Linkuri accesibilitate

Matei VIŞNIEC. Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă


Matei Vișniec cu Emil Galaicu-Paun la Librăria Editurii Cartier la Chișinău în 2012
Matei Vișniec cu Emil Galaicu-Paun la Librăria Editurii Cartier la Chișinău în 2012

Tot ce are mai autentic Vişniec în poezie, teatru, proză se regăseşte-n acest mare roman al devenirii.

În anul când tocmai şi-a „schimbat prefixul” Matei Vişniec (n. 1956) dă romanul vieţii sale, Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă, Cartea Românească, 2016.

Totul începe, în primii ani ai copilăriei, cu moartea subită a unchiului Mihai, un flăcău de 20 de ani, ce avu parte de „o înmormântare cosmică” (în chip de nuntă!), şi care-i va prilejui puştiului de opt ani „revelaţia că viaţa mea are un sens, că rădăcinile mele erau clare şi adânci şi că nu aveam motive să mă tem de nimic”. Şi tot de-atunci i se trage pasiunea „pentru ceremonii, ritualuri, spectacol uman şi teatru în general”…

Preţ de 500 de pagini – pe cât de realiste unele (o naraţiune de tip pantof: „a solului, a terestrităţii în sens material, realist, practic”), pe-atât de fanteziste altele (o scriitură de tip umbrelă: „selectivă, aş putea spune chiar capricioasă… un adevărat seismograf în raport cu excepţia”) –, tablourile se succed urmând fie logica aducerii-aminte, fie asociaţiile libere de idei. „Teatrul este o încăpere mare fără ferestre, unde oamenii devin ferestre”, spune la un moment dat naratorul, drept care deschide mai multe personaje-ferestre, reale (Christophe, Matilde, Florence ş.a.) sau imaginare (Animalul care seamănă perfect cu omul, o femeia care avea un cuţit înfipt în ochiul stâng ş.a.), iar ce se vede îţi taie uneori suflarea. Adevărată „bandă a lui Moebius”, iată cum funcţionează „maşinăria Vişniec”: o situaţia de tip pantof („axa de simetrie a lumii nu putea fi decât calea ferată care traversa oraşul Rădăuţi, împărţindu-l în două părţi egale inclusiv cimitirul, ceea ce mi se părea un semn”) se-ntoarce într-una de tip umbrelă (fabulosul discurs al laureatului Nobel în domeniul Fizicii, nimeni altul decât Matei Vişniec, care tocmai a demonstrat că „axa de simetrie a universului era tangentă cu calea ferată din oraşul Rădăuţi”), totul cât se poate de firesc.

Bref, tot ce are mai autentic Vişniec în poezie, teatru, proză se regăseşte-n acest mare roman al devenirii, de care nu mă încumet să mă despart înainte de a încheia pe o notă… patriotică (dat fiind acest double je[u] al autorului): „…dacă Franţa e Franţa, România este România plus ţările care au modelat-o….” 7 noiembrie ’16

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG