a fi apoliticul de azi, al doilea om în guvernul de tehnocrați ales după criteriile de la Bruxelles. În rest, nu s-a schimbat nimic: spitalele de urgență nu pot asigura urgențele, medicii nu sunt pregătiți (și nici guvernul sau politicienii!), aparatura medicală cumpărată cu sute de mii de euro pentru tratarea arșilor se dovedește a fi bună doar pentru tratamentele antiîmbătrânire, ministrul Sănătății spune că situația e gravă, au început să moară cei care au refuzat vaccinarea, speranța de viață scade continuu, partidele politice fac târguri pe sub masă, se chiulește cu grupul parlamentar de la ședințe în plen iar prezidiul falsifică prezența pentru a justifica diurna. Jandarmii îi învață pe protestatari democrație cu bulanul și chitanțierul, primăriile au reluat hoțiile, apa caldă e rece, nu e canalizare dar se pun trotuare din travertin, licitațiile continuă să fie trucate, parlamentarii votează frenetic scutiri de taxe și conversii de datorii plătite la paritatea de acum zece ani.
Compania de drumuri care s-a restructurat are un muncitor la cinci funcționari, președintele țării îi trage de urechi pe procurori, Curtea Constituțională anulează legi care au produs deja consecințe ireversibile, șeful Senatului le cere parlamentarilor să nu mai dea curs până după alegeri cererilor DNA de ridicare a imunității în cazurile de urmărire penală și organizează seminarii cu penali pe tema reformei justiției. Listele electorale sunt pline de incompetenți, incompatibili, penali sau interlopi. Este un haos care a reușit să arunce partidele și doctrinele lor în derizoriu. Alegerile au un final previzibil, chiar dacă partidele nu și-au anunțat programele „ca să nu le fie furate obiectivele” și nici prezumtivii membri ai echipei guvernamentale „ca să nu le facă dosare DNA.” Se vorbește despre două scenarii posibile: PSD și sateliții săi formează guvern și, probabil, vor cere revocarea președintelui pentru că nu le va accepta propunerea de premier penal. Sau președintele Iohannis va negocia la Grivco un guvern PNL cu prim-ministru tehnocrat. Ar avea de la cine învăța, că Traian Băsescu și-a oferit serviciile. Până la urmă morala unui an de ipocrizii instituționale e că nu contează tragediile, lacrimile, doctrinele, obiectivele de guvernare și nici măcar așteptările publice (acestea sunt pe ultimul loc, după cum ne-am obișnuit), important e să te vezi în Parlament. Partidele sunt acum rezultatul oportunismului politic iar discursurile și comportamentul public se selectează în funcție de cererea pieței, adică de orizontul electoral de așteptare.
Protestatarii au sperat cu toții ca, după Colectiv, istoria să se scrie altfel; au crezut că Dacian Cioloș este planul B care salvează țara de corupție și de mizeria politicianismului. De aceea azi, în plină postistorie, riscând anularea democrației și a pluripartitismului, nu concep că ar fi posibil un plan C, un plan politic. Au înțeles asta și partidele care au devenit, mai toate, apolitice, să fie electoratul mulțumit.
