Linkuri accesibilitate

PromoLex: primul raport privind încălcările din ziua votării


Asociația Promolex care și-a trimis câte un observator în fiecare secție de votare pentru a monitoriza mersul scrutinului a raportat despre primele iregularități. Secții de vot deschise cu întârziere, publicitate electorală rămasă intactă în preajma lor. Acestea ar fi doar câteva din constatările asociației.

Potrivit observațiilor asociației PromoLex, aproximativ 5% din birourile electorale s-au deschis după ora 7:00. Cea mai gravă întârziere a avut loc la Odesa, Ucraina, unde secția de vot s-a deschis cu 40 de minute mai târziu, din cauză întârzierii mai multor membri ai Biroului electoral.

Din cele 1982 secții de votare deschise pe teritoriul țării, o treime nu sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și tot atâtea nu au echipamente necesare pentru cetățenii cu dizabilități de vedere.

Șeful misiunii de observare de la Asociația PromoLex Pavel Postică a spus că la șapte secții de votare din o sută se aflau persoane neautorizate în apropierea sau în incinta acestora.

Pavel Postică
Pavel Postică

„Cea mai gravă situaţie este la secţia de votare nr. 9 din Orhei, unde câteva persoane îndeamnă alegătorii să nu meargă la vot, ameninţându-i că le vor retrage cardurile la magazinele sociale deschise de partidul candidatul căruia a fost retras din cursă.”

Deși afișajele electorale sunt interzise în raza secțiilor de vot, misiunea de observare de la PromoLex a constatat că în 4% din cazuri această regulă a fost încălcată. La o secție de votare din Chișinău, pe un buletin de vot era aplicată ștampila „retras” în dreptul unui alt candidat decât Marian Lupu, cel care s-a retras în ajun din scrutinul electoral.

Tradițional, alegerile mai sunt monitorizate de observatori de la instituții internaționale. O primă constatare a misiunii Comunității Statelor Independente (CSI) e că birourile electorale din Republica Moldova sunt „destul de pregătite” pentru ziua votării. Rapoarte ample privind desfășurarea scrutinului sunt așteptate de la aceste misiuni totuși pe parcursul zilei de luni.

Printre informațiile pe care le-au difuzat jurnaliștii de investigație de la RISE Moldova, care urmăresc îndeaproape cum decurge votul peste hotare, ar fi un observator neacreditat la secția de votare din Mestre, Italia, și derutarea votanților, care vin la adrese unde nu există secții de votare, în orașul Sankt-Petersburg din Rusia. Motivul ar fi că acum câteva săptămâni, Comisia Electorală Centrală a schimbat adresa birourilor electorale.

Reporterii RISE au relatat, de asemenea, că la Drochia, la biroul electoral situat în incinta Liceului Mihai Eminescu, a fost înregistrată o defecțiune la rețeaua electrică, iar la Ungheni a fost surprinsă o tânără în timp ce fotografia cu telefonul mobil buletinul de vot.

XS
SM
MD
LG